Unul dintre pasagerii romani aflati in autocarul prabusit intr-o prapastie din Muntenegru a declarat ca in momentul producerii accidentului soferul era intr-o depasire la intrarea intr-un viaduct si desi limita de viteza era de 50 km/ora, el avea in jur de 90 km/ora. "Eu ma simt relativ bine, ceilalti sunt mult mai rau. Am lovituri destul de puternice pe corp, dar nu cu efecte majore. Am doar cateva zgarieturi, eu am cazut din autocar in timp ce se rostogolea. Soferul a incercat sa depaseasca la intrarea intr-un viaduct, accelerand. Am inceput sa strigam la el sa incetineasca. A accelarat, a incercat sa evite masina din fata si a sarit peste parapet. Limita de viteza a fost de 50 km/h, iar el avea undeva pe la 90 km/h. Nu ne grabeam, aveam timp sa ajungem", a declarat pasagerul pentru Pro TV, potrivit Mediafax.

El a mai povestit ca la locul accidentului au aparut 30 - 40 de oameni cu corzi care i-au salvat: "A fost o organizare impecabila. Cei care n-aveau centuri de siguranta au fost cei care au scapat pentru ca au fost aruncati din autocar", a mai spus victima.

Un autocar cu turisti romani s-a rasturnat intr-o prapastie din Muntenegru, iar numarul persoanelor decedate ca urmare a accidentului a crescut la 18, conform datelor MAE, sau la 19, potrivit ultimelor informatii din presa.

Marius Usturoiu, directorul Mareea Travel, agentia de turism care a organizat circuitul, a precizat ca in autocarul, operat de Gregory Tour, care s-a prabusit intr-o prapastie in Muntenegru se aflau 47 de persoane, cetateni romani, intre care un minor. El a relatat ca era vorba despre un circuit turistic in Muntenegru si Croatia de sase zile. Turistii au plecat sambata dimineata din Bucuresti, seara au ajuns la Belgrad, unde au innoptat, iar duminica dimineata au plecat mai departe in circuit. Usturoiu a precizat ca agentia sa a mai lucrat cu Gregory Tour, care opereaza pe numeroase circuite, si ca nu a existat nicio problema pana acum. El a spus ca nici transportatorul nu isi explica cum s-a produs accidentul, sustinand ca autocarul si soferii erau in cea mai buna stare.

Directorul firmei de transport Gregory Tour, Stefan Grigore, care opera autocarul prabusit in prapastia din Muntenegru, spune ca autovehiculul avea toate verificarile tehnice la zi, iar soferii aveau experienta de cel putin 10 ani, fara vreun incident pana acum. El a mai spus ca firma face acest traseu din Muntenegru de cel putin sapte - opt ori anual, iar unul dintre soferii de pe autocarul respectiv a facut acest traseu de 20 de ori. De asemenea, autocarul avea toate verificarile tehnice facute, nefiind semnalata nicio problema.