Coordonatorul de proiecte al organizatiei Vier Pfoten Romania, Kuki Barbuceanu, a declarat luni, pentru Mediafax, ca amendarea persoanelor care hranesc cainii fara stapan, masura pe care Primaria Capitalei vrea sa o introduca, este "o aberatie cap - coada", iar aplicarea ei ar fi "o bomba cu ceas".

Decizia de a propune introducerea unei amenzi de pana la 5.000 de lei pentru persoanele care hranesc cainii fara stapan a fost luata in urma comentariilor si propunerilor facute de cetateni la proiectul pentru modificarea Hotararii CGMB nr. 243/2009 privind controlul reproductiei cainilor in Municipiul Bucuresti, in perioada in care acesta s-a aflat in dezbatere publica, a declarat pentru Mediafax coordonatorul de proiect al Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor (ASPA), Razvan Bancescu.

In replica, reprezentantul Vier Pfoten a apreciat ca acei cetateni care au inaintat o astfel de propunere, "in afara de faptul ca un caine are patru picioare, o coada si un bot, nu mai cunosc nimic" despre acest animal. Barbuceanu a mai aratat ca, tragandu-se din lup, cainii vor continua sa umble in haita, pentru a-si procura hrana, iar "daca pana acum oamenii se plangeau ca le muscau copiii, acum vor fi mancati copiii".

"Daca s-ar aplica (amendarea cetatenilor care hranesc cainii fara stapan, n.r.), ar fi un dezastru, o bomba cu ceas", a mai spus Barbuceanu.

Totodata, el a aratat ca Primaria Capitalei se contrazice prin introducerea acestei noi prevederi in proiectul pentru modificarea Hotararii CGMB nr. 243/2009 privind controlul reproductiei cainilor in Municipiul Bucuresti, intrucat acelasi proiect prevedea, in forma initiala, ca ASPA trebuie sa sterilizeze cainii fara stapan si sa ii returneze in locul de unde au fost luati. "Ii aduce inapoi ca sa ce, sa fie infometati?", a spus Barbuceanu.

Coordonatorul de proiecte al Fundatiei Vier Pfoten a mai spus ca va face o sesizare la Prefectura Capitalei, in cazul aprobarii de catre Consiliu General a proiectului de hotarare cu aceasta prevedere, exprimandu-si insa indoiala ca vreun consilier ar putea vota in favoarea unei asemenea masuri.

El a mai spus ca nu a vazut pana acum intocmit vreun dosar penal pentru abandonarea unui animal, desi aceasta reprezinta o infractiune.

Barbuceanu a mai aratat ca Primaria ar trebui sa sterilizeze toti cainii comunitari, ceea ce s-ar putea realiza intr-un an, intr-un ritm de sterilizare a 100 - 150 de caini pe zi. "Noi (Vier Pfoten, n.r.) in prezent sterilizam 50 - 60 de caini pe zi, dar Primaria are contract cu vreo 15 cabinete veterinare", a spus Barbuceanu, precizand ca, dupa estimarile organizatiei pe care o reprezinta, in Bucuresti sunt aproximativ 25.000 de caini nesterilizati, dintr-un total de maxim 45.000 de caini fara stapan.

Vier Pfoten desfasoara un proiect de sterilizare a cainilor si pisicilor fara stapan din Bucuresti, in baza unui protocol incheiat cu Primaria Capitalei. Campania consta in prinderea, sterilizarea, deparazitarea, vaccinarea antirabica, marcarea cu crotaliu, inregistrarea si returnarea in teritoriu a animalelor fara stapan de pe strazile Capitalei.

In baza protocolului incheiat cu PMB, Fundatia Vier Pfoten se angajeaza sa sterilizeze din fonduri proprii cainii si pisicile fara stapan, iar municipalitatea garanteaza faptul ca angajatii, contractorii si subcontractorii sai nu vor initia actiuni de ucidere, maltratare sau otravire a acestora.

Coordonatorul de proiect al ASPA, Razvan Bancescu, a declarat duminica, pentru Mediafax, ca prin masura amendarii persoanelor care hranesc cainii fara stapan se urmareste reducerea numarului agresiunilor acestor animale.

"Nu urmarim sa amendam un copil care arunca un biscuite unui caine pe strada. Urmarim sa reducem numarul agresiunilor cainilor fara stapan indreptate catre cetateni", a spus Razvan Bancescu.

El a dat ca exemplu zona din Drumul Taberei situata intre numerele 30 si 38, unde din 112 petitii adresate municipalitatii, 80 aveau ca obiect agresarea cetatenilor de haite de caini fara stapan, concomitent fiind reclamata si hranirea animalelor in parcarea din zona sau in fata blocurilor de catre localnici.

Potrivit coordonatorului de proiect al ASPA, propunerea de amendare a celor care dau de mancare cainilor fara stapan are la baza si rezultatele mai multor studii facute in acest sens.

Unul dintre studii, facut de Institutul Superior de Sanatate din Italia, arata ca agresivitatea cainilor creste din cauza organizarii animalelor in haite, lucru care se intampla, in primul rand, atunci cand acestea sunt hranite in grup.

"Singurul parametru care se supune cu succes controlului este alimentarea cu hrana. Autoritatile trebuie sa solutioneze in mod corect problema gunoiului, infiintand depouri pentru gunoi si hrana, inaccesibile cainilor (prin ingradire, folosindu-se containere inaccesibile pentru caini etc.) si indeosebi instruirea oamenilor in vederea neabandonarii resturilor alimentare pe strazi si in scopul de a nu hrani liber cainii comunitari. Hranirea constanta a cainilor comunitari conduce atat la reproducere sporita cat si la alcatuirea haitelor", potrivit studiului citat.

Alte doua studii, efectuate de angajatii Primariei Capitalei, au aratat ca hranirea regulata a cainilor in anumite zone duce la organizarea animalelor in haite.