Premierul Victor Ponta a eliberat din functie miercuri, 11 septembrie, trei secretari de stat de la Ministerul Mediului: Ionut Ciprian Iuga, Puiu Gelu si Elena Dumitru. Potrivit deciziilor publicate tot miercuri in Monitorul Oficial, doar Elena Dumitru a fost eliberata la cerere din functie.

Ionu Ciprian Iuga si Puiu Gelu au fost numiti in functie abia de sase luni, ambii fiind membri ai PNL. Elena Dumitru a fost asistent al Rovanei Plumb cind actualul ministru era europarlamentar.

Surse liberale au declarat pentru HotNews.ro ca cei doi liberali urmeaza sa fie numiti in functii de conducere la cabinetul ministrului delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura, liberala Lucia Varga.