"Ministerul Educatiei Nationale a depus toate eforturile pentru demararea finantarii cercetarii - dezvoltarii - inovarii, in conformitate cu" legea bugetului de stat pe anul 2013, anunta Ministerul Educatiei in replica la problemele ridicate astazi, 12 aprilie, de catre membrii Consiliului National al Cercetarii Stiintifice care au demisionat in bloc. "Solicitarea Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) a fost aceea de a finanta cu prioritate Programul Idei, in detrimentul Programului Resurse Umane. Aceasta propunere nu a fost considerata oportuna", sustine Ministerul.

  • "Fidel principiului de a consulta universitatile in privinta selectarii de membri pentru comisiile si consiliile consultative, Ministerul Educatiei Nationale a solicitat institutiilor de invatamant superior, inca de acum doua luni, propuneri pentru completarea Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS)".

Amintim ca vineri, 12 aprilie, membrii Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) au anuntat ca demisioneaza din organismul care asista Ministerul Educatiei in coordonarea, finantarea, monitorizarea si evaluarea activitatilor de cercetare stiintifica din Romania. Motivul il reprezinta faptul ca nici in prezent nu au fost anuntate si finantate proiectele de cercetare care au castigat competitia din toamna anului trecut (in cadrul programelor Resurse Umane si Idei), intarzierea finantarii pe anul acesta pentru toate proiectele aflate in derulare din cadrul programelor Resurse Umane si Idei, toate acestea in conditiile in care tocmai a fost lansata o noua competitie a proiectelor in cadrul programului Parteneriate. Vezi aici pe larg toate problemele din cercetare ridicate de CNCS

Raspunsul Ministerului Educatiei:

In replica la decizia de a demisiona luata de toti membrii Consiliului, Ministerul Educatiei Nationale anunta printr-un comunicat remis HotNews.ro: "fidel principiului de a consulta universitatile in privinta selectarii de membri pentru comisiile si consiliile consultative, Ministerul Educatiei Nationale a solicitat institutiilor de invatamant superior, inca de acum doua luni, propuneri pentru completarea Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS). Luand act de decizia membrilor CNCS, Ministerul Educatiei Nationale va urgenta procedurile de completare a consiliului, astfel incat derularea proiectelor curente sa nu fie prejudiciata".

In ce priveste problemele punctuale ridicate de catre CNCS, Ministerul sustine urmatoarele:

  • "Ministerul Educatiei Nationale a depus toate eforturile pentru demararea finantarii cercetarii - dezvoltarii - inovarii, in conformitate cu Legea nr. 5 din 21 februarie 2013 (Legea bugetului de stat pe anul 2013). In prezent, sunt in curs de perfectare actele aditionale pentru proiectele contractate anterior, respectiv contractele pentru proiectele din competitiile Resurse Umane 2012, concomitent cu lansarea noii competitii in cadrul programului Parteneriate. Urmeaza ca, incepand cu semestrul al doilea al acestui an, sa fie contractate proiectele Idei selectate prin competitia incheiata la finele anului trecut.
  • Astfel, programele componente ale Planului National de Cercetare - Dezvoltare si Inovare (PN II) beneficiaza in anul 2013 de o finantare globala de 647.915.000 lei, distribuita intre cele sase programe (Resurse Umane, Capacitati, Idei, Parteneriate in domeniile prioritare, Inovare, Sustinerea performantei institutionale). In cadrul fiecarui program, sumele disponibile sunt distribuite, tinandu-se cont de stadiul de derulare al proiectelor demarate, respectiv de necesitatea contractarii proiectelor selectate in urma competitiilor incheiate, in conditiile deschiderii unei noi competitii de proiecte. Mentionam ca in cadrul PN II finantarea activitatilor de cercetare - dezvoltare - inovare se face exclusiv in regim competitional.
  • Principiul de baza pentru incadrarea in anvelopa bugetara a fiecarui program il reprezinta, acolo unde este cazul, redistribuirea bugetului pentru anii 2013, 2014 si 2015, astfel incat sa fie mentinuta finantarea global conform bugetului contractat. In paralel, in anul 2013 va fi realizata monitorizarea riguroasa a proiectelor in derulare, astfel incat resursele financiare sa fie focalizate in urmatorii ani cu precadere spre proiectele care se dovedesc performante din punct de vedere al rezultatelor obtinute.
  • Programul Resurse Umane constituie o prioritate, avand in vedere ca beneficiarii proiectelor sunt tineri cercetatori, la inceput de cariera. Astfel, se asigura finantarea integrala a proiectelor in derulare, o buna parte dintre acestea urmand sa se incheie in cursul acestui an. De asemenea, a fost demarat procesul de contractare a proiectelor selectate prin competitia 2012, cu o rata de succes de 15%. Consideram ca, in acest fel, se asigura atragerea si mentinerea unui numar important de tineri cercetatori in sistemul de cercetare, in conditiile in care statul a investit deja de-a lungul anilor in formarea si perfectionarea acestora, inclusiv prin programe doctorale.
  • Programul IDEI finanteaza in principal proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE) si proiecte complexe de Cercetare Exploratorie (PCCE).  Dintre acestea, proiectele complexe de Cercetare Exploratorie din competitia 2008, care se finalizeaza in cursul anului 2013, beneficiaza de finantare integrala pentru ultima etapa de derulare. Pentru proiectele de Cercetare Exploratorie din competitia 2011, aproximativ 55% din fondurile solicitate pentru anul 2013 sunt transferate in anul 2014, cu posibilitatea de prelungire a perioadei de implementare si in 2015. Mentionam ca la contractarea acestor proiecte, in 2011, ratele de succes au fost neobisnuit de mari, in general de aproximativ 40%, pe unele domenii ajungandu-se chiar la peste 70%. In aceste conditii de supra-contractare, finantarea a devenit nesustenabila pentru anul 2013, necesitand redistribuirea mai sus-mentionata. Pentru PCCE contractate in 2012 s-a luat, de asemenea, in considerare o redistribuire a 50% din bugetul solicitat pentru anul 2013, in anii 2014 si 2015. Aceste optiuni vor permite contractarea PCE din competitia 2012 (finalizata prin rezultate publicate in 29 noiembrie 2012), incepand cu semestrul al doilea al anului 2013, cu o rata de succes de 15% (aceeasi ca la competitia 2012 din cadrul programului Resurse Umane).
  • Dorim sa precizam faptul ca solicitarea Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) a fost aceea de a finanta cu prioritate Programul Idei, in detrimentul Programului Resurse Umane. Aceasta propunere nu a fost considerata oportuna in conditiile in care schema de finantare avansata ar fi condus la reducerea sprijinului acordat tinerilor cercetatori.
  • Programul Parteneriate in Domenii Prioritare a inclus o competitie de proiecte inceputa in 2011 si finalizata in 2012, fiind selectate pentru finantare si contractate in 2012 un numar de proiecte cu rata de succes de 13%-14%. Finantarea pentru anul 2013 a acestor proiecte se realizeaza in proportie de 60% din bugetul solicitat, cu redistribuirea corespunzatoare a bugetului contractat pentru anii 2014-2015. Aceasta alocare bugetara permite lansarea in aceasta luna a unei noi competitii de proiecte, focalizata pe dezvoltarea unor aplicatii concrete ce raspund unor necesitati socio-economice reale (modele experimentale, demonstrative, modele functionale, prototipuri, tehnologii si servicii inovative). Intentia explicita este ca rezultatele acestor proiecte sa aiba un impact socio-economic cat mai ridicat, concomitent cu atragerea finantarii din mediul privat (in proportie de minimum 15% fata de finantarea din fonduri publice).
  • Programul Inovare are asigurata finantarea pentru contractarea proiectelor noi (Stimularea exportului high-tech, Dezvoltarea de produse - sisteme - tehnologii), selectate prin competitiile derulate in anul 2012 si lansarea unei noi competitii pentru Cecuri de Inovare.
  • Programul Capacitati asigura continuarea derularii proiectelor de infrastructuri mari de cercetare, dar si cofinantarea proiectelor internationale la care participa echipe de cercetatori din Romania. Mentionam ca acest program include si noul proiect de acces la literatura de specialitate (in curs de contractare), esential pentru racordarea cercetarii romanesti la fluxul international de informatii stiintifice. Prin acest proiect major (buget total alocat din fonduri publice 120.000.000 lei, la care se adauga 20% contributie proprie a consortiului ce implementeaza proiectul) se asigura atat accesul comunitatii stiintifice din Romania la literatura de specialitate pentru perioada 2013-2015, cat si constituirea/dezvoltarea depozitului national de publicatii (national repository) ce include arhive achizitionate de la principalii editori internationali. Programul Capacitati asigura participarea Romaniei la programe europene majore prin intermediul Agentiei Spatiale Romane si a Institutului pentru Fizica Atomica".

Citeste si: