Secretarul de stat pentru minoritati Kiraly Andras - exonerat de acuzatia ca ar fi discriminat

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Miercuri, 16 octombrie 2013, 19:28 Actualitate | Esenţial


Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a decis astazi, 16 octombrie, ca declaratia secretarului de stat pentru minoritati Kiraly Andras referitor la scolile "unde ponderea romilor este semnificativa" nu este discriminatorie. CNCD informeaza intr-un comunicat remis HotNews.ro ca a analizat "inregistrarea audio a intregului interviu (14 min) realizat cu secretarul de stat si a constatat ca declaratiile acestuia nu au fost redate integral de reporter in materialul publicat" in Ziarul Ring. Analiza intregului interviu "conduce la concluzia ca secretarul de stat nu a utilizat exprimari cu tenta rasista", a hotarat CNCD in unanimitatea celor prezenti.
  • CNCD a fost sesizat in legatura cu urmatoarele afirmatii ale secretarului de stat Kiraly Andras, asa cum au fost ele publicate de Ziarul Ring: "referitor la acele unitati [scolare - n.red.] unde ponderea romilor este semnificativa, daca este delasare, daca este debandada, bineinteles ca nici eu nu mi-as lasa copilul acolo"
Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a decis in sedinta de solutionare de petitii in data de 16.10.2013 ca "declaratia secretarului de stat Andras Kiraly din 'Ziarul Ring' din data de 20 septembrie 2013, nu constituie fapta de discriminare, se incadreaza in limitele libertatii de exprimare".

"Colegiul director a analizat inregistrarea audio a intregului interviu (14 min) realizat cu secretarul de stat si a constatat ca declaratiile acestuia nu au fost redate integral de reporter in materialul publicat. Analiza intregului interviu si a pasajului in cauza conduce la concluzia ca secretarul de stat nu a utilizat exprimari cu tenta rasista. Vot: in unanimitate a celor prezenti", se arata in hotarare.

Amintim ca mai multe ONG-uri au cerut Ministerului Educatiei sa se delimiteze fata de pozitia exprimata de Kiraly Andras, secretar de stat pentru minoritati, si au transmis o scrisoare deschisa catre Viviane Reding - comisarul european pentru Justitie, Androulla Vassiliou - comisarul european pentru Educatie, Nils Muiznieks - comisarul pentru Drepturile Omului si catre Csaba Asztalos, Presedintele Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.

Sesizarea se refera la o declaratie a lui Kiraly Andras Gyorgy, secretar de stat in Ministerul Educatiei responsabil cu problemele invatamantului pentru minoritati, publicata pe 20 septembrie in ziarul Ring sub titlul: "Nu mi-as lasa copilul intr-o scoala cu multi romi".

"Trebuie sa intelegem si faptul ca parintii doresc unitati scolare unde este ordine, unde este disciplina si unde se mai si invata. Este o problema generala, iar referitor la acele unitati unde ponderea romilor este semnificativa, daca este delasare, daca este debandada, bineinteles ca nici eu nu mi-as lasa copilul acolo", a declarat secretarul de stat Kiraly Andras, potrivit ziarului Ring.

Citeste aici scrisoarea ONG-urilor

Tot in sedinta de astazi, CNCD a adoptat urmatoarele decizii:
  • Conditia impusa prin Hotararea Senatului Universitatii de Medicina si Farmacie din Targu Mures din 30.04.2013, de desfasurare a stagiilor clinice doar in limba romana, nu constituie o fapta de discriminare fata de studentii care studiaza in limba materna, maghiara. Vot: 6 voturi pentru - 2 voturi impotriva, cu opinii separate.
  • Refuzul accesului unei persoane de etnie roma in clubul "S.Ch." constituie o fapta de discriminare potrivit art. 2 alin. (1), art. 14, art. 10 lit. f) si art. 15 din O.G. 137/2000, modificata si republicata. Fapta incalca dreptul liberului acces in locuri si servicii publice, resepectiv demnitatea umana. CNCD a aplicat amenda contraventionala in cuantum de 8.000 lei societatii comerciale reclamate. Vot: in unanimitate a celor prezenti.
  • Modificarea raportului de munca prin numirea petentei, dupa reluarea activitatii la incetarea concediului de crestere copil, intr-o functie inferioara si cu atributii reduse comparativ cu cele existente anterior suspendarii contractului de munca, constituie discriminare prin incalcarea dreptului la munca in conditii egale, potrivit art. 2 alin. (1), art. 6 lit.a) din O.G. 137/2000, modificata si republicata, coroborat cu art. 6 din Legea 202/2002. Se sanctioneaza societatea comerciala K.D. cu amenda contraventionala in cuantum e 5.000 lei. Vot: in unanimitate a celor prezenti.
  • Modificarea raportului de munca prin numirea petentei, dupa reluarea activitatii la incetarea concediului de crestere copil, intr-o functie inferioara si cu atributii reduse comparativ cu cele existente anterior suspendarii contractului de munca, constituie discriminare prin incalcarea dreptului la munca in conditii egale, potrivit art. 2 alin. (1), art. 6 lit.a) din O.G. 137/2000, modificata si republicata, coroborat cu art. 6 din Legea 202/2002. Se sanctioneaza societatea comerciala B.U. cu amenda contraventionala in cuantum e 5.000 lei. Vot: in unanimitate a celor prezenti.
  • Crearea unei atmosfere ostile, degradante, umilitoare fata de angajatul S.E. din cauza rudeniei acestuia cu un adversar politic al reclamatului (angajator), constituie hartuire potrivit art. 2 alin. (5) din O.G. 137/2000, modificata si republicata. Se aplica reclamatului amenda contraventionala in cuantum de 1.000 lei. Vot: in unanimitate a celor prezenti.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















652 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Normal... (Miercuri, 16 octombrie 2013, 21:54)

    senator [utilizator]

    Corb la corb nu-și scoate ochii. Înlocuiți corb cu ungur și găsiți rezolvarea ecuației. Pentru cei mai slabi de bibilică un dintre ei este Csaba Asztalos, iar celalalt Kiraly Andras.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by