"In contextul in care sistemul de invatamant este subfinantat, iar din spitale lipsesc pana si medicamentele si materialele de baza, (...) a angaja Statul sa suporte financiar cheltuielile extravagante ale cultelor religioase si, in special, ale Bisericii Ortodoxe, ridica serioase semne de intrebare privind adecvarea politicilor guvernamentale", sustine Asociatia Secular-Umanista din Romania (ASUR). Reactia ASUR vine dupa ce premierul Victor Ponta a declarat, la inaugurarea Campusului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, ca "era o obligatie din partea oricarui guvern al Romaniei sa sprijine aceasta lucrare".

Vineri, 6 decembrie, in cadrul ceremoniei de inaugurare a Campusului Teologic Ortodox "Nicolae Ivan" din Cluj-Napoca, premierul Victor Ponta a declarat: "era o obligatie din partea oricarui guvern al Romaniei sa sprijine aceasta lucrare, asa cum este si in continuare o obligatie pentru guvernul actual si cele viitoare sa sprijine orice lucrare care vine [...] in sprijinul Bisericii Ortodoxe si al celorlalte culte", se arata intr-un comunicat ASUR remis HotNews.ro.

"O astfel de afirmatie, facuta de seful Guvernului, are un caracter foarte grav, fiind de natura a afecta caracterul laic al statului. Mai mult, in contextul in care sistemul de invatamant este subfinantat, iar din spitale lipsesc pana si medicamentele si materialele de baza, precum serul fiziologic sau compresele sterile, a angaja Statul sa suporte financiar cheltuielile extravagante ale cultelor religioase si, in special, ale Bisericii Ortodoxe, ridica serioase semne de intrebare privind adecvarea politicilor guvernamentale la cerintele si necesitatile cetatenilor", sustine Asociatia Secular-Umanista din Romania.

Toma Patrascu, vicepresedinte ASUR, a declarat ca "terenul aferent constructiei a fost facut cadou Mitropoliei de catre primaria Clujului. Ca sa poata demara constructia, politia comunitara a evacuat in mijlocul iernii circa 300 de oameni. Conform informatiilor din presa, cel putin 75% din fonduri provin din fonduri publice. Pentru ce? Pentru a produce si mai multi preoti pe banda rulanta? Ca sa avem pretexte sa mai construim si alte mii de biserici? Nu este de mirare ca increderea in Biserica a ajuns la un minim istoric, scazand cu 25% in ultimii 4 ani".

Asociatia precizeaza ca programele guvernamentale in vigoare prevad ca intre 2014 si 2017 numarul preotilor platiti de Stat sa se mareasca cu peste 3.000 de persoane.

In urma cu 150 de ani, in decembrie 1863, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, Romania adopta legea secularizarii averilor manastiresti, punandu-se bazele modernizarii tarii. "Facem un apel catre intreaga clasa politica de a se ridica la inaltimea celor de acum un secol si jumatate si sa stopeze programele de finantare bugetara a cultelor religioase. Acestea pot si trebuie sa se autofinanteze din contributiile voluntare ale credinciosilor, printr-un mecanism similar celui german, mai ales in conditiile in care detin averi impresionante, evaluate in cazul BOR, de exemplu, la peste 3 miliarde de euro", se arata in comunicat.

ASUR mentioneaza ca in Romania sunt 18.400 de biserici si doar 4.700 de scoli generale.