Politistii si reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Arges efectueaza anchete in cazul mortii unui nou-nascut la maternitatea din comuna Calinesti, care functioneaza ca sectie externa a Spitalului "Sfantul Spiridon" din orasul Mioveni. Verificarile in acest caz au inceput dupa ce un bebelus in greutate de 4,3 kilograme a murit la nastere, pe 6 septembrie.

UPDATE: Activitatea maternitatii din Calinesti (Arges) a fost suspendata temporar dupa ce un bebelus s-a nascut mort, pacientele fiind directionate catre maternitatea de la Spitalul Judetean de Urgenta din Pitesti.

Potrivit reprezentantilor Directiei de Sanatate Publica Arges, institutia declansat un control la Sectia din Calinesti a Spitalului Mioveni, dupa ce un bebelus de 4,4 kilograme s-a nascut mort la sfarsitul saptamanii trecute. De asemenea, DSP Arges a dispus o ancheta administrativa in acest caz.

"Am fost instiintati in scris de catre conducerea spitalului din Mioveni ca astazi (n.r. - miercuri) s-a luat decizia ca pana la finalizarea anchetei administrative, sala de nasteri de la Calinesti sa fie inchisa, iar pacientele din zona sa ajunga la maternitatea de la Spitalul Judetean de Urgenta din Pitesti. Este o decizie temporara", a mai spus Aura Copciag, coordonatorul Serviciului de Control de la DSP Arges.

"Nu a fost depusa nicio plangere in acest caz, dar politistii s-au autosesizat si au inceput cercetarile pentru ucidere din culpa. Pentru clarificarea cauzelor decesului, a fost dispusa efectuarea unei expertize medico-legale", declarat miercuri, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Arges, comisarul sef Danut Dinu.

Georgeta Dragoi, medicul care a asistat nasterea, a mai fost cercetata pentru ucidere din culpa si malpraxis in urma cu un an, dupa un incident similar produs pe data de 15 noiembrie 2012. Potrivit concluziilor expertizei medico-legale efectuate in acel caz, moartea nou-nascutului a fost violenta si s-a produs in urma unei hemoragii cerebrale ce a avut drept cauza un traumatism cerebral, iar pe cadavru au fost descoperite mai multe leziuni traumatice toraco-abdominale.

Anul trecut, familia unui bebelus mort la nastere la Sectia din Calinesti a Spitalului Mioveni l-a acuza pe medicul ginecolog Georgeta Dragoi ca a refuzat sa ii faca mamei copilului operatie de cezariana si ca micutul a murit din acest motiv, reclamand ca este vorba despre o culpa medicala si depunand plangere la Politie.

Mama copilului spunea ca aceasta a solicitat transferul de la Calinesti la Maternitatea Spitalului Judetean de Urgenta din Pitesti, deoarece bebelusul, in greutate de 4,3 kilograme, nu putea fi nascut normal, dar medicul s-a impotrivit.

Ulterior, medicii legisti argeseni au stabilit ca decesul bebelusului de la sectia din Calinesti a Spitalului Mioveni a fost provocat de un traumatism cranio-cerebral forte, moartea fiind violenta.

Cazul medicului Georgeta Dragoi de la spitalul din Calinesti a fost preluat de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Topoloveni. Procurorii spuneau ca acest medic a mai fost inculpat si trimis in judecata in 5 aprilie 2007 pentru vatamare corporala grava din culpa medicala.