Suceava: Cum s-a ajuns sa se construiasca o groapa de gunoi ecologica intr-una dintre cele mai frumoase zone montane din tara

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Marţi, 16 iulie 2013, 18:01 Actualitate | Esenţial


Groapa de gunoi ecologica, pe pasul Mestecanis
Foto: Catalin Dumitrescu
In judetul Suceava, aproape de varful unuia dintre cele mai frumoase pasuri montane din tara, pasul Mestecanis (1086 m), pe o suprafata de 4,4 hectare de teren se construieste o groapa de gunoi ecologica.

Desi locul este la doar o curba distanta de varful pasului ce face legatura intre zonele turistice Campulung Moldovenesc si Vatra Dornei, in acte este trecut oficial ca "depozitul de deseuri de la Pojorata". Dar localitatea care ii da numele este la o distanta de mai bine de 11 kilometri pe sosea.

Cand va fi gata, in varful pasului Mestecanis, la noul "depozit de deseuri de la Pojorata", vor fi aduse toate gunoaiele menajere din zona montana a judetului Suceava.

Depozitul de deseuri pe Mestecanis
Foto: Google Earth
Constructia si punerea in functiune a "depozitului ecologic de la Pojorata", include si relizarea unei statii de tratare a levigatului (produs format in mare parte prin infiltrarea apei in masa de deseuri si prin procesul natural de descompunere a substantelor organice din deseuri).

Contractul a fost semnat in ianuarie 2013 cu asocierea dintre firma austriaca Bilfinger Baugesellschaft mbH si compania romaneasca SC Concret Construct AG SRL, costa peste 27 de milioane de lei fara TVA si, impreuna cu un alt depozit de deseuri din localitatea suceveana Moara, face parte dintr-un proiect mai mare denumit "Sistem de management integrat al deseurilor in judetul Suceava", proiect finantat din fonduri Europene.

Lucrarile sunt prevazute sa fie finalizate la 18 luni de la data semnarii contractului, iar la final "depozitul de deseuri de la Pojorata" va avea o capacitate de 350.000 de tone, suficient de mare incat sa asigure necesarul de depozitare a gunoaielor din judet cel putin pana in 2037.

Pe langa depozitarea deseurilor, proiectul prevede si constructia unei statii de colectare si tratare a levigatului ce, conform documentatiei descriptive din licitatia publica a proiectului, este compusa din mai multe parti (bazin tampon-separat, pompa de admisie, tratare biologica cu statie de ventilatie, statie de pompe intermediare, separare metale grele, deshidratare si evacuare namol, statie de pompe de evacuare, bazin tampon, container pentru sistemul de monitorizare a proceselor, grupuri sanitare, produse chimice si dezinfectie). Detalii despre proiect aici.

Explicatiile autoritatilor: Alegerea locului pentru groapa a fost legata de acces pentru ca acel loc este concentric fata de toate localitatile din bazinul de munte. Nu va exista pericol de miros

Locul depozitului de deseuri de pe Pasul Mestecanis - 2012 vs 2013
Foto: Colaj foto
Desi proiectul de modernizare a infrastructurii de management al deseurilor in judetul Suceava este unul binevenit si este menit "sa imbunatateasca atat calitatea vietii cat si pe cea a mediului si sa corespunda din punct de vedere al protectiei mediului cu cerintele legislatiei romane si europene", pozitionarea gropii de gunoi ecologice "de la Pojorata" tocmai pe traseul pasului montan Mestecanis, chiar aproape de varf, ridica semne de intrebare.

Pentru a afla mai multe detalii, HotNews.ro l-a contactat pe presedintele Consiliului Judetean Suceava, Catalin Nechifor, si l-a intrebat de ce s-a decis ca "depozitul de deseuri de la Pojorata" sa fie amplasat tocmai pe pasul Mestecanis.

