Directorul OSIM (Oficiul de Stat pentru marci si inventii) si sefa de la Departamentul de resurse umane sunt cercetati, dupa ce un angajat al institutiei si-a falsificat documentele de studii pentru obtine un post mai bun, dar si pentru a putea sa lucreze la un for european, OHIM, echivalentul OSIM in UE, sustin surse din Politie, potrivit Mediafax.

Potrivit surselor citate, in martie 2009, un angajat al OSIM a dus la Departamentul de resurse umane o adeverinta din care reiesea ca este licentiat, drept pentru care acesta a obtinut un post mai bine platit.

Ulterior, in anul 2012, angajatul respectiv a fost detasat la OHIM, organism european similar OSIM. Totodata, reprezentantii OHIM i-au cerut acestuia o diploma de licenta, iar angajatul respectiv le-ar fi dat un document fals, spun anchetatorii.

In acest fel, sustin anchetatorii, barbatul a produs un prejudiciu de 25.000 de euro, reprezentand salariile incasate de la OSIM in perioada 2009-2012, precum si de 17.000 de euro, salariile primite in perioada in care a fost detasat la OHIM.

In luna ianuarie a acestui an, angajatul in cauza si-a dat demisia.

Politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor sector 3 au descins, joi dimineata, la locuinta barbatului, ei avand informatii despre acest caz inca de la sfarsitul anului trecut.

In prezent, directorul OSIM si sefa Departamentului de resurse umane sunt cercetati penal, fiind acuzati ca nu au anuntat anchetatorii in momentul in care au aflat ca angajatul si-a falsificat actele de studii.