Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu spune ca a primit din partea Comisiei Europene un acord "verbal si sigur" pentru finantarea extinderii magistralei de metrou M4 (Parc Bazilescu - Straulesti) si constructia magistralei M5 (Drumul Taberei-Universitate), prin POS Transport 2007-2013, relateaza Mediafax.

"Contributia publica nationala pentru aceste doua magistrale va fi de 15% din valoarea proiectelor fara TVA", a spus Fenechiu, intr-o conferinta de presa.

El a precizat ca in cazul magistralei M4 (Parc Bazilescu - Straulesti) s-a discutat finantarea prin POS T a extinderii cu o lungime de doi kilometri si o valoare de 284 milioane euro.

Referindu-se la magistrala M5 (Drumul Taberei-Universitate), Fenechiu a spus ca a fost virata constructorilor suma de 104 milioane lei, acestia avand la dispozitie inca aproximativ 40 milioane lei.