Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Martin Harris, face, pe blogul sau, o trecere in revista a punctelor principale din masurile dorite de premierul britanic David Cameron referitor la imigranti, anuntate de acesta luni, si precizeaza ca seful guvernului de la Londra intentioneaza sa propuna partenerilor UE sa limiteze suma platita pentru copiii care locuiesc in straintate si sa faca tara de origine responsabila pentru imigrantii inactivi din punct de vedere economic, in primul an petrecut intr-un alt stat membru.

Cum comenteaza Harris:

  • David Cameron a spus ca romanii si bulgarii care lucreaza deja in Marea Britanie "in general muncesc din greu, isi platesc taxele si sunt apreciati de angajatori".
  • Guvernul britanic vrea as se asigure ca cei care vin in Marea Britanie o fac pentru ca vor sa contribuie la aceasta tara si nu pentru ca sunt atrasi de sistemul de ajutoare sociale sau de oportunitatea de a folosi serviciile publice. Premierul a lansat o serie de masuri pentru a proteja impotriva abuzurilor serviciile publice, sistemul de ajutoare sociale si muncitorii din domeniul migratiei.
  • Aestea sunt directionate catre toti imigrantii, din orice tara de origine (...) Astfel ca David Cameron a promovat noi idei pentru a se asigura ca cei care primesc alocatii pentru ca isi cauta loc de munca intr-adevar fac asta. Si ca exista teste de rezidenta mai dure aplicate inainte ca oamenii sa se califice pentru beneficii de locuinte sociale.
  • De asemenea, vor fi marite amenzile pentru angajatori sau proprietari care exploateaza imigrantii ilegali.
  • Premierul britanic are in plan sa discute cu partenerii europeni schimbari care presupun limitarea sumei platite pentru copiii care locuiesc in straintate, si sa faca tara de origine responsabila pentru imigrantii inactivi din punct de vedere economic, in primul an petrecut intr-un alt stat membru.
  • Masurile prezentate de David Cameron se refera atat la imigrantii din UE cat si din afara UE. Deci nu sunt specifice pentru romani si bulgari. De anul viitor, cand restrictiile vor fi ridicate, romanii si bulgarii se vor afla la acelasi nivel cu toti cetatenii UE din piata muncii britanica. 

Citeste si: David Cameron: Imigrantii in Marea Britanie nu vor primi ajutoare daca nu isi gasesc de lucru in sase luni