Daniel Funeriu: Principala problema a sistemului de invatamant este calitatea resursei umane. Solicit Ministerului Educatiei sa introduca masterul didactic
Daniel Funeriu, consilier prezidential si fost ministru al Educatiei, a declarat ca "toti parintii Romaniei vad ca nivelul calitativ al cadrelor didactice nu se ridica la nivelul asteptarilor", cu toate ca unele cadre didactice sunt "de foarte buna calitate". "Esenta schimbarilor din educatie trebuie de acum inainte sa se concentreze pe cresterea calitatii cadrelor didactice. Ministerul si Guvernul sa faca bine sa introduca masterul didactic, singura solutie corecta pentru o formare initiala de calitate a cadrelor didactice", a sustinut acesta.
Oficialul a precizat ca "este o mare greseala facuta de acest guvern faptul ca nu a recunoscut experienta la catedra pentru cele 22.000 de invatatoare" care au depus dosare in acest sens si care "ar fi beneficiat de o crestere salariala intre 200 si 600 de lei". Detalii aici
"Prioritatea Ministerului Educatiei trebuie sa fie, exact asa cum a spus si Comisia Europeana, aplicarea Legii Educatiei Nationale in forma sa initiala. In particular, eu solicit Ministerului Educatiei sa se concentreze pe formarea cadrelor didactice si introducerea masterului didactic, dar doar in cele mai bune universitati din Romania", a continuat fostul ministru al Educatiei.
Despre calitatea profesorilor a vorbit pentru HotNews.ro si fostul ministru al Educatiei Mircea Miclea. Intr-o discutie online cu cititorii HotNews.ro referitoare la rezultatele Evaluarii Nationale, Miclea a declarat ca "invatamintul gimnazial e in metastaza" si ca "rezultatele din acest an arata, in primul rind, calitatea foarte slaba a profesorilor". Detalii aici
Referitor la introducerea manualelor digitale, Funeriu a afirmat ca "introducerea unor suporturi noi pentru un anumit tip de informatii poate sa reprezinte un plus. Dar daca vrem sa schimbam ceva in invatamantul din Romania, esenta trebuie sa fie sa ne centram pe calitatea cadrelor didactice".
"Diversificarea suporturilor pe care transmitem informatia, hartie vs. tableta, este un mijloc, dar nu este solutia fundamentala. Solutia centrala este calitatea cadrului didactic. Un cadru didactic de calitate care va preda dupa un manual va avea rezultate mult mai bune decat un cadru didactic slab care preda de pe tableta", a sustinut acesta.
Intrebat in legatura cu intentia ministrului Educatiei, Remus Pricopie, ca gradinita sa fie obligatorie pentru copiii de 5 ani, Daniel Funeriu a afirmat ca aceasta "este o masura corecta". "Daca Ministerul o va pune in practica, cred ca este o masura care trebuie sustinuta pentru ca atunci cand aduci un copil mai devreme intr-un mediu educational, sansele sale educationale cresc foarte mult", a precizat Funeriu.
"Studiile de specialitate arata o crestere cu aproximativ 20% pana la 30% a performantelor scolare ale unui copil care a fost la gradinita, fata de un copil care nu a fost la gradinita. Daca ne uitam la studiile de specialitate, ar trebui sa ne asteptam ca generatiile care au inceput clasa pregatitoare, generatiile de copii unde generalizam invatamantul prescolar sa aiba rezultate mult mai bune", sustine consilierl prezidential.
In ceea ce priveste aplicarea la nivel national a evaluarilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a, Daniel Funeriu a declarat ca aceste instrumente sunt prevazute de Legea Educatiei Nationale. "Evaluarea la clasa a II-a este un instrument extrem de important, pentru a identifica eventualele vulnerabilitati ale elevilor si a le putea corecta in clasa a III-a si a IV-a, cand ei invata cu acelasi invatator", a precizat fostul ministru.
"Evaluarea la nivelul clasei a VI-a are un rol de pre-orientare. Pentru prima data la aceasta varsta se pot desprinde elemente despre abilitatile specifice ale fiecarui copil, in consecinta este important sa stim inca de la nivelul clasei a VI-a care este zona in care copiii ar trebui ulterior sa evolueze", a explicat Funeriu.
Potrivit Legii Educatiei Nationale, rezultatele acestor evaluari sunt inregistrate in portofoliul educational al fiecarui elev. "Portofoliul educational este un instrument de evaluare continua a elevilor inca din prima lor zi de scoala si pana la finalul invatamantului obligatoriu si inclusiv al liceului. Ministerul ar trebui sa puna in practica acest portofoliu educational care ofera o mult mai buna vizibilitate asupra a ceea ce a invatat copilul decat nota cu care suntem obisnuiti", a spus Funeriu.
Ce este masterul didactic
Legea Educatiei Nationale (LEN) prevede ca "studentii si absolventii de invatamant superior care opteaza pentru profesiunea didactica au obligatia sa absolve cursurile unui master didactic cu durata de 2 ani". Acest master ar trebui conform legii "organizat exclusiv la forma de invatamant cu frecventa".
Studentii care frecventeaza cursurile masterului didactic acreditat de Ministerul Educatiei intr-o institutie publica pot beneficia de burse de studiu finantate de la bugetul de stat, burse in cuantum egal cu salariul net al unui profesor debutant, se arata in LEN. Masterul didactic este urmat de un stagiu practic cu durata de un an scolar, realizat într-o unitate de învatamânt, sub coordonarea unui profesor mentor.
Introducerea masterului didactic a fost anuntata oficial, dupa intrarea in vigoare a legii, de catre fostul ministru al Educatiei Catalin Baba (detalii aici), insa a fost blocata ulterior, a declarat Daniel Funeriu.

Etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19: Cine are dreptul să se vaccineze în această etapă, când și cum te poți programa. Înființarea centrelor de vaccinare, în continuare în aer
Vom călători în UE doar cu „pașaport de vaccinare”? Precedentul „Carnetului Galben”
De ce Dacia intră într-o nouă etapă datorită SUV-ului Bigster și de ce apropierea de Lada nu ar trebui să ne sperie
Cum vrea Guvernul să elimine haosul liberalizării pieței energiei / Consumatorii vor putea primi reduceri de preț, până în iulie, de la furnizorii de ultimă instanță - Proiecte
EXCLUSIV Moștenirea Gabrielei Firea: Ce salarii au directorii și angajații companiilor municipale Ep. II
Problema este lipsa unor evaluari eficace a profesorilor.
Incercati sa rezolvati problema din nou prin birocratie.
Nu ma refer la cei care sunt deja in sistem de mai bine de 20 de ani, ma refer la cei tineri.
Este valabil pentru toate categoriile de lucratori din invatamant, medicina, politie si alte institutii in slujba cetateanului. Cu salarii la limita subzistentei sunt toti coruptibili sau slab pregatiti.