Victor Ponta: Desfiintam 60.000 de posturi vacante din administratie. Astfel, vom reveni la angajari dupa regula "unu la unu"

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Miercuri, 26 iunie 2013, 12:51 Actualitate | Esenţial


Guvernul va aproba in sedinta de miercuri un proiect de Ordonanta de Urgenta prin care vor fi desfiintate aproape 60.000 de posturi vacante, pastrate in urma aplicarii principiului angajarii unui singur functionar la sapte posturi vacantate, a anuntat premierul Victor Ponta. "In acest fel, putem reveni la acea regula de 1 la 1", a precizat Ponta. Acesta da asigurari ca nu vor fi desfiintate posturile vacante din sanatate si educatie.

"Sunt cele două excepţii mari. Mai avem, sigur, anumite instituţii militare care au un alt regim, dar vorbesc de cele două mari sisteme importante, sănătatea şi educaţia. În acest fel putem să revenim la regula unu la unu, de la aceea regulă, unu la şapte, care a avut şi efecte benefice, dar a avut şi foarte multe efecte imposibile practic,care în special la sănătate şi educaţie au produs grave dezechilibre", a spus premierul.

"Vor fi desfiinţate aproape 60.000 de posturi vacante, posturi fie neocupate, fie nebugetate, păstrate în general în diverse structuri pe acel principiu unu la şapte şi pentru păstrarea funcţiilor de conducere care aveau nevoie să aibă în spate un număr de posturi, chiar şi vacante", a precizat Victor Ponta.

In 2009, Guvernul a decis prin ordonanta de urgenta, in urma negocierilor cu FMI, sa suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administratie si sa permita angajarea unui singur functionar la sapte posturi vacantate, exceptii fiind acceptate doar pentru functiile de conducere, inalti functionari si administratii subdimensionate.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8893 vizualizari

  • +8 (14 voturi)    
    Aha! (Miercuri, 26 iunie 2013, 12:56)

    , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator]

    Pomana bugetarilor!
    Celor care... mai raman!
    Cei care se vor... pierde, ghinion de nesansa!
    E vina lui Boc!
    Vai de mama ta si a celro care te/au votat!
  • +8 (10 voturi)    
    ?? (Miercuri, 26 iunie 2013, 13:14)

    cid [utilizator]

    Unde gasim ordonanta?
    • +2 (6 voturi)    
      aplica ceea ce dl Boc (Miercuri, 26 iunie 2013, 15:18)

      Ed___ [utilizator] i-a raspuns lui cid

      aplica ceea ce dl Boc a facut. Este sistemul fostului prim ministru PDL.
    • +3 (3 voturi)    
      pai unde? (Miercuri, 26 iunie 2013, 15:24)

      was [utilizator] i-a raspuns lui cid

      In Eter (gr. aithēr), unde altundeva?
      Sper ca ti-a ajuns raspunsul, daca nu, atunci gura mica si joc din glezne,... (la fel ca mine)
  • +9 (11 voturi)    
    si totusi... (Miercuri, 26 iunie 2013, 13:21)

    minus [utilizator]

    asta da lovitura: desfiintam posturile vacante, apoi putem angaja 1:1.
    Seamana putin cu filozofia zen.
    Daca era asa de simplu, de unde intazierea de un an in aplicarea acestei gaselnite?

    La urma urmei, cine si ce impiedica o tara sa angajeze in administratie atatia oameni cat poate sustine prin raportul necesitati/efort bugetar?
    • +3 (5 voturi)    
      analogie la banca (Miercuri, 26 iunie 2013, 15:25)

      was [utilizator] i-a raspuns lui minus

      Desfiintam creditele neperformante, apoi fiecare poate lua credite noi 1:1
  • +11 (15 voturi)    
    dezființarea locurilor de muncă (Miercuri, 26 iunie 2013, 13:56)

    marga 2 [utilizator]

    Domnule Ponta,parcă ziceai în campanie că înființați 1 milion de locuri de muncă. IAR AI MINTIT.
    Să numai vorbești de Boc.Ești de 100 de ori mai rău decît el.Tu nu ai nicio scuză pentru ce faci.Boc a făcut-o din cauza crizei,care nu a fost generată de noi,ci de băncile din SUA. Dacă se continuă această guvernare dezastruoasă,nici guvernul Germaniei nu ne mai scoate din haosul creat de voi,incompetenților.
    • +3 (5 voturi)    
      creere locuri de munca (Miercuri, 26 iunie 2013, 14:48)

      manoman [utilizator] i-a raspuns lui marga 2

      da! dar in domeniul privat, nu la stat (degeaba)!
    • +4 (6 voturi)    
      dar sunt mai multe locuri de munca, (Miercuri, 26 iunie 2013, 15:20)

      elena. [utilizator] i-a raspuns lui marga 2

      nu a mintit! sunt mai multi parlamentari, mai multi ministri, mai multa birocratie. Trebuie sa faca economie de undeva, si atunci probabil vor da afara tot din functiile de executie.
    • +3 (5 voturi)    
      incorect (Miercuri, 26 iunie 2013, 15:28)

      was [utilizator] i-a raspuns lui marga 2

      PM Ponta nu este de 100x mai rau decat Boc, este de 100x mai slab (adica in comparatie Boc este puternic, personal sustin pe clujean.
  • -3 (7 voturi)    
    Comment sters de user (Miercuri, 26 iunie 2013, 13:56)

