Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, la Constanta, ca se doreste modificarea legii pentru ca alesii locali care sunt reprezentantii comunitatii respective in cadrul unei societati comerciale sa nu mai fie considerati incompatibili. Printre cei aflati in astfel de situatii se numara primarul Sibiului, liberalul Klaus Iohannis si presedintele Consiliului Judetean Constanta social-democratul Nicusor Constantinescu, transmite Mediafax.

"Am si initiat de mai mult timp un proiect de modificare a acestui act normativ pentru ca mi se pare incorect si lipsit de noima sa nu dai posibilitatea unei comunitati sa-si puna reprezentanti intr-o societate comerciala pentru dezvoltarea acestei comunitati din partea comunitatii. Este o prevedere mai mult decat incorecta, este nedreapta si aceasta lege trebuie modificata si clarificata si am initiat aceasta procedura, este in continuare la Ministerul Justitiei", a declarat, joi, intr-o conferinta de presa la Constanta, vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice.

Intrebat daca noile modificari se pot aplica retroactiv, vicepremierul a spus ca nu crede ca acest lucru va fi posibil.

"Nu sunt constitutionalist, nu sunt nici jurist, este posibil sa nu, pentru ca din cate stiu o lege nu-si produce efecte decat de la momentul intrarii in vigoare. Pana la urma macar sa limpezim aceasta situatie", a mai spus Liviu Dragnea.

El a mentionat ca a fost o exagerare atunci cand a fost introdusa aceasta prevedere in lege si ca ANI doar aplica legea.

"Incercam sa schimbam legislatia, se fac tot felul de negocieri cu tot felul de institutii sa incercam sa-i convingem ca nu asta este problema Romaniei. Am vorbit cu foarte multi oficiali straini, nu vreau sa le dau numele, lor le este foarte greu sa inteleaga cum apare o incompatibilitate intre public si public, cum apare conflict de interese intre public si public, conflictul de interese apare atunci cand interfereaza publicul cu privatul si oamenii nu inteleg. Aici cred ca a fost o exagerare atunci cand a fost introdusa prevederea aceasta in lege si asta nu e problema ANI, ANI este institutia care a aplicat legea, izvorul acestei nedreptati il reprezinta prevederile din lege si sper ca le vom modifica", a mentionat Liviu Dragnea.

In luna aprilie, Agentia Nationala de Integritate a acuzat de incompatibilitate mai multe nume grele, printre care liberalul Klaus Iohannis, presedintele CJ Constanta Nicusor Constantinescu si presedintele CJ Brasov Aristotel Cancescu, invocand faptul ca acestia sunt reprezentantii comunitatii respective in cadrul unei societati comerciale.