Comisia Europeana a aprobat marti, 30 aprilie 2013, includerea a trei proiecte de investitii, care vizeaza constructia magistralelor de metrou M4 si M5 in Bucuresti, precum si a tronsonului de autostrada Sebes - Turda (legatura de 74 km intre A1 si A3), in Programul Operational Sectorial de Transport (POS-T), cu sustinere financiara din fonduri structurale, a anuntat Ministerul Transporturilor intr-un comunicat remis HotNews.ro. Astfel, cele trei proiecte de infrastructura cu o valoare estimata de peste 2 miliarde de euro urmeaza sa fie finantate din instrumente structurale, cu durata de implementare pana la sfarsitul anului 2015.

Autostrazile Dumbrava-Deva (albastru) si Sebes-Turda (rosu)Foto: Hotnews

Traseul magistralei de metrou M5

Traseul magistralei de metrou M5

Foto: Hotnews

"In urma discutiilor purtate de ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, pe 25 aprilie 2013, la Bruxelles, in vederea includerii acestor proiecte in POS-T, Comisia Europeana a aprobat modificarile solicitate de catre partea romana, ceea ce inseamna ca Ministerul Transporturilor va putea deconta din bugetul Uniunii Europene, contributia de 85% din fonduri structurale", se arata in comunicatul ministerului.

Potrivit reprezentantilor din Minister, in prezent sunt in pregatire documentatiile tehnico-economice, urmand ca, pana in luna septembrie 2013, sa fie transmise cererile de finantare si de rambursare a cheltuielilor.

"In urma concretizarii acordului comunitar, Ministerul Transporturilor are astazi asigurata sursa de finantare pentru demararea obiectivelor de investitii de importanta strategica pentru Romania, magistralele de metrou M4 si M5 si tronsonul de autostrada Sebes - Turda", a declarat ministrul Relu Fenechiu.

In urma cu o saptamana, Ministerul Transporturilor anunta ca reprezentantii Comisiei au reiterat posibilitatea de a include metroul bucurestean in Programul POS-T pentru finantare nerambursabila, dar a respins solicitarea guvernului roman ca finantarea nationala, in cadrul proiectelor in parteneriat cu Banca Europeana de Investitii (BEI), sa fie acoperita prin fonduri structurale pentru a degreva astfel bugetul de stat.

"Referitor la solicitarea guvernamentala ca finantarea nationala, in cadrul proiectelor in parteneriat cu Banca Europeana de Investitii (BEI), sa fie acoperita prin fonduri structurale pentru a degreva astfel bugetul de stat, Comisia a indicat ca acest lucru este posibil. Conditia esentiala este ca aceste proiecte sa fi respectat intru-totul prevederile de calificare pentru cofinantare europeana precum si procedurile de atribuire. In continuare, Comisia a indicat ca fondurile BEI astfel eliberate, trebuie sa se regaseasca in alte proiecte ale statului roman", mai precizea ministerul pe 26 aprilie.

Tot atunci, Ministerul anunta ca reprezentantii Comisiei au acceptat cu titlu preliminar, "functie de stadiul tehnic de pregatire al acestor doua proiecte, includerea a doua tronsoane suplimentare de autostrada in POS-T, respectiv Sebes-Turda si Dumbrava-Deva, pentru a reduce astfel riscul pierderii finantarii europene pana la finalul exercitiului bugetar".