Catalin Nechifor, presedintele CJ Suceava:
  • Buna intrebare. Decizia cu aplasamentul s-a luat in 2008-2009 si nu eram eu atunci presedintele CJ sa va pot raspunde. Explicatia tehnica este ca pentru judetul Suceava, din ratiuni de organizare teritoriala si ca populatie, proiectul nu a putut fi gandit cu un singur depozit undeva central. S-a adoptat solutia pentru partea de camp-deal [n.r. un alt depozit in localitatea Moara] si partea de munte. Asa s-a stabilit in conformitate cu capitolul de mediu si procedurile europene.
  • Strict despre locatia din Pojorata, aceasta a fost legata de acces la groapa pentru ca acel loc este oarecum concentric fata de toate localitatile din bazinul de munte. Ea colecteaza odata din bazinul Dornelor si din partea Campulung, Sadova, Valea Moldovei, Izvoarele Sucevei. Era cea mai buna locatie pentru ca acest proiect il faci cu bataie de termen lung si trebuie sa tii cont in prima instanta si de costurile de transport.
  • Zona respectiva unde se construieste depozitul este ferita de vizibilitate. Acolo este un fel de groapa intermediara. Ea nu va impacta mediul si nici partea peisagistica. Este gandita in felul acesta.
  • Nu exista pericol de miros sau altceva. In momentul in care va fi pus in functiune depozitul, el va fi utilizat pe straturi. Se depun straturi de deseuri, dupa care se depune pamant de umplutura peste, se compacteaza si tot asa. Intrarea in sit se face intr-o zona de sortare, o platforma de sortare finala care va recupera partea de hartie/carton, plastic, metale si alte materiale recuperabile, urmand ca apoi sa fie depozitat deseul final.
  • La depozitul de la Pojorata vor fi transportate toate deseurile menajere de la gospodarii. Nu e vorba de deseuri periculoase.
Seful CJ Suceava: La final, depozitul de deseuri nu se va vedea de la drum
  • Deseul final se depune pe straturi. Sistemul de protectie este sub groapa care transforma acea incinta, acea cuva, intr-o zona impenetrabila. Tot ce inseamna levigat este preluata prin cadere libera catre cea mai joasa zona intr-o statie de tratare a levigatului. Acolo se deruleaza un proces fizico-chimic si, in final, se obtine o apa pura ce poate fi deversata intr-un parau spre exemplu.
  • Peisagistic vorbind, pentru ca asta ar fi putut fi singura chestiune care putea sa creeze anumite dificultati, nu se va vedea nimic din drumul de acces.
  • S-a calculat impactul pe cel putin trei dimensiuni: O data bugetar, o data impactul de mediu in care au fost luate in calcul toate aspectele legate de straturi si o data peisagistic pentru ca acolo nu se va vedea groapa.
  • Actualmente se vede pentru ca s-a facut accesul in santier si, sigur, este organizarea de santier care se observa. Practic exista un versant, un mal de pamant care va obtura vizual groapa, deci nu se vede nimic. De jos nu ai cum sa vezi pentru ca e mai sus, iar de sus cum vii, pentru ca e intr-o curba, nu vezi decat drumul de acces.

Detalii din documentatia descriptiva pentru depozitul de deseuri de la Pojorata poate fi descarcata aici (fisier .zip)



Citeste mai multe despre   
















15514 vizualizari

  • +19 (21 voturi)    
    logica romaneasca (Marţi, 16 iulie 2013, 18:08)

    edif [utilizator]

    daca nu se pot fura muntii ce-l putin sa-i strice
    • +7 (7 voturi)    
      din păcate... da (Miercuri, 17 iulie 2013, 5:01)

      Sakura [utilizator] i-a raspuns lui edif

      Există şi situaţii mai "fericite", în care se pot şi fura, şi distruge în acelaşi timp. Un exemplu: Rosia Montană.
  • +14 (16 voturi)    
    Poate ... (Marţi, 16 iulie 2013, 18:24)

    A_Radu [utilizator]

    Oficialitatile judetului vor sa promoveze intr-un mod eco judetul ... Vine turistul sa vada ceva manastiri vad bonus in drum si o groapa eco ca sa se stie ca si noi suntem europeni, ce dracu ... Acu serios , oare cata minte au reprezentantii din Suceava sa faca o treaba ca asta :) ... Si iar ajungem la vb aia, frumoasa tara, pacat ca e locuita ...
    • +14 (16 voturi)    
      nope o sa ajungem urata si locuita (Marţi, 16 iulie 2013, 18:51)

      rakleta [utilizator] i-a raspuns lui A_Radu

      din pacate
  • +19 (21 voturi)    
    IZVOARE INFESTATE (Marţi, 16 iulie 2013, 18:59)

    justiarul [utilizator]