    Lok [anonim]

    • +3 (5 voturi)    
      hmmm (Miercuri, 26 iunie 2013, 14:14)

      Vicrintor Pontonescu [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      pe deasupra ca te tine sectorul privat in spate mai faci si greva?
      • -1 (3 voturi)    
        nu as spune ca (Miercuri, 26 iunie 2013, 15:21)

        elena. [utilizator] i-a raspuns lui Vicrintor Pontonescu

        sectorul privat tine in spate bugetarii, atata vreme cat toti platim taxe si impozite
        • 0 (0 voturi)    
          Nu inteleg nimic din econmie (Joi, 27 iunie 2013, 8:41)

          gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui elena.

          Bugetarii primesc bani de la bugetul de stat. Bugetul de stat este alimentat din taxele platite de privati, aia sint singurii care produc efectiv ceva. Banii platiti de tine sunt dati din banii pe care ii primesti de la buget. E nevoie si de bugetari (medici, profesori, pompieri etc) dar nu e nevoie de atatia functionari publici care freaca duda la greu pe banii mei.
          • 0 (0 voturi)    
            e greu de apreciat, (Joi, 27 iunie 2013, 9:51)

            elena. [utilizator] i-a raspuns lui gigel de luxembourg

            cum angajatii din sectorul privat "sunt singurii care produc efectiv ceva". De asemenea, pe ce argumente va bazati cand spuneti ca functionarii publici "freaca duda la greu"? S-a dezvoltat foarte mult acest stereotip, al functionarului public care nu face absolut nimic, dar ganditi-va la toate institutiile publice cu care si sistemul privat interactioneaza, unde este imposibil sa informatizezi activitatea in intregime.
            • 0 (0 voturi)    
              un exemplu (Joi, 27 iunie 2013, 15:55)

              gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui elena.

              hai sa dau un exemplu, poate asa intelegi. sa zicem ca avem o comunitate de 10 oameni si un teren agricol. din astia 10 oameni 6 muncesc campul (adica se duc efectiv pe camp si muncesc acolo), 1 construieste/repara sculele alora de muncesc la camp, altu pazeste hambarul ,alta persoana spala hainele celorlalti si a 10-a persoana scrie pe hartie cat s-a muncit si cat s-a strans in hambar.

              si-acu fii atenta: daca aia de muncesc campul nu ar mai face nimic toata lumea ar muri de foame imediat cum se goleste hambarul, ei sunt singurii care PRODUC direct. daca omu de fabrica sculele ar inceta munca in scurt timp se va simti si asta ca va scadea productia, dar nu imediat. asadar ala de spala hainele alorlalti si cu ala de tine contabilitatea ar muri imediat de foame daca s-ar opri cei ce muncesc campul sau ar renunta sa mai imparta hrana cu ei.

              e mai clar acum ce inseamna "Efectiv" sa produci? daca privatii ar inceta sa mai munceasca efectiv n-ar mai fi bani. nu ar mai fi NICIUN ban in economia asta.
            • 0 (0 voturi)    
              informatizare in intregime? (Joi, 27 iunie 2013, 15:58)

              gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui elena.

              cine vb de informatizare in intregime? noi nici macar in mica parte n-avem informatizat in publica. de ce spun asta? pt ca intamplator ma mai lovesc de ei, am mai avut nevoie de ceva si ii vad, la ora 13:30 e pauza de masa o ora iar la 17 au rupt usa, nu mai e unul sa munceasca. eu, in privat, muncesc PANA E GATA TREABA, eu stiu ca daca nu fac treaba bine voi fi dat afara sau firma mea va da faliment pt ca nu poate vinde produsele. bugetarii sunt relaxati, ei n-au temeri, nu-i da nimeni afara daca joaca solitaire, nu au barem, nu au tinte, nu au plan de indeplinit. ei stiu ca pe 20 ale lunii au de luat salariul si mai stiu sa faca scandal daca cumva li se scade acel salariu, fara sa se intrebe "baaa, dar de unde dracu iau eu banii aia? cine munceste pentru ei? daca nu cumva s-au terminat banii, ce dracu fac?"
  • +3 (3 voturi)    
    Exprimarea e putin ambigua (Miercuri, 26 iunie 2013, 15:47)

    Mihail_AD [utilizator]

    Daca posturile au fost pastrate, inteleg ca ele erau importante si se astepta indeplinirea normei de sapte locuri eliberate, pentru ca ele sa fie completate. In acest caz, nu inteleg graba cu care tocmai aceste posturi, presupus importante, sunt desfiintate.
    Daca motivul pentru care aceste posturi au fost pastrate este mentinerea pe pozitie a superiorilor ierarhici, sa inteleg ca desfiintarea lor va duce, de asemenea, la desfiintarea a cel putin 8000 de posturi de sefi?
  • 0 (0 voturi)    
    Cu naivitate (Miercuri, 26 iunie 2013, 19:26)

    ipolitic [utilizator]

    Ma intreb, se vor da si salarii compensatorii
    pentru cei din posturile vacante in desfiintare?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by