O reorganizare a sistemului de invatamant la nivel regional se va face dupa ce vor fi stabilite principiile care vor sta la baza regionalizarii, urmand sa fie pastrat un echilibru intre diferitele paliere de decizie, a afirmat sambata, la Pitesti, ministrul Educatiei, Remus Pricopie, potrivit Agerpres. Cu aceeasi ocazie, ministrul a precizat ca aufost declansate procedurile pentru achizitionarea a cel putin 600 de microbuze scolare si ca in actualul an scolar, abonamentele pentru transportul elevilor vor fi decontate la zi, dupa noua procedura.

Referindu-se la felul in care sistemul de invatamant va fi afectat de reorganizarea administrativ-teritoriala, Remus Pricopie a afirmat ca "mai intai trebuie sa se decida anumite principii care vor sta la baza regionalizarii. Evident ca si educatia va intra in acest proces de regionalizare, existand insa un anumit echilibru intre ceea ce se decide la nivel local, la nivel regional si la nivel central. Acest lucru se intampla peste tot unde avem un astfel de sistem de organizare administrativa. Detaliile inca nu s-au stabilit, sunt diferite formule, exista un grup de lucru inter-ministerial, Ministerul Educatiei a venit si el cu niste propuneri, dar trebuie mai intai sa vedem care sunt principiile, apoi si la nivelul sistemului de invatamant vom merge cu reasezarea acestor etaje de decizie".

Ministrul Educatiei a apreciat ca un pas important in procesul de descentralizare s-a facut in domeniul infrastructurii scolare, care, incepand din acest an, a ramas doar in administrarea autoritatilor locale si judetene.

"In zona educatiei sunt unele lucruri care s-au decis deja si care, intr-un fel, premerg procesul de regionalizare. Un exemplu concret este cel legat de infrastructura. (...) Pana la inceputul acestui an au existat mai multe instante care au actionat asupra infrastructurii, atat autoritatile locale, cat si inspectoratele scolare si, uneori, Ministerul Educatiei. Premierul a cerut clarificarea acestei situatii si, incepand din 1 ianuarie, tot ceea ce inseamna infrastructura scolara publica se realizeaza prin autoritatile locale", a explicat Pricopie.

El a precizat ca Ministerul Educatiei are in continuare responsabilitati in domeniul infrastructurii scolare, dar numai din punct de vedere al coordonarii si estimarilor privind dimensionarea retelei scolare.

  • Abonamentele pentru transportul elevilor vor fi decontate la zi, dupa noua procedura

Cu aceeasi ocazie, ministrul Pricopie a aratat ca in actualul an scolar, abonamentele pentru transportul elevilor vor fi decontate la zi, cu aplicarea noii proceduri care prevede plafoane maxime de cost.

"Incepand cu 16 septembrie, abonamentele elevilor vor fi decontate la zi, dupa noua procedura, fara niciun fel de prescriere. In cazul in care vom inregistra alte tipuri de probleme, le vom analiza si vom lua masurile necesare. Prioritar pentru noi este ca acesti bani sa ajunga la elevi si nu la transportatori", a declarat Remus Pricopie.

El a explicat ca prin introducerea unor plafoane de decontare, la stabilirea carora au fost luate in calcul valorile medii la nivel national, s-a dorit eliminarea unor costuri nejustificate.

"Noi ne-am aflat intr-o situatie fara precedent, ca abonamentele sa creasca de paisprezece - cinsprezece ori intr-un interval de 18 luni. De ce s-a ajuns aici? Pentru ca legea educatiei avea un articol foarte generos, conform caruia contravaloarea abonamentelor elevilor, pana la 50 de kilometri, se deconteaza de catre Ministerul Educatiei. Nu exista niciun plafon, nu exista nicio restrictie si am ajuns ca un abonament pe 25 de kilometri sa coste 500-600 de lei, ceea ce este inadmisibil", a spus ministrul Educatiei.

Anterior, in conditiile lipsei unui plafon maxim, sumele pentru decontarea abonamentelor au crescut foarte mult, desi numarul de beneficiari a ramas constant, astfel ca alocarea bugetara a fost depasita inca din anul 2012, intrandu-se in 2013 cu o datorie de 45 de milioane de lei.

"Am reusit in acest moment sa acoperim datoria de anul trecut si sa acoperim o buna parte din anul acesta. (...) Noi am alocat sumele pentru fiecare judet in parte si acestea au fost mai departe distribuite elevilor", a precizat Remus Pricopie.

  • Ministerul Educatiei a declansat procedurile pentru achizitionarea a cel putin 600 de microbuze scolare

Referindu-se, de asemenea, la transportul elevilor, Pricopie a anuntat ca Ministerul Educatiei a declansat procedurile pentru achizitionarea de microbuze scolare, suma avuta la dispozitie permitand cumpararea a cel putin 600 de autovehicule.

"Am facut toate demersurile impreuna cu colegii din Guvern, am identificat o sursa de finantare si in momentul de fata avem 76 de milioane de lei, iar estimarea noastra este ca vom reusi sa achizitionam cu acesti bani minim 600 de microbuze, in conditiile in care anul trecut au fost achizitionate 187. In acest moment licitatia este declansata", a declarat ministrul Educatiei.

El a precizat ca achizitia de microbuze scolare va continua si in urmatorii ani, mai ales ca o parte din parcul auto existent urmeaza sa iasa din uz.

"Programul continua, practic aproape in fiecare an s-au achizitionat microbuze, pentru ca noi trebuie sa luam in calcul si microbuzele care ies din functiune. Deci nu trebuie sa acoperim doar necesarul din diferite localitati, dar sa si inlocuim autovehiculele mai vechi", a spus Remus Pricopie.

Ministrul Educatiei a participat, sambata, la inaugurarea Centrului de Excelenta de la Universitatea din Pitesti, realizat in colaborare cu Inspectoratul scolar Judetean (ISJ) Arges si destinat pregatirii elevilor cu rezultate deosebite din invatamantul preuniversitar.