    Suntem siderati ,ce logica poate avea acest amplasament ! Va dati seama toate panza freatica
    din zona,toate izvoarele cu apa de munte vor fi infestate.
    Cata mediocritate in politica ,greseli ireversibile care ne vor costa ! FOARTE MULT
  • +10 (10 voturi)    
    Constantinopolul de aici (Marţi, 16 iulie 2013, 20:35)

    johnescu [utilizator]

    nu stiu daca o fac intentionat insa comportamentul este al unor sabotori iscusiti !
    identifica punctele forte ramase inca in picioare si le distrug unul cate unul.
    fie ca vorbim de frumusetile naturale, de monumentele istorice, de cladirile istorice de resurse naturale ce nu pot fi decontaminate cu sutele de ani.
    vezi rosia montanat cu cianurile, gazele de sist cu focusul pe resursa naturala apa (inca mai sunt resurse de apa pura in Romania si asta este de neiertat.
    frumusetile naturale nu pot fi puse in evidenta decat daca taiem padurile si dupa aceea le comparam din poze: inainte si dupa hiroshima.
    ce nu au reusit otomanii si rusii reusesc acum primatele din anii 2000 si.
    • +3 (5 voturi)    
      Mare dreptate ai! (Miercuri, 17 iulie 2013, 0:12)

      Saturn [utilizator] i-a raspuns lui johnescu

      Odata cu poluarea panzei freatice in urma extragerii gazelor de sist, apa potabila din munti va deveni una din resursele valoroase ale Romaniei. Si aceste resurse trebuie distruse, pentru ca se pare ca zona trebuie complet depopulata. Degeaba tipa Europa de vest, ne vor avea pe toti (cati vom mai fi, nu doar pe rrrr...) la ei acasa.
  • -5 (9 voturi)    
    toti postacii habar nu au... (Miercuri, 17 iulie 2013, 2:21)

    father nicky [utilizator]

    ... dar pentru ca romanii, se stie din istorie, se pricep la toate si la tot, de la fotbal la politica, isi dau cu parerea! Sa fiti siguri ca BUCOVINENII sunt primii interesati ca lucrurile sa fie facute bine, iar locatia gropii de gunoi se afla departe de amplasamentele celebrelor manastiri! E o zona nelocuita, fara terenuri agricole, aflata la aproape 1100 de metrii inaltime fata de nivelul marii si nu exista riscul poluarii apelor subterane sau de suprafata! "Groapa de gunpoi" a fost construita pe baza unui proiect care respecta toate normele europene in domeniu, iar in ea se va depozita gunoi menajer nu altceva! Iar cand se va inchide, proiectul prevede si operatiunile de acoperire, capsulare si refacere a peisajului! Noi, bucovinenii am fost timp de 144 de ani, intre 1774 si 1918, "supusi austrieci" si am invatat de la nemtii aia sa facem lucruri bune si bine facute! Inainte de a ne critica pe noi, "regatenilor", ganditi-va unde va aruncati voi gunoiul vostru si interesati-va daca primarii si prefectii vostri au facut ceva pentru rezolvarea acestei probleme! Va asteptam sa veniti in vizita prin Bucovina, sa beti o apa pura de Dorna, o afinata de Radauti si sa mancati un pastrav afumat "la cobza" si un cascaval de la Rarau! Dar pana atunci aveti grija unde va depozitati gunoiul!
    • +4 (6 voturi)    
      sfat sincer (Miercuri, 17 iulie 2013, 7:41)

      johnescu [utilizator] i-a raspuns lui father nicky

      dupa ce finalizati groapa aia de gunoi, toate produsele de care esti asa de mandru vor fi asociate
      cu gunoiul depozitat la 1100 de metri deasupra capetelor lor !
      toti consumatorii vor sti asta, reclama negativa este mult mai puternica.
      incearca sa le scoti asta din cap cu proiectul construit dupa norme europene

      semnat,
      un regatean
      • -1 (1 vot)    
        ai evitat sa raspunzi la intrebare! (Miercuri, 17 iulie 2013, 15:37)

        father nicky [utilizator] i-a raspuns lui johnescu

        VOI ce faceti/ce-o sa facti cu gunoiul vostru! Nu te mai intreb ce-ati facut cu gunoiul in trecut, pentru ca toata Romania "stie" asta!
    • +2 (2 voturi)    
      Ironie... (Miercuri, 17 iulie 2013, 10:15)

