"Ziua fara masini" va fi marcata anul acesta, in Bucuresti, printr-un mars de protest la adresa politicienilor, evenimentul fiind intitulat "Bucuresti pentru oameni!". Organizatia pentru Promovarea Transportului Alternativ din Romania (Optar.RO) si Comunitatea Biciclistilor din Bucuresti organizeaza pe 21 septembrie un mars pe bicicleta, pe role sau cu trotineta, in alergare usoara sau in carucior pentru a cere politicienilor sa arate respect fata de cei care i-au ales.

In Romania, mersul pe jos si cu bicicleta - cele mai ieftine si sanatoase moduri de deplasare - sunt desconsiderate de catre politicieni, arata organiztorii pe pagina de Facebook a evenimentului

"De aceea noi platim mai mult pentru infrastructura, pentru sanatate, pentru combustibil. De aceea traficul rutier ne pune in pericol, pe noi si pe copiii nostri. De aceea traim in orase poluate de traficul rutier excesiv. De aceea pierdem zile, saptamani, luni din viata blocati in trafic", se arata pe pagina evenimentului.

Organizatorii arata ca sunt orase in care, cu costuri mai mici si cu beneficii mai mari, edilii reusesc sa ofere conditii de viata mai bune pentru locuitorii sai si ca Bucurestiul poate fi un astfel de oras.

Evenimentul, pentru care organizatorii au depus notificarea legala la Primaria Municipiului Bucuresti, se va desfasura pe 21 septembrie.

Adunarea participantilor va fi la ora 14:30 in parcul Herastrau, intrarea Charles de Gaulle.

Organizatorii propun doua variante de traseu: de 18 km, respectiv de 15 km. Varianta mai lunga include ocolirea Parlamentului. (Vezi traseul aici)

Motivele protestului, potrivit organizatorilor evenimentului:

1. Neaplicarea masurilor de siguranta rutiera.

Primarul Oprescu a oprit masurile de siguranta rutiera care s-ar fi putut lua in momentul aplicarii marcajelor rutiere. Conform legii, in scopul sporirii impactului vizual asupra participantilor la trafic, pe partea carosabila se pot executa marcaje sub forma de inscriptii, simboluri si figuri.

2. Incurajarea transportului motorizat in timp ce Bucurestiul este cea mai poluata capitala europeana.

Cu toate ca trecem printr-o perioada dificila economic, Primaria investeste sume enorme in infrastructura dedicata celui mai ineficient mijloc de transport din oras: autoturismul. Folosirea in exces a masinilor in interiorul oraselor, in detrimentul transportului public sau pe bicicleta, aduce pierderi directe si indirecte oamenilor si municipalitatii. Orasele civilizate din intreaga lume iau masuri de reducere a traficului motorizat individual obtinand ECONOMII substantiale. In plus, orasele care acorda atentie OAMENILOR sunt cautate de turisti, cresterea serviciilor devenind un motor de dezvoltare pentru acestea.

3. Lipsa unei viziuni a administratiei orasului pentru cresterea calitatii vietii.

Cu toate ca la nivelul UE exista toata documentatia necesara aplicarii principiilor dezvoltarii durabile a oraselor, Bucurestiul le ignora, luand masuri care inrautatesc viata oamenilor.

4. Mentinerea in functii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de receptia ilegala a pistelor pentru biciclete.

Ilegalitatile comise de Primaria Municipiului Bucuresti prin Administratia Strazilor in cazul receptiei ilegale a pistelor pentru biciclisti au fost sesizate in ultimii doi ani catre Administratia Strazilor Bucuresti, Brigada Rutiera Bucuresti, Primarul General Sorin Oprescu, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Prefectura, Ministerul Administratiei si Internelor, Procuratura, Curtea de Conturi a Romaniei, PSD, PNL, PC, PDL, UDMR, UNPR, Forta Civica, PP-DD.

Niciuna dintre aceste institutii nu a luat masuri care sa duca la recuperarea prejudiciilor si tragerea la raspundere a vinovatilor, cu toate ca numele lor poate fi aflat foarte repede prin simpla citire a documentului de receptie a pistelor. Cu toate ca este un document public, Primaria refuza sa-l puna la dispozitia cetatenilor.

5. Neaplicarea masurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.

Peste tot in lume, transportul public este prioritar pentru administratii. In Bucuresti, autobuzele RATB raman blocate in trafic impreuna cu autoturismele personale, facand din transportul public un mod de transport ineficient. Pierderile le suportam cu totii.

Organizatorii dau drept exemplu orasul Budapesta, capitala Ungariei, care a ajuns un model pentru intreaga lume prin modul in care oamenii au obligat politicienii sa construiasca "orase pentru oameni", orase in care oamenii sunt mai importanti decat masinile. Dupa noua ani de proteste, atunci cand s-au convins ca politicienii isi respecta promisiunile, activistii din Budapesta au anuntat incetarea sirului de proteste. Daca primul protest a fost "sustinut" de aproximativ 50 de persoane, la ultimul au fost prezenti 100 000 de oameni.

Optar.RO precizeaza ca miscarile de protest initiate de biciclistii bucuresteni respecta tiparul celor din Ungaria, in ceea ce priveste numarul de participanti si ca au hotarat sa copieze modelul de organizare si calendarul cu care au lucrat activistii din Ungaria.

Astfel, pana in 2020, ca parte a acestei campanii, vor fi organizate proteste in urmatoarele date: 19 apr 2014, 20 sep 2014, 25 apr 2015, 19 sep 2015, 23 apr 2016, 24 sep 2016, 22 apr 2017, 23 sep 2017, 21 apr 2018, 22 sep 2018, 20 apr 2019, 21 sep 2019, 25 apr 2020, 19 sep 2020. Toate se vor desfasura pe acelasi traseu si incepand cu aceeasi ora, indiferent de conditiile meteo. Notificarile au fost depuse deja la Primaria Municipiului Bucuresti.