Ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, a declarat, vineri, ca a avut o discutie cu reprezentantii Metrorex pe subiectul protestului organizat in Capitala si a estimat ca se va stinge conflictul in urma negocierilor purtate cu Ministerul de Finante, relateaza Mediafax.

Manescu a fost intrebata cum va fi rezolvata problema grevei de la metroul bucurestean.

"Am discutat cu cei de la Metrorex, cred ca am ajuns la un acord, ministerul Finantelor a fost flexibil in ceea ce priveste o parte din cererile celor de la Metrorex, eu cred ca se va stinge acest conflict. Noi asa ne dorim, ne dorim sa fim alaturi de cei din sindicate, nu impotriva lor", a declarat ministrul.

Manescu a precizat ca in situatia in care protestul de la metrou va avea loc se vor gandi ¬masuri alternative¬ de deplasare pentru bucuresteni pentru perioada intreruperii circulatiei cu metroul.

Angajatii de la metrou au oprit activitatea marti dimineata, intre orele 04.00 si 06.00.

Miercuri, peste 3.000 de sindicalisti au plecat in mars din Piata Victoriei, pe traseul Calea Victoriei - Podul Natiunile Unite - Bulevardul Natiunile Unite - Bulevardul Libertatii, pana in Piata Constitutiei, intr-un protest organizat de Federatia Sindicatelor din Transporturi, Transloc si Servicii Publice "ATU - Romania".

Sindicalistii ameninta ca daca revendicarile lor nu vor fi rezolvate, in 30 septembrie vor opri lucru pe termen nelimitat, atat la metrou, cat si la RATB.

Sindicalistii cer modificarea legislatiei sociale in vigoare si reclama imposibilitatea negocierii contractelor colective de munca, fondul de salarii fiind blocat la nivelul anului 2008.

Ministerul Transporturilor a anuntat, in 5 septembrie, ca dezaproba intentia sindicatelor de la metrou de a intra in greva generala si a cerut Metrorex solutii de rezolvare imediata a revendicarilor angajatilor.

Guvernul va relua dialogul cu sindicalistii de la Metrorex si va incerca sa rezolve acele revendicari care pot fi acceptate, dar nu va mai fi de acord ca toate afacerile metroului sa fie intermediate de firma sindicatului, a afirmat, miercuri, premierul Victor Ponta.