Corpul de control al premierului va sesiza DNA in legatura cu "utilizarea licentelor educationale fara temei legal sau contractual" incepand cu decembrie 2009, anunta Guvernul. Fostii ministri Daniel Funeriu si Valerian Vreme sunt acuzati de posibile fapte penale pentru ca ar fi promovat o nota, aprobata de Emil Boc, in baza careia Ministerul Comunicatiilor a achizitionat soft educational, desi aceasta achizitie ar fi trebuit sa se faca in baza unei Hotarari de Guvern, se arata intr-un raport publicat pe site-ul Executivului. Corpul de control al premierului Victor Ponta sustine ca Ministerul Educatiei a comunicat un necesar de licente educationale mai mare decat numarul real, fiind "angajata o suma cu 5,4 milioane euro mai mare decat era necesar".

"La data de 30.11.2009 a incetat dreptul de utilizare a produselor software destinate unitatilor de invatamant din subordinea Ministerului Educatiei, condus in perioada respectiva de catre domnul ministru Daniel Petru Funeriu [n.red. - Funeriu nu era la acea vreme ministru al Educatiei, preluand portofoliul pe 23 decembrie]. Prin urmare, incepand cu data de 01.12.2009, produsele software Microsoft au fost utilizate in cadrul unitatilor de invatamant fara a exista un temei legal sau contractual", se arata in sinteza raportului de control publicat pe site-ul Executivului.

Dupa expirarea dreptului de folosire a produselor software destinate scolilor, in 2011 Ministerul Educatiei a comunicat Ministerului Comunicatiilor necesarul de licente Microsoft utilizate in sistemul de invatamant, respectiv 179.259 licente pentru pachete de tip Desktop Educational si 6.828 licente pentru sisteme de operare Windows Server, se mai arata in raport. Ulterior, o nota semnata de cei doi ministri si aprobata de fostul premier Emil Boc "a constituit temeiul incheierii de catre Ministerul Comunicatiilor cu D-CON.NET AG a contractului de furnizare de produse" avand ca obiect livrarea licentelor.

Raportul precizeaza insa ca "o nota aprobata de primul-ministru nu reprezinta un act normativ" si ca "persoana raspunzatoare pentru incheierea contractului de furnizare produse nr. 108/17.08.2011, fara aprobarea printr-un act normativ a creditelor de angajament necesare achizitionarii dreptului de utilizare a licentelor educationale, este ministrul comunicatiilor si societatii informationale, in calitate de ordonator principal de credite, respectiv domnul Valerian Vreme".

Acelasi raport sustine ca Ministerul Educatiei a comunicat ca este necesar un numar de 179.259 pachete de tip ProDesktop, "desi numarul de statii de lucru pe care puteau fi instalate aceste produse software era mult mai mic, respectiv 107.779". "A reiesit faptul ca a fost angajata o suma cu 5,4 milioane euro mai mare decat era necesar", iar diferenta de plata a constituit "paguba adusa bugetului statului, prin bugetul Ministerului Comunicatiilor", noteaza corpul de control al premierului Victor Ponta.

Fostul ministru al Educatiei Daniel Funeriu este acuzat de fals intelectual si abuz in serviciu, iar fostul ministru al Comunicatiilor Valerian Vreme este acuzat de fals intelectual.

Sinteza Raportului Corpului de Control

Daniel Funeriu: "Este vorba despre o acuzatie a Guvernului, subliniez, a Guvernului, impotriva mea si a ministrului Vreme"

Intr-un comunicat publicat pe blogul sau, consilierul prezidential Daniel Funeriu sustine ca "este vorba despre o acuzatie a Guvernului, subliniez, a Guvernului, impotriva mea si a ministrului Vreme. Subiectul este prelungirea unor contracte de licente pentru computerele din scoli, contracte incepute intre 2000 si 2004".

"Am vegheat sa nu se produca ilegalitati la Ministerul Educatiei pe perioada mandatului meu. Au fost multe plangeri impotriva mea ca ministru, niciuna dintre ele dovedita adevarata, multe dintre ele dovedindu-se a fi calomnii", continua fostul ministru al Educatiei. Acesta a precizeaza in final: "Voi analiza acuzatiile aduse de Guvern si voi raspunde celor indrituiti sa investigheze aceste acuzatii. Vreau sa se aplice legea ca oricarui cetatean al tarii".

