Dupa ce au anuntat ca la finele lunii august se inaugureaza oficial TransBucegi - drumul asfaltat pana la Babele, iar autoritatile din Dambovita si Brasov vor sa realizeze proiectul TransCarpatica - drum de la Moeciu de sus la Moroieni, autoritatile din Prahova anunta un nou proiect de drum prin masivul Bucegi: Drumul Busteni - Gura Diham - Rasnov: circa 30 de km, din care 4 sunt deja realizati, dar nemodernizati.

Drum Busteni - Rasnov: existent - DC 132 (albastru) si propus (cu rosu)Foto: Hotnews

Ideea de a realiza proiectul despre care s-a discutat si in anii anteriori a fost reluata acum de catre seful Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma. Acesta a anuntat ca, foarte curand, vor incepe lucrarile pentru a asigura accesul cu telecabina intre Busteni si Azuga si pentru asigurarea accesului rutier pe traseul Busteni- Gura Diham-Rasnov, potrivit publicatiei locale Jurnalul Prahovean.

"Ambele proiecte vor face parte din programul Superski in Carpati. Stabilirea termenelor pentru demararea proiectelor va avea loc in urma unei discutii intre reprezentantii CJ Prahova si cei ai consiliilor locale din Busteni, Sinaia si Azuga, discutie care va avea loc, cel mai probabil, in luna septembrie, la Busteni", mai scrie sursa citata.

Potrivit informatiilor publicate in presa locala, proiectul este unul mai vechi, vehiculat inca de prin 2009 de catre autoritatile din Busteni si reluata periodic (aici detalii despre trafic). Mai mult, primaria Busteni a inclus proiectul in Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) al Ministerului Dezvoltarii Regionale.

In plus, realizarea drumului are si sustinerea autoritatilor brasovene. Astfel, pe site-ul Agentiei de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov, noua sosea este trecuta in dreptul proiectelor ce urmeaza a fi realizate in perioada 2014-2020 -"Rasnov-Diham-Busteni-DJ 101 + drum forestier 7,5 km -16,6 km - valoarea estimata 7,865 mil euro, nu exista studii".

TransBucegi, drumul care ajunge pana la Babele, va fi inaugurat oficial la finele lui august

TransBucegi

TransBucegi

Foto: Hotnews

Anuntul sefului CJ Prahova privind realizarea noului drum vine la cateva zile dupa ce a anuntat ca de la 31 august drumul pana la Babele, TransBucegi va fi oficial inaugurat.

Cei circa 16 km din Drumul Judetean 713 din Prahova pana aproape de cabana Babele au fost asfaltati in ultimii ani, investitia costand peste 50 de milioane de lei.

Transcarpatica, concurenta pentru Transfagarasan

Mai spre vest de "TransBucegi", peste munte, autoritatile locale din judetele Brasov si Dambovita planuiesc sa realizeze un nou drum spectaculos. "Transcarpatica", asa cum este denumit el, ar urma sa sa lege comuna Moroieni (Dambovita) de Moeciu de Jos (Brasov), prin Muntii Bucegi.

Transcarpatica va face legatura pe traseul: Moroeni - Zanoaga - Bolboci - Padina - Dudele - Moeciu de Sus - Moeciu de Jos si are ca obiective principale punerea in valoare a potentialului turistic si inchiderea unui circuit turistic major (Platoul Bucegi - Bran - Brasov - Valea Prahovei - Platoul Bucegi), scrie Jurnalul Prahovean.

Lungimea totala a drumului Transcarpatica va fi de circa 60 km (39 in Dambovita si 21 in Brasov). Autoritatile locale sustin ca drumul va costa circa 50 de milioane de euro, potrivit sursei citate.