Premierul Victor Ponta a cerut din nou, vineri, Ministerului de Interne sa ia "decizii foarte decise si foarte dure" daca apar manifestari violente, avertizand ca nu va fi acceptata "o reintoarcere la anii '30, in care grupuri mici, violente si extremiste si-au impus punctul de vedere in Romania".

Victor PontaFoto: AGERPRES

La finalul reuniunii conducerii USL, Victor Ponta a afirmat ca va incuraja tot timpul dialogul, exprimarea tuturor opiniilor, toleranta, diversitatea si intelegerea pentru toate punctele de vedere", dar exista o "linie rosie" care nu poate fi trecuta: "linia in care aceasta disputa de idei democratica imbraca forme agresive, violente, de incalcare vadita a legii".

"Am cerut ministerului de Interne, reprezentantilor statului sa ia masuri foarte decise si foarte dure daca e vorba de violente, de agresiuni, perturbare a bunei functionari a societiatii".

Primul ministru a precizat ca isi asuma "masura pentru restabilirea legii": "Nu voi avea niciun fel de ezitare, am sprijinul USL in acest sens. Violenta si anarhie, nu!".

Este pentru a doua oara cand premierul Victor Ponta cere fermitate in cazul in care exista incalcari ale legii in cadrul protestelor. In cursul diminetii, Ponta a afirmat ca jandarmii au mandat din partea sa intervina in cazul protestelor, conform legii, atunci cand se trece "linia rosie".

"Aveti din partea mea mandat, jandarmii sa activeze fara niciun fel de complex, cand este vorba de incalcarea legii", s-a adresat Victor Ponta ministrului de interne, Radu Stroe, la inceputul sedintei extraordinare de Guvern de vineri. Ponta a dat exemplul protestelor din Canada tot impotriva gazelor de sist, unde "s-a intervenit dur".

"Vreau sa il rog pe domnul ministru Stroe sa dati un semnal foarte clar de respectare a legii. Exista o linie rosie peste care nu accept sa se treaca. Am vazut, colegul nostru domnul Barbu fost agresat, nu e vorba de domnia sa, ca e barbat rezistent, e vorba de faptul ca nu ne intoarcem la anii 30, cand isi faceau legionarii de cap pe strazile Bucurestiului. Cat timp protestele sunt pasnice, sunt in regula, jandarmii au procedat foarte bine, foarte elegant. Dar in momentul in care se trece linia rosie, si vorbim de agresiuni, amenintari, blocarea unor drumuri, aveti din partea mea mandat foarte clar de interventie conform legii", a adaugat acesta.