Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sambata, ca premierul Victor Ponta a fost prezentat, in ultima perioada, ca un "capcaun nationalizator", "mancator de proprietare", el aratand ca s-a exagerat in prezentarea intentiilor prim-ministrului cu privire la confiscarea proprietatilor ilicite, informeaza Mediafax.

Crin AntonescuFoto: Agerpres

Intrebat daca liberalii sunt de acord cu confiscarea averilor ilicite, Antonescu a precizat: "Eu vreau sa spun din capul locului ca s-a exagerat, cred, si declaratia si, categoric, s-au exagerat si intentiile premierului, care a fost prezentat asa, in ultimele zile, ca un fel de capcaun nationalizator, mancator de proprietate. Nu e cazul. Cunosc foarte bine convingerile lui Victor Ponta in aceasta privinta".

Antonescu a precizat ca Ponta a facut referire doar la posibilitatea, care exista si in alte tari, ca in cazuri extrem de grave, de frauda, de infractiuni sau de incalcari extrem de grave de lege care implica si astfel de aspecte sa se examineze varinate de confiscare.

"E numai o directie de discutie pe care o vom avea, vom vedea ce se intampla, cunoasteti foarte bine pozitia PNL in apararea proprietatii. Nu a fost niciodata confundata aceasta pozitie cu apararea cu orice pret a unor bunuri acumulate in mod ilegal in detrimentul altora sau prin incalcarea legii. Deci nu e niciun fel de motiv de coliziune", a spus Antonescu.

El a aratat ca in USL vor fi purtat aceste discutii pentru a se gasi cel mai bune nunate politice si juridice, el dand asigurari ca textul actual al Constitutiei, referitor la proprietate, nu va avea de suferit.

"Vom acea aceste discutii, vom gasi cele mai bune nuante politice si juridice si in nicun caz proprietatea, asa cum este ea consfintita si aparara in actualul text al Constitutiei, nu va avea de suferit", a spus Antonescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca nu i s-ar parea excesiv ca in anumite situatii sa fie confiscate masinile si motocicletele, ca sanctiune pentru abateri rutiere grave.

De asemenea, premierul Victor Ponta a declarat pentru "Gandul" ca va propune la revizuirea Constitutiei o modificare a articolului 44 privind dreptul de proprietate, astfel incat averile obtinute ilegal sa fie confiscate, iar exproprierile de "interes strategic" sa poata fi facute mai usor.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirma ca nu este de acord cu "nicio confiscare, cu niciun fel de propunere" cand este vorba despre proprietate, adaugand ca ideea confiscarii masinilor nu este solutia "pentru a rezolva problema vitezomanilor, care este o problema reala".

Vicepresedintele politic al UDMR Laszlo Borbely a declarat, vineri, referitor la confiscarea averilor ilicite, ca trebuie avut grija, proprietatea fiind "sfanta", si ca trebuie gasit "un echilibru" astfel incat cei care aduc acuzatii in acest sens sa demonstreze vinovatia, si nu cel acuzat.