Intre 75 si 115 clase de a IX-a ar putea fi desfiintate din toamna, prin neocuparea locurilor, a declarat inspectorul general scolar al Capitalei, Constantin Traistaru. Potrivit acestuia, pana la 150 de norme didactice vor fi reduse, iar profesorii care ar putea fi afectati de diminuarea numarului de clase sunt de la disciplinele tehnologice, scrie Mediafax.

Decizia a fost luata dupa prima repartizare computerizata in licee. "Asteptam rezultatele la a doua repartizare computerizata in liceu, dar dupa o prima analiza pe care am facut-o, am constatat ca din toamna ar putea disparea intre 75 si 115 clase din invatamantul tehnologic, aceasta implicand reducerea pana la 150 a normelor pe discipline tehnologice", a declarat inspectorul general scolar al Capitalei.

Constantin Traistaru a spus pentru Mediafax ca Inspectoratul va face o alta analiza in 2 august, cand va sti mai precis care va fi situatia locurilor in clasa a IX-a, dupa a doua repartizare, respectiv cate clase nu au elevi si ar trebui desfiintate, tot atunci fiind analizata si situatia normelor didactice pe discipline.

Inspectorul general scolar al Capitalei a precizat ca exista posturi ocupate prin suplinire si acestea ar urma sa fie diminuate prioritar.

Repartizarea computerizata in licee are loc in trei etape. In 15 iulie au fost repartizati absolventii inscrisi in prima etapa, respectiv candidatii din seria curenta si cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2013 - 2014.

A doua etapa de repartizare computerizata in licee are loc joi 25 iulie.

In 26 iulie, liceele vor transmite situatia locurilor ramase libere in urma neinscrierii candidatilor admisi in cele doua etape, iar in perioada 29 iulie - 1 august vor fi rezolvate, de catre comisia judeteana de admitere, situatiile speciale, respectiv cele privind candidatii care nu si-au depus dosarele de inscriere in termen si cei care nu au participat la primele doua etape.

In etapa a treia de admitere in licee, repartizarea computerizata va avea loc in 5 - 6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizati in etapele anterioare, care nu s-au inscris in perioada prevazuta de metodologie sau care si-au incheiat situatia scolara mai tarziu.

Citeste si: