Incepand de miercuri, 27 martie, toate cursurile se vor desfasura normal in toate unitatile de invatamant preuniversitar din Capitala, incepand de la gradinite si pana la clasele de liceu, a declarat pentru HotNews.ro purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, Marian Banu. Acesta a precizat ca modalitatea de recuperare a orelor care au fost suspendate marti va fi stabilita de inspectoratul scolar in cel mai scurt timp.

Amintim ca astazi cursurile au fost suspendate in unitatile de invatamant preuniversitar din Bucuresti din cauza avertizarilor si atentionarile meteorologice cod galben si cod portocaliu. Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a anuntat luni ca toate cursurile se vor relua, in program normal, miercuri, 27 martie 2013, iar orele corespunzatoare zilei de marti, 26 martie 2013, se vor recupera, prin replanificare, pana la sfarsitul anului scolar.

Ministerul Educatiei a precizat astazi, 26 martie, ca peste 1.700 de unitati de invatamant din 7 judete si municipiul Bucuresti sunt afectate de conditiile meteorologice nefavorabile (caderi de zapada, viscol), iar aproximativ 550.000 de elevi nu au frecventat marti cursurile.

In judetele Arges, Olt, Buzau, Dambovita si in Capitala, cursurile au fost suspendate integral, in timp ce in judetele Teleorman si Giurgiu s-a decis suspendarea activitatii in 20, respectiv 60 unitati scolare (in special cele din mediul rural). In judetul Ilfov sunt inchise scolile din Balotesti, Corbeanca, Peris, Snagov si Cernica (Scoala Gimnaziala nr. 1).

Orele neefectuate vor fi recuperate ulterior, dupa un grafic propus de scoli si aprobat de inspectoratele scolare judetene.

Citeste si: