Sumele platite pentru intreg programul de acordare a venitului minim garantat (ajutorul social, contributii pentru asigurarile de sanatate si asigurarea obligatorie a locuintelor) au fost de 136,583 milioane lei in primul trimestru al acestui an, mai mari cu 28,803 milioane lei (26,7%) decat in perioada similara a anului trecut, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, citate de Agerpres.

Valoarea medie lunara calculata la nivel national a ajutorului social acordat in trimestrul I 2013 a fost de 194,2 lei/familie beneficiara, respectiv 78,1 lei/persoana dintr-o familie beneficiara.

In primele trei luni au fost platite in medie 219.002 ajutoare, mai mult cu 22.502 ajutoare (11,5%) comparativ cu trimestrul I 2012. Judetele cu cel mai mare numar de familii beneficiare de venit minim garantat au fost Arges (7.343), Dambovita (7.822), Bacau (8.367), Teleorman (9.069), Galati (9.317), Buzau (9.541), Vaslui (9.574) si Dolj (14.419 familii).

Aproximativ trei sferturi din totalul familiilor beneficiare (75,4%) erau domiciliate in mediul rural. Judetele care au inregistrat cele mai mari ponderi ale mediului rural in totalul familiilor beneficiare au fost Ilfov (88,5%), Valcea (89,2%), Salaj (90,6%), Bistrita-Nasaud (90,8%), Dolj (91,3%) si Vrancea (91,8%).

Cele mai mari ponderi ale mediului urban s-au inregistrat in judetele Hunedoara (58,9%), Suceava (66,3%), Covasna (67,7%), Tulcea (74,0%) si Constanta (ultimul cu 80,8%).

Dimensiunea medie estimata a familiei beneficiare in trimestrul I 2013 a fost de 2,49 persoane/familie, fiind usor mai mare decat cea din trimestrul I 2012 (in care valoarea a fost de 2,46 persoane/familie).

Din totalul de 218.471 ajutoare transmise spre plata, 83.715 s-au adresat persoanelor singure. Ponderea acestora in total a fost de 38,3%, mai mica decat in aceeasi perioada din anul anterior, in care valoarea a fost de 38,9%.

Ponderea familiilor formate din patru sau mai multe persoane in total familii beneficiare a fost de 27% la nivel national. Judetele care au avut o pondere de peste 30% au fost Braila (30,9%), Harghita (31,3%), Suceava (32,9%), Vaslui (33,3%), Satu Mare (33,7%), Sibiu (34,7%), Bihor (34,9%), Iasi (36,5%), Salaj (37,1%), Brasov (37,5%), Mures (38,6%) si Covasna, ultimul cu valoarea cea mai mare, de 39,8%.

Suma platita in primul trimestru, de peste 127,601 milioane lei, a fost mai mare cu 25,536 milioane lei (25,0%) decat cea din trimestrul I 2012, datorita cresterii numarului de familii beneficiare. De asemenea, a avut loc o crestere a sumelor medii lunare platite/familie beneficiara, de la 173,1 lei la 194,2 lei.

Pentru contributia de asigurari sociale de sanatate pentru persoanele beneficiare de venit minim garantat in trimestrul I 2013 au fost cheltuiti 8,869 milioane lei, cu 3,25 milioane lei mai mult decat in anul anterior, fiind inregistrata, de asemenea, si o crestere insemnata a numarului de beneficiari, cu 18,2%.

Pentru plata asigurarii obligatorii a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren, inundatiilor, in perioada ianuarie-martie 2013 s-au cheltuit 112.173 lei pentru 2.202 familii beneficiare de venit minim garantat.

Familiile beneficiare de venit minim garantat pot primi ajutoare pentru acoperirea unei parti din cheltuielile de inmormantare, acordat de catre autoritatile publice locale. In trimestrul I 2013 s-au acordat 584 ajutoare de inmormantare, sumele platite fiind de 343.844 lei.