Presedintele Traian Basescu le-a trimis, luni, o scrisoare comuna presedintelui Senatului, Crin Antonescu, presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea si premierului Victor Ponta, in care propune o serie de termene clare pentru respectarea recomandarilor cuprinse in Raportul MCV. Printre urgentele semnalate de seful statului se numara adoptarea noului Statut al deputatilor si senatorilor "cu respectarea standardelor legale si morale europene", "asigurarea protectiei adecvate pentru sistemul judiciar si institutiile anticoruptie impotriva presiunilor nejustificate de orice natura", "revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor actiuni in instanta pentru fapte penale" si desemnarea noilor sefi ai Parchetului General si DNA.

Premierul Victor Ponta a reactionat ironic la scrisoarea lui Traian Basescu: A cata scrisoare e asta, a II-a, a III-a? Apreciez ca mi-a scris si nu a postat pe Facebook.

Seful statului le propune celor 3 oficiali urmatorul "Plan de actiune":

1. Adoptarea, cu respectarea standardelor legale si morale europene, si punerea efectiva in aplicare a noului Statut al deputatilor si senatorilor.

termen: inainte de sfarsitul actualei sesiuni parlamentare.

2. Adoptarea unui cod de conduita al parlamentarilor.

termen: inainte de sfarsitul actualei sesiuni parlamentare.

3. Respectarea si executarea hotararilor judecatoresti.

termen: imediat-permanent.

4. Asigurarea protectiei adecvate pentru sistemul judiciar si institutiile anticoruptie impotriva presiunilor nejustificate de orice natura.

termen: imediat-permanent.

5. Revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor actiuni in instanta pentru fapte penale.

termen: 30 aprilie.

6. Angajarea raspunderii membrilor Parlamentului pentru fapte de incalcare a regimului de integritate.

termen: 30 aprilie.

7. Desemnarea conducerii Parchetului General si a DNA.

termen: imediat.

8. Prevenirea si sanctionarea coruptiei privind achizitiile publice si dezvoltarea rolului ANI in acest domeniu.

termen: 30 aprilie.

"Stimate domnule Presedinte al Senatului,

Stimate domnule Presedinte al Camerei Deputatilor,

Stimate domnule Prim-ministru,

In cadrul discursului pe care l-am sustinut in fata Parlamentului, in data de 12 martie 2013, am pledat pentru inscrierea in centrul agendei politice a statului roman a trei teme care imi par esentiale pentru avansarea proceselor de integrare europeana.

Am subliniat cu acel prilej ca existenta unui stat de drept modernizat si consolidat - eficient in functionarea sa democratica si independent in desfasurarea actului de justitie -, adoptarea monedei euro si, nu in cele din urma, aderarea la spatiul Schengen sunt coordonatele care trebuie sa ghideze actiunea noastra comuna pe termen scurt si mediu. Am increderea ca sunt in asentimentul Dumneavoastra cand afirm ca fiecare roman se regaseste in aceste trei obiective prin aspiratiile de a trai si munci intr-un context de reglementari fondate pe acele principii care au generat securitatea si prosperitatea comunitatii euroatlantice din care facem parte.

Doresc sa reiterez, prin intermediul acestei scrisori, propunerea mea de a avea un parteneriat cu Parlamentul si Guvernul atat in ceea ce priveste asumarea in comun a celor trei obiective, cat mai ales pentru desfasurarea de actiuni coordonate si concertate in sensul indeplinirii lor.

Testul pe termen scurt al angajamentului nostru comun, Parlament - Presedinte -Guvern, pe directia consolidarii statului de drept modern il reprezinta intrunirea conditiilor pentru realizarea aderarii la spatiul Schengen inainte de sfarsitul acestui an. Cunoasteti foarte bine faptul ca deschiderea politica a tuturor statelor membre care vor vota decizia de extindere a spatiului Schengen cu Romania si Bulgaria a fost consemnata in documentele Consiliului Justitie si Afaceri Interne din 7 - 8 martie. Cunoasteti, de asemenea, ca exista state membre care s-au pronuntat public in ceea ce priveste legatura dintre aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen si progresele realizate in privinta indeplinirii conditiilor din Mecanismul de Cooperare si Verificare.

In opinia mea, a trata cu responsabilitate fata de cetatenii romani obiectivul Schengen presupune adoptarea si punerea in aplicare a unui plan de actiune centrat pe recomandarile cuprinse in raportul Mecanismului de Cooperare si Verificare, adoptat de Comisia Europeana in 30 ianuarie 2013 si aprobat de Consiliul Afaceri Generale din 11 martie 2013, inclusiv cu acordul reprezentantului Guvernului Romaniei prezent la lucrari.

In sensul celor de mai sus, va propun urmatorul Plan de actiune :

1. Adoptarea, cu respectarea standardelor legale si morale europene, si punerea efectiva in aplicare a noului Statut al deputatilor si senatorilor.

termen: inainte de sfarsitul actualei sesiuni parlamentare.

2. Adoptarea unui cod de conduita al parlamentarilor.

termen: inainte de sfarsitul actualei sesiuni parlamentare.

3. Respectarea si executarea hotararilor judecatoresti.

termen: imediat-permanent.

4. Asigurarea protectiei adecvate pentru sistemul judiciar si institutiile anticoruptie impotriva presiunilor nejustificate de orice natura.

termen: imediat-permanent.

5. Revocarea membrilor Guvernului care fac obiectul unor actiuni in instanta pentru fapte penale.

termen: 30 aprilie.

6. Angajarea raspunderii membrilor Parlamentului pentru fapte de incalcare a regimului de integritate.

termen: 30 aprilie.

7. Desemnarea conducerii Parchetului General si a DNA.

termen: imediat.

8. Prevenirea si sanctionarea coruptiei privind achizitiile publice si dezvoltarea rolului ANI in acest domeniu.

termen: 30 aprilie.

Va reamintesc, in acest context, ceea ce Consiliul Uniunii Europene stabileste cu prilejul fiecarei reuniuni in care se adopta rapoartele MCV, respectiv ca ᅡexistenta unui sistem administrativ si judiciar impartial, independent si eficace, inzestrat cu mijloace suficiente, este indispensabila pentru o buna functionare a politicilor UE si pentru a asigura accesul deplin al cetatenilor la toate oportunitatile oferite de apartenenta la Uniuneᅡ.

Imi exprim convingerea ca prin indeplinirea Planului de actiune (in forma pe care v-am propus-o sau intr-o varianta imbunatatita de dumneavoastra) si o atitudine proactiva in relatia cu Comisia Europeana si statele membre, vom putea apara mult mai bine interesele Romaniei, decat printr-o retorica agresiva, fara acoperire in fapte la noi acasa.

In opinia mea, punerea in aplicare a Planului de actiune, reprezinta singura optiune de natura sa sporeasca sansele de a obtine o decizie favorabila de aderare la spatiul Schengen inainte de sfarsitul acestui an.

In asteptarea raspunsului Dumneavoastra, pe care il sper foarte rapid, va rog sa primiti, stimate domnule Presedinte al Senatului, stimate domnule Presedinte al Camerei Deputatilor si stimate domnule Prim-ministru, asigurarea consideratiei mele inalte."