Lotul olimpic de chimie al Romaniei a obtinut o medalie de aur, doua medalii de argint si trei de bronz la Olimpiada Internationala de Chimie "D. Mendeleev". Medalia de aur a fost castigata de Andreea Maria Filip, eleva in clasa a XI-a la Liceul International de Informatica din Bucuresti, care anul trecut a obtinut o medalie de argint la aceeasi olimpiada.

Olimpicii romani la ChimieFoto: edu.ro

Olimpiada Internationala de Chimie "D. Mendeleev", aflata la a 47-a editie, s-a desfasurat in perioada 23 - 30 aprilie 2013, in capitala Uzbekistanului, Taskent.

Andreea Maria Filip, eleva in clasa a XI-a la Liceul International de Informatica din Bucuresti, a obtinut medalia de aur, dupa ce anul trecut a luat medalie de argint.

Medaliile de argint au revenit Marei Ioana Esanu (eleva in clasa a XII-a la Colegiul National "Roman Voda" din Roman, judetul Neamt) si lui Grigore Mihai Pruna (elev in clasa a XII-a la Colegiul National "Vasile Lucaciu" din Baia Mare). Alti trei elevi au fost laureati cu medalii de bronz: Teodora Coroama (eleva in clasa a XII-a la Colegiul National "Mihai Eminescu" din Botosani), Vlad-Mihai Mandrici (elev in clasa a X-a la Colegiul National "Sfantul Sava" din Bucuresti) si Stefan Bogdan Ivan (elev in clasa a XI-a la Colegiul National de Informatica "Tudor Vianu" din Bucuresti). Mara Ioana Iesanu a primit si premiul special pentru cel mai mare punctaj la proba practica.

La editia din acest an au participat 118 elevi din 17 tari. Concursul a constat in trei probe a cate 5 ore, doua probe teoretice si o proba practica.

Dupa festivitatea de premiere, membrii lotului au fost invitati la Ambasada Romaniei din Uzbekistan, unde au fost felicitati de catre ambasadorul Romaniei in Uzbekistan, Romeo Stanciu, anunta Ministerul Educatiei.

Rezultatele de anul acesta au fost peste cele din ultimii doi ani. Anul trecut, elevii romani au obtinut la Olimpiada Internationala de Chimie o medalie de aur, doua medalii de argint si o medalie de bronz, in timp ce in 2011 lotul olimpic a castigat trei medalii de argint si o medalie de bronz.

Citeste si: