Mona Pivniceru, validata pentru un post de judecator la Curtea Constitutionala, si-a prezentat miercuri demisia din functia de ministru al Justitiei, a anuntat premierul Victor Ponta, citat de Agerpres.

Seful Guvernului a precizat ca in cursul serii de miercuri sau joi presedintele Traian Basescu va semna decretul prin care il va desemna pe seful Guvernului interimar la Justitie.

"Da, mi-a inaintat demisia, insa toate documentele adoptate astazi - ordonante, hotarari de Guvern, care poarta avizul ministrului Justitiei, vor fi publicate in Monitorul Oficial, ca sa produca efecte juridice, dupa care vor aparea in MO demisia doamnei Pivniceru si decretul presedintelui de numire a mea ca ministru interimar, pe care probabil il va semna asta seara sau maine", a afirmat Victor Ponta, citat de Agerpres.

Premierul a explicat ca aceasta succesiune se impune pentru ca legalitatea documentelor adoptate la sedinta saptamanala de Guvern, cu avizul ministrului de Justitie, sa nu fie afectata.

Plenul Senatului a avizat favorabil marti numirea Monei Pivniceru intr-un post de judecator la Curtea Constitutionala din partea acestui for legislativ, cu 99 voturi "pentru" si 33 "impotriva".

Comisia juridica a audiat candidatii pentru postul de judecator la Curtea Constitutionala din partea Senatului, respectiv pe Mona Pivniceru la propunerea USL, Gheorghe Iancu la propunerea PDL si Florentiva Jipa la propunerea PPDD.