Aproape 20 de cazuri de conjunctivita virala sunt inregistrate zilnic la Spitalul de Urgente Oftalmologice din Capitala, iar fara masuri urgente de preventie, riscul declansarii unei epidemii de amploarea celei de acum cativa ani devine iminent, a declarat joi managerul unitatii sanitare, Monica Pop.

"Vorbim de o crestere a numarului de cazuri din aceasta saptamana, avem deja cam 20 de cazuri pe zi, copii si adulti. Pentru a evita o epidemie de nivelul celei de acum cativa ani, cand au fost suspendate cursurile din cauza numarului mare de imbolnaviri, recomand respectarea cu strictete a regulilor elementare de igiena", a declarat, joi, pentru Mediafax, managerul Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice, Monica Pop.

Potrivit medicului, conjunctivita virala se trasmite prin contact direct, aerogen, prin apa din bazin sau din lacuri, chiar si de la mare.

"Apa din piscina, stranduri, lacuri, dar chiar si cea de la mare poate sa fie o sursa de microorganisme infectioase, precum bacterii, virusuri, paraziti si ciuperci, care, patrunzand in organism, pot genera o serie de infectii, localizate cel mai frecvent la nivelul pielii, ochilor, urechilor si tubului digestiv. Chiar si in piscinele atent ingrijite exista pericolul contactarii anumitor infectii, deoarece unii germeni sunt rezistenti la produsele dezinfectante si cele cu clor puse in apa", a spus Monica Pop.

Apa contaminata poate provoca si afectiuni otice, pe langa cele oculare.

"Conjunctivita de piscina este produsa adesea de virusuri, adenovirusuri sau enterovirusuri. Aceasta, pe langa manifestarile oculare, precum roseata, edeme palpebrale, dureri in ambii ochi, urmate de hemoragii subconjunctivale, poate fi insotita si de febra, faringita sau chiar suferinte neurologice (radiculomielita, paralizii de neuron motor periferic), care apar la scurt timp dupa infectia conjunctivala. De asemenea, otita de piscina, manifestata prin durere, senzatie de ureche infundata si mancarime in conductul auditiv extern, este provocata de o ciuperca microscopica prezenta in apa piscinelor", a a daugat Monica Pop.

Apa infectata mai poate provoca boli digestive, manifestate adesea prin diaree, care apare mai frecvent la copii, dupa ingestia de apa contaminata, in care exista diversi germeni, cum ar fi Giardia lamblia, enterovirusuri sau bacterii.

De asemenea, dezinfectantii din apa pot provoca reactii alergice la nivelul pielii, cum ar fi dermatitele de contact, iritatii la nivelul ochilor sau alte afectiuni, precum uscarea, contractarea conjunctivei, disparitia secretiei lacrimale si opacifierea corneii.

Potrivit managerului Spitalului de Oftalmologie, copiii, femeile insarcinate si persoanele cu un sistem imuᅡnitar deficitar sunt foarte expusi infectiilor.

Medicul recomanda ca persoanele cu afectiuni digestive, cutanate sau oculare sa nu intre in piscina cat timp sunt bolnave. De asemenea, persoanele care sesizeaza cel mai mic semn sau simptom de boala dupa ce au mers la piscina, la strand sau daca au stat langa o persoana cu o suferinta oculara vizibila trebuie sa solicite sfatul unui medic, pentru ca toate aceste infectii pot fi diagnosticate usor.

"Este recomandat ca scaldatul sa fie facut numai in spatiile special amenajate si care au autorizatie sanitara valabila. De asemenea, trebuie sa fie respectate cu strictete regulile de igiena personala. Mai mult, trebuie evitata inghitirea apei de piscina", a precizat Monica Pop.

Cele mai frecvente afectiuni contactate din apa de piscina sau din strand sunt dermatozele, de tipul pitiriazis. Acesta este o micoza a pielii produsa de o ciuperca si care se manifesta prin aparitia unor pete mici de culoare cafeniu inchis, localizate in special la nivelul toracelui. Transmiterea bolii se face prin apa de piscina, dar si prin utilizarea aceluiasi sezlong de catre mai multe persoane, au precizat specialistii.

Alte boli ce pot fi transmise la stranduri si piscine sau zone neamenajate sunt raia si pediculoza, daca sunt folosite in comun prosoape contaminate, dar si furunculul produs de stafilococii din apa.