Castigatorul premiului de peste 11 milioane de euro la Loto 6 din 49, cel mai mare premiu din istoria acestui joc, s-a prezentat la sediul Loteriei Romane, pentru a-si ridica premiul, informeaza un comunicat, citat de Mediafax.

In cursul zilei de astazi s-a prezentat la sediul Loteriei Romane, pentru a-si incasa premiul, castigatorul categoriei I a jocului Loto 6 din 49, la tragerea de duminica, 14 iulie, cel mai mare premiu din istoria jocului.

Valoarea castigului este de 48.952.706,17 lei iar biletul norocos a costat doar 16,9 lei, fiind completat cu trei variante simple la Loto 6/49 si o varianta la Noroc.

Castigatorul este un jucator fidel din Galati si are in jur de 50 de ani. Joaca la LOTO, tragere de tragere, de peste 20 de ani. Ne-a declarat ca a jucat intotdeauna aceleasi trei variante si o varianta la Noroc si ca numerele au semnificatie personala. Pana acum nu a obtinut decat castiguri mici, cel mai adesea cu 3 numere.