Vineri, vremea va fi in general instabila, informeaza Mediafax. Mai ales in cursul zilei, cerul va prezenta innorari temporar accentuate si se vor semnala averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, in zonele de deal si de munte, local in regiunile sud-vestice si pe arii restranse in rest. Izolat cantitatile de apa vor depasi 35 l/mp si vor fi conditii de grindina. Temperaturile maxime se vor incadra intre 23 si 31 de grade, iar cele minime, in general, intre 12 si 21 de grade.

La Bucuresti, vremea va fi in general instabila. Cerul va prezenta innorari si, mai ales ziua, temporar vor fi averse, descarcari electrice si posibil intensificari de scurta durata ale vantului. Temperatura maxima va fi de 26...27 de grade, iar cea minima de 17...19 grade.

La mare, vremea va fi in general instabila si va continua sa se incalzeasca. Cerul va fi variabil, temporar noros. Temporar vor fi averse slabe insotite de descarcari electrice. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari in timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 27 si 30 de grade, iar cele minime intre 19 si 23 de grade.Temperatura apei marii va fi cuprinsa intre 21 si 23 de grade.

La munte, vremea va fi in general instabila. Mai ales in cursul zilei cerul va prezenta innorari si pe arii extinse vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Izolat vor fi conditii de grindina, iar cantitatile de apa vor depasi 35 l/mp, cu precadere in Muntii Banatului si in vestul Carpatilor Meridionali. Temperatura aerului nu va avea variatii semnificative fata de intervalul anterior.