Dante Stein, numit in urma cu putin timp in functia de presedinte al noului Consiliu de Administratie Tarom, nu mai are calitatea de consilier onorific al prim-ministrului Victor Ponta, potrivit unei decizii a premierului publicate marti in Monitorul Oficial.

Dante Stein, cetatean austriac, a fost numit consilier onorific al prim-ministrului pe probleme speciale in luna septembrie 2012.

In noiembrie 2013, Dante Stein a fost numit in Consiliul de Administratie al Tarom, imediat dupa ce Ministerul Transporturilor a decis revocarea intregului CA condus pana atunci de Dan Pascariu. Ulterior, dante Stein a fost ales in functia de presedinte al noului CA Tarom.

Dante Stein este fiul fostului proprietar al companiei AutoItalia, Herbert Stein.

Dante Stein a fost vicepresedinte executiv in cadrul AutoItalia si s-a ocupat de sectoarele marketing si advertising. In prezent, familia Stein continua sa deruleze in Romania afaceri in domenii precum cel de leasing si asigurari auto, scrie Adevarul.