      The_Dude [utilizator] i-a raspuns lui father nicky

      Postacul striga "postacii!" Ai trecut de la bucovineni la informatii despre proiect pe care sunt *sigur* ca le cunosti in amanunt (doar na, ai fost pus de aia sa comentezi), la reclama la apa Dorna. Penibil. Pe stilul "daca ascunzi praful sub pres nu se mai vede". O groapa de gunoi tot groapa de gunoi e, indiferent cat o capsulezi. Du-te la tine in oras la o groapa de gunoi sa vezi cat de "frumoasa" e zona din jur - pungi de plastic, hartii, ciori, caini, tigani, peturi, praf, noroi, miros, zgomot - poluare, intr-un cuvant. Si nu-mi spune ca va fi "ecologica"!!! In Romania. Ha!
      • -1 (1 vot)    
        sunt un simplu producator.... (Miercuri, 17 iulie 2013, 16:03)

        father nicky [utilizator] i-a raspuns lui The_Dude

        ...de gunoi menajer! Nu sunt implicat in proiectul "gropii"! Voi avea o "contributie" modesta la umplerea ei! NU am fost pus de nimeni sa comentez, detin si imi asum copy-right-ul asupra tuturor afirmatiilor facute! Invitatia a fost sincera si daca-i dai curs poti sa scapi, fie si temporar, de imaginea terifianta a gropii tale de gunoi! Si bucovinenii sunt romani, dar prin natura evolutiei istorice si "un pic" de nemti! Groapa noastra de gunoi nu arata ca cele din Austria sau Elvetia, dar prin comparate cu cea descrisa de tine, arata "oleaca" mai bine, pentru ca de fapt nu exista! De ani buni noi, bucovinenii, "exportam" gunpoul in "Tara Paielor"(judetul Botosani) si prin celelalte judete limitrofe! Ne costa ceva mai mult dar face bine la mediu si peisaj! Prefectul si primarul nostru sunt din partide diferite si adversare, dar ei sunt si vor ramane "forever" niste bucovineni gospodari(ceea ce, recunosc, e deja un pleonasm)!
  • +1 (1 vot)    
    aparent (Miercuri, 17 iulie 2013, 9:17)

    mos ion roata [utilizator]

    o groapa de gunoi strica peisajul si influenteaza natura.In realitate un lucru bine facut nu face altceva decat sa ajute zona fara sa-i provoace daune.In zona se produc deseuri de tot felul,ele trebuie sa fie procesate cu metode moderne. In marile orase (ex Viena) uzina de procesare a deseurilor este aproape de centrul metropolei si nu deranjaza deloc,multa lume trece pe langa ea fara sa stie ce este acolo.In concluzie
    cred ca zona este avantajata de aceasta investitie.
  • +2 (2 voturi)    
    Iar am dat click pe poza din pagina principala (Miercuri, 17 iulie 2013, 18:36)

    mcris [utilizator]

    ...si in loc de zoom am fost trimis la articol. Acum cand o sa dau sageata inapoi, o sa fiu dus la inceputul paginii. "Good job"!
  • 0 (0 voturi)    
    Jaf si tradare nationala (Miercuri, 4 septembrie 2013, 23:39)

    hmmmmmm [utilizator]

    In momentul in care tu, ca individ, te duci si arunci o piatra in proprietatea cuiva, ti se intocmeste dosar penal de distrugere, dar in situatia in care detii o functie publica in care esti ales ori numit si o folosesti in detrimentul populatiei si distrugerea unei tarii , a poporului tau care te-a ales si, care se roaga pt tine sa te lumineze Dumnezeu sa-l ocarmuiesti mai bine, iar tu, ca un om meschin, pentru cativa bani (indiferent de suma si moneda), vinzi increderea, siguranta, pamantul si viitorul generatiilor viitoare, se cheama tradare!
    Atunci vei fi judecat pt tradarea comisa, in fata lui Dumnezeu, a poporului si a generatiilor viitoare.
    Mi-e mila de voi si de sufletele voastre negre de ura , pentru ca Dumnezeu le vede si le judeca pe toate si , sper sa judece la fel cum ati judecat si voi tara asta.......FARA MILA !
    Pacat ca au fost romani de-a lungul istoriei care si-au udat camasa cu scump sangele lor pentru ca cei ce vor veni dupa ei sa nu aiba rusinea de a se chema ROMANI si voi, niste lasi si tradatori, le intinati memoria!

    Exemple:
    Privatizarea - Petrom _ resursele tarii
    Rosia Montana
    Groapa de gunoi din Rarau -Mestecanis
    si multe milioane de romani batjocoriti !


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version