Ministerul Afacerilor Externe se afla in contact permanent cu partenerii francezi pe tema aderarii Romaniei la Spatiul Schengen, iar partea romana isi exprima asteptarea ca Franta sa actioneze atat in spiritul relatiei bilaterale substantiale, cat si in contextul recunoasterii finalizarii procesului de evaluare si a indeplinirii criteriilor privind aderarea.

"MAE se afla in contact permanent cu partenerii francezi pe tema aderarii Romaniei la Spatiul Schengen. Partea romana isi exprima asteptarea ca Franta, partener traditional si strategic al Romaniei, sa actioneze atat in spiritul relatiei bilaterale substantiale, cat si in contextul recunoasterii finalizarii procesului de evaluare si a indeplinirii criteriilor privind aderarea, aspect consacrat la nivelul Consiliului UE si al Parlamentului European", se mentioneaza intr-un raspuns al MAE, la solicitarea Agerpres.

In context, MAE aminteste de existenta unui Parteneriat Strategic intre cele doua tari si a unui calendar variat al contactelor politice la nivel inalt.

"Relatia bilaterala dintre Romania si Franta detine un potential amplu, prin substanta si diversitate. Intre cele doua tari a fost incheiat un Parteneriat Strategic, recent actualizat si relansat, prin Foaia de Parcurs semnata in februarie 2013. Acest fapt ilustreaza o dinamica pozitiva, care isi propune tocmai valorificarea cat mai buna a potentialului de cooperare existent intre Romania si Franta. Aceasta evolutie a fost dublata, in cursul acestui an, de un calendar extrem de variat al contactelor politice la nivel inalt. Ministrul Afacerilor Externe a salutat pozitia si declaratiile referitoare la cooperarea bilaterala dintre Romania si Franta, precum si la aderarea Romaniei la Spatiul Schengen, exprimate cu ocazia vizitei la Bucuresti a prim-ministrului francez, Jean-Marc Ayrault. Astfel, premierul francez a exprimat satisfactie fata de nivelul actual al cooperarii bilaterale, reflectat in Foaia de Parcurs a Parteneriatului Strategic si a transmis sprijinul pentru solutia aderarii tarii noastre la Spatiul Schengen in doua etape", arata Ministerul Afacerilor Externe.

MAE spera ca parametrii solutiei convenite privind aderarea dublu-etapizata, reconfirmate cu premierul Ayrault, raman in continuare valabili.

"Nu in ultimul rand, exista un dialog continuu, pe diferite paliere, al autoritatilor romane cu partenerii francezi cu privire la problematica insertiei sociale a cetatenilor de etnie roma, obiectiv comun al ambelor parti si la nivel european", spune MAE.

"Totodata, structurile specializate competente din cele doua state coopereaza sustinut in combaterea aspectelor de infractionalitate, atunci cand ele se manifesta. Pe de alta parte, nu putem fi de acord cu generalizari care induc ideea de infractionalitate la adresa cetatenilor romani in ansamblu, indiferent de etnia lor. Contrar celor aparute in mass-media franceze, subliniem faptul ca incluziunea sociala a romilor nu are legatura cu aderarea Romaniei la Spatiul Schengen. Consideram preferabila evitarea abordarii acestor subiecte in context electoral. Nu in ultimul rand, reamintim faptul ca toti cetatenii europeni se bucura de dreptul la libera circulatie in spatiul UE, indiferent de apartenenta unui stat la Spatiul Schengen", mai subliniaza MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteste ca Romania a indeplinit conditiile de aderare, fapt confirmat de toate statele membre ale UE in cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Interne si Justitie din iunie 2011, care a concluzionat asupra finalizarii procesului de evaluare Schengen a gradului de pregatire a tarii noastre si a Bulgariei in vederea punerii in aplicare a tuturor dispozitiilor acquis-ului Schengen.

"Finalizarea cu succes de catre Romania (si Bulgaria) a procesului de evaluare Schengen a fost confirmata si prin votul Parlamentului European din iunie 2011", puncteaza MAE.