Ce spune raportul de control al prim-ministrului:

- Ministerul Comunicatiilor a fost imputernicit de Guvern, prin HG nr. 460/2009 (publicat in Monitorul Oficial pe 28 aprilie 2009 - n.red.), sa desfasoare procedura de atribuire in vederea incheierii unui acord-cadru multianual, pe perioada 2009-2012, pentru achizitia dreptului de utilizare de produse software prin inchiriere cu optiune de cumparare, necesare institutiilor publice beneficiare

- beneficiarii mentionati in HG erau 29 de institutii si autoritati publice, respectiv ministere, oficii nationale, agentii etc., iar pentru fiecare a fost prevazut tipul si numarul de licente necesare

- pentru Ministerul Educatiei a fost prevazut un numar total de 5.294 licente

- Hotararea de Guvern nu prevedea, insa, si norme referitoare la inchirierea licentelor destinate unitatilor si institutiilor de invatamant (licente educationale), se arata in raport

- Pe 9 septembrie 2009, Ministerul Comunicatiilor a incheiat cu D-con.net AG, lider al asocierii formate din D-con.net AG, D-con.net Gmbh, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweiz AG si Dim Soft S.R.L., contractul de furnizare produse nr. 35/2009, avand ca obiect inchirierea pe o perioada de 3 ani a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft, pentru institutiile publice beneficiare mentionate mai sus.

- La data de 30.11.2009 a incetat dreptul de utilizare a produselor software destinate unitatilor de invatamant din subordinea Ministerului Educatiei, condus, in perioada respectiva, de catre Daniel Funeriu [n.red. - Ministerul Educatiei nu era condus in noiembrie 2009 de Daniel Funeriu, asa cum se arata in raport. Funeriu si-a preluat mandatul pe 23 decembrie 2009]. Prin urmare, incepand cu data de 01.12.2009, produsele software Microsoft au fost utilizate in cadrul unitatilor de invatamant fara a exista un temei legal sau contractual.

- Reprezentantii Microsoft Ireland Operations Limited au transmis catre Ministerul Comunicatiilor, domnului ministru Valerian Vreme, si Ministerului Educatiei, domnului ministru Daniel Petru Funeriu, faptul ca ordinul de licentiere "Microsoft School" a expirat la 30.11.2009 si ca se impune incheierea unui nou acord pentru licentele Microsoft folosite in sistemul educational public. De asemenea, acestia au notificat faptul ca, in situatia in care nu se incheie un nou acord "Microsoft School", trebuie sa inceteze utilizarea produselor software Microsoft pe toate computerele inscrise in ordinul de licentiere mentionat.

- in perioada in care licentele educationale erau utilizate fara temei legal sau contractual, cu adresa nr. 10.126/19.01.2011, semnata de ministrul Daniel Funeriu, Ministerul Educatiei a comunicat Ministerului Comunicatiilor necesarul de licente Microsoft utilizate in sistemul de invatamant, respectiv 179.259 licente pentru pachete de tip Desktop Educational si 6.828 licente pentru sisteme de operare Windows Server, se mai arata in raport

- Cu adresa nr. 12211/05.07.2011, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, "a solicitat intr-un mod ferm si imperativ domnului ministru Valerian Vreme sa ia masurile necesare pentru a asigura licentele necesare in sistemul educational, in cantitatile specificate in adresa nr. 10.126/19.01.2011", precizeaza corpul de control. Astfel, in adresa nr. 12211/05.07.2011 s-au sustinut urmatoarele: "va solicit luarea masurilor care se impun din punct de vedere legal pentru asigurarea licentelor necesare in sistemul educational asa cum reiese din adresa mai sus mentionata".

