Ambasadorul american la OSCE, Daniel B. Baer, arata ca SUA sunt ingrijorate de recentele amendamente la Codul Penal si a avertizat ca ratificarea acestor modificari va duce la slabirea statului de drept in Romania, informeaza Mediafax.

"In urma cu aproape un sfert de secol, Romania a avansat rapid, devenind o democratie moderna si integrata in comunitarea euroatlantica. Romania a facut progrese remarcabile, ceea ce face ca introducerea noii legislatii sa fie si mai ingrijoratoare. SUA sunt ingrijorate de recentele amendamente ale Parlamentului la Codul Penal, care ii scutesc pe oficialii alesi de investigatiile anticoruptie si conflicte de interes", a declarat ambasadorul american Daniel B. Baer joi, in cadrul Consiliului Permanent al OSCE de la Viena.

Totodata, acesta a atras atentia ca ratificarea modificarilor la Codul Penal ar slabi statul de drept.

"Am luat nota de faptul ca aceste amendamente au fost adoptate fara consultare publica sau dezbatere si fara ca autoritatile juridice sau societatea civila sa isi exprime punctul de vedere. Daca vor fi ratificate, aceste amendamente vor reduce transparenta si vor slabi statul de drept prin restrangerea investigatiilor de coruptie ale DNA si ale altor autoritati", a mai spus Baer.

Diplomatul american a facut apel la Parlamentul Romaniei si la alte institutii guvernamentale "sa reconsidere aceasta initiativa si sa se asigure ca legislatia Romaniei respecta angajamentele luate de Romania in cadrul OSCE privind statul de drept si buna guvernare".

Totodata, Daniel B. Baer s-a referit si la difuzarea colindului antisemit de catre TVR, reamintind ca pentru OSCE combaterea antisemitismului este esentiala.

"Am luat nota, de asemenea, de faptul ca la 5 decembrie postul public de televiziune TVR a transmis un cantec antisemit, care chema la arderea evreilor, prezentat drept un colind traditional romanesc de Craciun. Salutam condamnarea acestui cantec de catre Ministerul roman de Externe si aprobam masurile luate de oficialii romani pentru a respinge astfel de acte de intoleranta si pe cei care le propaga si pentru a se asigura ca (astfel de acte) nu se vor mai repeta niciodata", a declarat ambasadorul american.

Potrivit acestuia, "protejarea minoritatilor si combaterea antisemitismului, a xenofobiei si a tuturor formelor de intoleranta sunt esentiale pentru indeplinirea angajamentelor OSCE".

  • Textul integral al declaratiei ambasadorului american al OSCE (lb. engleza)

"Statement on Incidents and Legislation in Romania

Nearly a quarter century ago, Romania moved quickly toward becoming a modern democracy and integrated into the Euro-Atlantic community. Romania has made remarkable progress, which makes the introduction of problematic new legislation more troubling.

The United States is concerned by the Romanian parliament’s recent approval of draft amendments to the country’s penal code that would exempt elected officials from anti-corruption and conflict of interest investigations. We note that these amendments were passed without public consultation or debate, and no opportunity for judicial authorities or civil society to respond. If ratified, these amendments would reduce transparency as well as weaken the rule of law by hampering corruption investigations led by the Directorate General for Anticorruption and other authorities. We call upon the Romanian parliament and other branches of government to reconsider this move and ensure Romanian legislation adheres to the country’s OSCE commitments on the rule of law and good governance.

We also note that on December 5, Romanian public television channel TVR broadcast an anti-Semitic song, which called for the burning of Jews, presented as a traditional Romanian Christmas carol. We commend Romania’s Foreign Minister for condemning the song and we acknowledge the steps taken by Romanian officials to repudiate such acts of bigotry and their perpetrators and to help ensure they never happen again. In Romania and elsewhere in the OSCE, one of the most important steps to take in countering intolerance is for public officials to immediately and forcefully speak out against it, not only in international fora but to domestic audiences. The protection of minorities and combatting anti-Semitism, xenophobia, and all forms of intolerance are essential OSCE commitments.

Thank you, Mr. Chairman."

Camera Deputatilor a adoptat, marti, 10 decembrie, doua legi de modificare a Codului Penal, cu mai multe amendamente propuse de Deputatii juristi. Practic, parlamentarii au schimbat definitia "conflictului de interese", au scos actele administrative din sfera sa, au micsorat pedeapsa maxima de la 5 la 3 ani, au scos parlamentarii, presedintele si profesiile liberale din randul functionarilor publici, au micsorat termenul prescriptiei speciale si au marit la maxim perioada in care un inculpat care isi acopera prejudiciul integral poate beneficia de reducerea pedepsei.

Modificarile au fost facute luni noapte, intr-o sedinta netransparenta a Comisiei Juridice din Camera Deputatilor. Pretextul pentru modificarea Codului Penal a fost o initiativa legislativa din 2011, care prevedea eliminarea din Codul Penal a unei prevederi declarate neconstitutionale.

Ambasada SUA a transmis o reactie extrem de dura fata de modificarile Codului Penal din sedinta de ieri a Camerei Deputatilor. "Aceasta actiune a Parlamentului reprezinta o indepartare de la principiile transparentei si ale statului de drept si este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia Romaniei", se arata in pozitia Ambasadei SUA transmisa HotNews.ro.

Reactii negative au fost formulate si de Ambasada Germaniei,Ambasada Olandei, Ambasada Marii Britanii si Comisia Europeana.

Si socialistii din Parlamentul European au criticat modificarea Codului Penal de catre Legislativul de la Bucuresti. Liderul socialistilor din PE, Hannes Swoboda, spune la RFI ca modificarile incalca valorile UE si ca deputatii s-au grabit. In opinia sa, "PSD trebuie sa spuna foarte clar ca acest gen de activitati pripite si negandite, care contravin valorilor europene sunt inacceptabile".

Comisarul european pentru Justitie, Drepturi Fundamentale si Cetateni, Viviane Reding, si-a manifestat si ea recent ingrijorarea fata de directia in care se indreapta lupta impotriva coruptiei din Romania. Comisarul european le-a spus luni europarlamentarilor din comitetul pentru libertati civile ca recentele masuri legislative adoptate de Parlamentul de la Bucuresti vor fi discutate in luna ianuarie.

Citeste si: