Agricultura nevoie si de intermediari, dar problema este cine sunt acestia si cat costa intermedierea, a declarat luni intr-o conferinta comisarul european pentru Agricultura, Dacian Ciolos, care a mentionat ca in majoritatea statelor UE intermediarii sunt tot producatorii agricoli.

"Este nevoie de intermediari in agricultura, pentru ca este nevoie de cineva care sa colecteze productia, sa o stocheze si sa o depoziteze undeva si de acolo sa o distribuie in retelele de comercializare. Problema este cine face treaba asta si cat costa", a afirmat comisarul european, citat de Mediafax.

El a spus ca in marea majoritate a statelor membre din Uniunea Europeana intermediarii sunt tot producatorii agricoli.

"Ei produc individual legumele si fructele la ei in ferma si pe urma organizatia lor de producatori este cea care colecteaza productia, cea care o stocheaza si negociaza distributia cu marile retele de magazine", a adaugat Ciolos.

El a adaugat ca ceea ce lipseste in Romania este stimularea producatorilor de a se organiza.

"Pe de alta parte, daca nu vinzi cu factura, nu ai cum sa ajungi pe etajerele hipermarketurilor, oricata productie ai avea", a afirmat comisarul european.

Ciolos a adaugat ca singura modalitate de a elimina intermediarii este sa fie pusi alti intermediari in locul lor, iar acestia sa fie producatorii.