- Pentru inchirierea licentelor educationale era necesara extinderea imputernicirii acordate Ministerului Comunicatiilor de catre Guvern, printr-un act normativ cu aceeasi forta juridica, respectiv printr-o hotarare a Guvernului, sustine corpul de control

- "Pentru a crea aparenta ca extinderea imputernicirii de a inchiria licentele educationale se poate realiza fara emiterea unui act normativ", ministrul educatiei Daniel Funeriu si ministrul comunicatiilor Valerian Vreme "au semnat nota comuna denumita 'Nota privind licentele pentru produse Microsoft utilizate de catre MECTS in scoli'".

- Aceasta nota a fost aprobata de fostul premier Emil Boc si a constituit temeiul incheierii de catre Ministerul Comunicatiilor cu D-CON.NET AG a contractului de furnizare de produse avand ca obiect livrarea unui numar de 179.259 licente pentru pachete de tip ProDesktop si 6.828 licente pentru sisteme de operare Windows Server. Cantitatile de licente au fost stabilite in baza adresei Ministerului Educatiei nr. 10.126/19.01.2011, semnata de ministrul Daniel Funeriu

- Pretul total pentru inchirierea licentelor, in perioada august 2011 - decembrie 2012, a fost de 13.904.599 EUR, dupa aplicarea unui discount motivat de faptul ca licentele sunt folosite exclusiv in sistemul educational.

- Pretul unitar (dupa aplicarea discountului) a fost de 53,73 EUR/licenta/an pentru licentele ProDesktop si 73,01 EUR/licenta/an pentru licentele Windows Server.

- Raportul precizeaza insa ca "o nota aprobata de primul-ministru nu reprezinta un act normativ si, prin urmare, nu poate constitui temei juridic pentru modificarea actelor normative, fara a se respecta procedura legala de modificare si completare a acestora".

- Imputernicirea acordata Ministerului Comunicatiilor de Guvernul Romaniei prin H.G. nr. 460/2009 a fost extinsa "in mod ilegal" printr-o nota semnata de Funeriu si Vreme si aprobata de Emil Boc, se mai arata in raport.

- "Persoana raspunzatoare pentru incheierea contractului de furnizare produse nr. 108/17.08.2011, fara aprobarea printr-un act normativ a creditelor de angajament necesare achizitionarii dreptului de utilizare a licentelor educationale, este ministrul comunicatiilor si societatii informationale, in calitate de ordonator principal de credite, respectiv domnul Valerian Vreme", sustine Corpul de control al premierului Victor Ponta.

- "Datorita modului defectuos de stabilire a necesarului de licente educationale, in contractul de furnizare produse nr. 108/17.08.2011 s-a prevazut inchirierea dreptului de utilizare a unui numar de 179.259 pachete de tip ProDesktop si 6.828 sisteme de operare Windows Server, desi numarul de statii de lucru pe care puteau fi instalate aceste produse software era mult mai mic, respectiv 107.779" - precizeaza corpul de control.

- "a reiesit faptul ca a fost angajata o suma cu 5,4 milioane euro mai mare decat era necesar", iar diferenta de plata a constituit "paguba adusa bugetului statului, prin bugetul Ministerului Comunicatiilor".

- Fapta ministrului Educatiei Daniel Funeriu si a ministrului Comunicatiilor, Valerian Vreme, "de a semna si promova spre aprobare 'Nota privind licentele pentru produsele Microsoft utilizate de catre Ministerul Educatiei in scoli' (...) poate intruni elementele constitutive ale infractiunii de fals intelectual", se arata in raport.

- De asemenea Funeriu mai este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata.

- "Corpul de control al primului-ministru, ca organ de control administrativ, va sesiza organele de urmarire penala in legatura cu operatiunile sau actele ilicite constatate in urma desfasurarii actiunii de control, care pot intruni elementele constitutive ale unei infractiuni, urmand ca organul de urmarire penala sau, dupa caz, instanta de judecata sa hotarasca asupra existentei sau inexistentei infractiunii respective si asupra vinovatiei", se arata in finalul raportului.

- Acesta precizeaza ca raportul va fi transmis DNA, Ministerului pentru Societatea Informationala, Ministerului Educatiei, Curtii de Conturi, Secretariatului general al guvernului si cancelariei primului-ministru.