Un politist constantean a fost tarat cateva zeci de metri cu masina de un sofer care a vrut sa evite un control de rutina si a demarat in tromba, prinzand hainele agentului de portiera, anunta Mediafax. Potrivit politistilor constanteni, in timpul unei actiunii in trafic desfasurata vineri seara in comuna Topraisar, oamenii legii au incercat sa opreasca pentru un control de rutina un barbat aflat la volanul unui autoturism cu numerele de inmatriculare provizorii expirate.

Soferul a oprit la semnalele agentului, dar nu a vrut sa prezinte documentele solicitate si, dupa ce i-a adresat cateva injurii politistului, a inchis portiera si a demarat in tromba.

Hainele politistului au fost prinse de portiera masinii, iar acesta a fost tarat aproximativ 20 de metri, pana cand haina s-a rupt si agentul s-a rostogolit sub o remorca.

Politistul a fost transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, avand rani la maini, dar si cateva contuzii si echimoze.

Soferul nu a oprit si si-a continuat drumul, dar oamenii legii il cunosteau, fiind un localnic din Topraisar, astfel ca in scurt timp l-au prins, fiind retinut pentru 24 de ore pe baza de ordonanta. El va fi prezentat in cursul zilei de sambata magistratilor cu propunere de arestare preventiva.