Mai multi elevi de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitala vor fi audiati luni, incepand cu ora 10.00, la sediul Politiei Capitalei, in dosarul privind suspiciunile de fraudare a bacalaureatului la aceasta institutie de invatamant, a declarat pentru Agerpres Bogdan Staicu, seful Sectiei Urmarire Penala a Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti (PTB).

Staicu a precizat vineri ca in cazul elevilor audiati de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitala au fost intocmite procese-verbale de citare, si nu mandate de aducere.

"Au fost intocmite procese-verbale de citare in care s-a convenit data audierii. La acest moment la Politia Capitalei se fac audieri. Sunt sapte procurori de la Parchetul Capitalei prezenti acolo. Si-au exprimat dorinta de a fi audiati azi circa 20 de elevi, deja zece sunt implicati in audieri. Pentru ceilalti s-au intocmit procese-verbale de citare si vor fi audiati in zilele urmatoare, incepand de sambata, cu o pauza duminica, procesul continuand luni, astfel incat sa putem sa ii audiem pe toti in legatura cu faptele descoperite de noi", informa Staicu pe 5 iulie.

Procurorul general al Romaniei a solicitat vineri conducerii PTB clarificari cu privire la aspectele prezentate in spatiul public ca fiind contradictorii in cauza privind fraudarea examenului de bacalaureat la Liceul Teoretic 'Dimitrie Bolintineanu'.

Directoarea Liceului "Dimitrie Bolintineanu", Costica Varzaru, cercetata pentru trafic de influenta privind fraudarea bacalaureatului, a fost arestata preventiv pentru 29 de zile in urma unei decizii a Tribunalului Bucuresti de pe 2 iulie.