Premierul Victor Ponta a declarat, luni, ca in luna ianuarie, cand reprezentantii FMI se vor afla la Bucuresti, Guvernul va discuta cu acestia despre grupa de munca pentru cei care au lucrat in conditii grele, el mentionand ca banii necesari sunt deja in bugetul pe 2014, informeaza Mediafax.

"Am reusit si am pus bani in bugetul pe 2014. Nu exista insa o discutie finala, un acord final al partenerilor nostri internationali. In luna ianuarie, cand sunt la Bucuresti, discutam despre acest lucru. Ar fi o decizie corecta. Pe masura ce reusim, reparam din nedreptatile comise in 2010-2011 de catre domnul Emil Boc si banii ii avem in buget", a spus Ponta.

Ministrul Munci, Mariana Campeanu, a declarat, joi, ca sustine proiectul prin care cei care au lucrat in conditi grele se incadreaza in grupa I de munca si se pot pensiona mai devreme, precizand ca este vorba, la un calcul foarte estimativ, de 20.000 de persoane.

"Sustin aceasta initiativa legislativa, pentru ca este vorba de o discriminare si orice discriminare trebuie reparata, insa modul in care se va face aceasta reparatie, modul in care va fi aprobata si forma in care va fi aprobata va fi la latitudinea parlamentarilor", a afirmat Campeanu.

Comisia pentru munca din Camera Deputatilor a avizat, recent, un proiect care modifica Legea privind sistemul unitar de pensi publice, astfel incat cei care au lucrat in conditi grele se incadreaza in grupa I de munca si se pot pensiona mai devreme.

"Am avizat reintroducerea grupei I de munca, pentru ca printr-o lege nedreapta Guvernul Boc nu le-a recunoscut vechime celor care au lucrat in conditile grele de munca, prin avizul nostru am reintrodus aceasta masura, astfel incat cei care au lucrat in conditi grele, minerit, siderurgie, etc., se incadreaza in grupa I de munca, vor castiga la pensie ani vechime si se vor pensiona mai repede", a declarat presedintele comisiei, Florin Iordache (PSD).

Proiectul de lege urmeaza sa intre in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor.