Listele cu notele de la Bacalaureatul 2013 - sesiunea iunie-iulie - vor fi afisate astazi, luni 8 iulie, pe edu.ro si la avizierele liceelor unde absolventii au sustinut examenele. Potrivit calendarului BAC 2013, rezultatele vor fi afisate pana la ora 12:00 si tot astazi se vor depune si contestatiile, intre orele 12:00 - 16:00. Rezultatele finale al bacalaureatului vor fi afisate pe data de 12 iulie.

BacalaureatFoto: Agerpres

Ministerul Educatiei a anuntat deja rata de promovare la nivel national, de 55,65%. Aceasta rata de promovare este, insa, partiala, fiind calculata dupa centralizarea a 98,3% din date. Cele mai slabe rezultate le-au inregistrat liceele tehnologice, unde au trecut de BAC 2013 doar 34,15% dintre absolventi. De cealalta parte se afla liceele teoretice, cu o promovabilitate de 76,95%.

Acesta este primul an in care elevii de la tehnologic au avut subiecte speciale la examenele considerate cele mai dificile: Limba romana, Matematica, Fizica si Chimie. Tot anul acesta, rata de promovare este una record de cand s-au introdus camere de supraveghere in salile de examen.

Citeste si:

Calendar Bacalaureat 2013 - sesiunea iunie-iulie

10 - 12 iunie Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana - proba A

12 - 14 iunieEvaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B

17 - 21 iunieEvaluarea competentelor digitale - proba D

25 - 28 iunieEvaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C

1 iulieLimba si literatura romana - proba E)a) - proba scrisa

2 iulieLimba si literatura materna - proba E)b) - proba scrisa

3 iulieProba obligatorie a profilului - proba E)c) - proba scrisa

5 iulieProba la alegere a profilului si specializarii - proba E)d) - proba scrisa

8 iulieAfisarea rezultatelor (pana la ora 12:00)

8 iulieDepunerea contestatiilor (orele 12:00 - 16:00)

9 - 11 iulieRezolvarea contestatiilor

12 iulie Afisarea rezultatelor finale

Promovabilitatea de la BAC in ultimii 9 ani - Sesiunea iunie-iulie

  • BAC 2012: 44,3% (inainte de solutionarea contestatiilor promovabilitatea era de 43,04%)
  • BAC 2011: 45,72% (inainte de solutionarea contestatiilor promovabilitatea era de 44,07%)
  • BAC 2010: 69,30%
  • BAC 2009: 81,47%
  • BAC 2008: 78,26%
  • BAC 2007: 82,08%
  • BAC 2006: 80,48%
  • BAC 2005: 84,66%
  • BAC 2004: 84,61%

Anul trecut, 67 de elevi au terminat Bacalaureatul cu nota 10 pe linie. Spre comparatie, in 2011 au reusit aceasta performanta 65 de absolventi de liceu. Lista elevilor de nota 10 aici

Bacalaureatul 2013 a fost dominat de scandalul de coruptie de la Liceul Bolintineanu din Capitala

Sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2013 a fost dominata de scandalul de coruptie de la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Bucuresti. Fosta directoare a liceului, Costica Varzaru, a fost arestata preventiv marti pentru 29 de zile, de Tribunalul Bucuresti, fiind acuzata de trafic de influenta in scopul fraudarii examenului de bacalaureat.

Potrivit referatului intocmit de procurori in cazul fostei directoare, banii stransi de diriginti de la elevii Liceului "Bolintineanu" ajungeau la Costica Varzaru, care urma sa ii dea supraveghetorilor direct sau disimulat in pachete de tigari, ziare sau reviste asezate pe catedre in timpul examenului.

Potrivit procurorilor, in semestrul al doilea al anului scolar 2012-2013, Costica Varzaru a pretins si primit bani de la elevi care urmau sa sustina examenul de bacalaureat in sesiunea iunie-iulie, promitand ca va interveni la membrii comisiei pentru a le facilita promovarea examenului.

Sumele de bani, in cuantum de 500 de euro de elev, reprezentand costurile pentru petrecerea de absolvire si "cheltuieli" pentru examenul de bacalaureat, au fost stranse prin intermediul dirigintilor claselor terminale.

Vineri, 5 iulie, dupa ultimul examen al bac-ului, 100 de elevi ai Liceului Dimitrie Bolintineanu din Bucuresti urma sa fie audiati la sediul Politiei Capitalei. Procurorul de caz a renuntat insa la intentia de a-i audia vineri pe elevi, la o jumatate de ora dupa ce premierul Victor Ponta s-a declarat public nemultumit de modul in care se deruleaza ancheta, afirmand, in fata presei: "Ce e asta, luam copii cu autobuze, suntem iarasi pe vremea lui Morar, pe vremea comunistilor"?

Noutatile Bacalaureatului 2013

Marea noutate pe care a adus-o bacalaureatul de anul acesta este diferentierea subiectelor pentru elevii de la Tehnologic. Elevii de la filiera Tehnologica - cu cele mai slabe rezultate la BAC in ultimii ani - au avut subiecte diferite de ale celorlalti elevi la Matematica, Fizica si Chimie. Si la examenul scris de Limba Romana au avut subiecte diferite: elevii de la profilul Real si cei de la filierele Tehnologica si Vocationala au avut de rezolvat subiecte diferite la examenul de Limba si literatura romana fata de absolventii de la profilurile Umanist si Pedagogic. Diplomele de Bacalaureat au ramas, insa, la fel ca anii trecuti.

Aceasta modificare a fost facuta de anul trecut, prin schimbarea programelor de examen, dar nu a fost comunicata decat odata cu debutul sesiunii pentru olimpici a Bacalaureatului.

Contactata de HotNews.ro, Ecaterina Andronescu a declarat ca "subiectele trebuie sa fie adecvate programelor scolare si diferentiate" si ca a comunicat aceasta modificare, "despre adecvarea subiectelor la programa am vorbit constant si scoala nu cred ca trebuie facuta dupa ureche". Rectorii unor mari universitati au criticat, insa, ministerul Educatiei pentru diferentierea subiectelor fara o modificare a diplomelor de BAC pe care elevii le obtin. Detalii despre acest subiect aici, aici si aici.

Liceele cu promovabilitate zero scapa de orice sanctiune

Liceele cu o promovabilitate de sub 15% la Bacalaureat nu vor mai fi sanctionate, anul acesta. Ecaterina Andronescu a semnat la finalul anului trecut un ordin prin care a aprobat metodologia pe baza careia se stabileste reteaua unitatilor de invatamant preuniversitar. Ordinul elimina integral articolul introdus in metodologie in 2011 de Daniel Funeriu si care prevedea urmatoarele: "Unitatile de invatamant de nivel liceal cu un procent de promovabilitate sub 15% la examenul de bacalaureat 2011 vor proiecta pentru clasa a IX-a, zi, un plan de scolarizare diminuat cu cel putin o clasa". In metodologia promovata de ministrul Ecaterina Andronescu aceasta prevedere este eliminata integral. Detalii pe aceasta tema aici

Citeste si: