Dan Voiculescu afirma, pe blogul sau, ca asteapta o decizie rapida si obiectiva a justitiei in cazul directorului Antena TV Grup, Sorin Alexandrescu, pe care insa il vede ca avand toate datele unui abuz.

Presedintele fondator PC motiveaza astfel aceasta afirmatie:

  •     "Sorin Alexandrescu a fost ridicat de pe strada fara sa fi fost citat.
  •     Este anchetat de o institutie care nu are competenta in acest caz (Sorin Alexandrescu nu are o calitate care sa atraga competenta DNA, iar in cauza nu s-a produs niciun prejudiciu material).
  •     Conform avocatilor, i s-au incalcat drepturile fundamentale la aparare. Nu i s-a prezentat nicio proba si nu a fost lasat sa declare ce stie, desi a solicitat acest lucru."

"Cei care folosesc cazul Alexandrescu pentru maruntele rafuieli de presa, sunt instrumentele naive ale unui sistem de presiune care a dovedit deja ca poate incalca vointa liber exprimata a 87% dintre romani. Intr-un asemenea sistem, drepturile civile ale fiecarui cetatean pot fi oricand incalcate. Chiar si drepturile celor care astazi isi continua miop razboiul personal cu Voiculescu. Eu sunt mereu aici, se pot rafui cu mine mereu, dar, de data aceasta, nu este vorba despre mine ci, mai degraba, despre ei," mai spune Voiculescu.

Fostul senator inisita asupra faptului ca nu se poate pronunta pe fond, acesta fiind rolul justitiei, insa isi pune intrebarea: "Daca directorul unei televiziuni este “umflat” de pe strada, cu incalcarea unor drepturi fundamentale, consacrate de legislatia interna si internationala, ce garantii civile mai are un medic, un profesor, un politist?"