Iulia a venit pe lume in urma cu o luna, la doar 26 de saptamani si o greutate de 800 de grame.

Bun venit pe lumeFoto: Salvati Copiii

Personalul medical, cu ajutorul echipamentelor medicale performante donate de Organizatia Salvati Copiii, a reusit cu mari eforturi sa o stabilizeze pe micuta si sa ii creeze conditiile optime pentru o evolutie pozitiva.

Incubatorul a devenit o a doua casuta pentru puiul de om si permanent ii ofera acel mediu sigur si special fara de care fetita nu ar putea supravietui.

Din nefericire, mama nu a putut ramane permanent langa copilul ei intrucat copilul pe care il avea acasa, inca mic, avea nevoie de ea. Vine insa de cate ori poate si viseaza la ziua in care isi va putea lua fetita acasa .Tanara mamica e tulburata si foarte necajita, dar plina de speranta, abia asteapta sa-si vada puiul cel mic acasa.

Iulia are acum 1300 de grame si, daca totul decurge ca pana acum, il va putea astepta pe Mos Craciun acasa, alaturi de familia ei.

Campania Bun venit pe lume

Foto: Salvati Copiii

Aceasta este una din povestile minunate de care ne bucuram si noi alaturi de micii luptatori si parintii lor, bucuria ca putem ajuta cat mai multi copii din Romania. Iulia este unul din beneficiarii campaniei lansate anul trecut “Bun venit pe lume”. Anul trecut am reusit sa dotam 15 maternitati cu incubatoare performante, atat de necesare pentru a salva vieti.

Si anul acesta Salvati Copiii deruleaza campania de strangere de fonduri “Bun venit pe lume” pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternitati din Romania pentru a ajuta astfel la prevenirea mortalitatii infantile si pentru a sprijini gravidele si mamele din 15 comunitati sa aduca pe lume copii sanatosi si sa le ajute la cresterea copiilor lor. Campania se desfasoara in perioada 19 octombrie – 15 ianuarie.

Desi rata mortalitatii infantile din Romania a scazut semnificativ in perioada 1990-2012, atat ca procent, cat si ca cifre absolute, 8471 decese in 1990, 2250 in 2009 si, respectiv, 1812 in 2012, Romania se mentine pe primul loc in Uniunea Europeana, cu o rata a mortalitatii infantile de 9 la 1000 de copii nascuti vii in 2012 (conform Institutului National de Statistica). La nivel mondial, un copil moare la fiecare cinci secunde. La noi in tara un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar cauza principala a mortalitatii infantile o reprezinta nasterile premature. Mortalitatea, precum si speranta de viata reflecta nivelul de trai si de educatie al unei populatii, accesul la servicii medicale, progresul medicinei si al sanatatii publice.

O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame si copii si prin dotarea cu echipamente medicale performante a maternitatilor si sectiilor de nou-nascuti.

Trimite un SMS acum la 8833 (2 euro) sau doneaza la www.salvaticopiii.ro/bunvenitpelume.

Fii alaturi de noi sa ajutam copiii sa traiasca