Ministrul Apararii, Mircea Dusa, a calificat drept o "exagerare" afirmatia facuta in aceeasi zi de presedintele Traian Basescu, potrivit careia promulgarea legii privind statutul militarilor ar fi determinat plecarea a 50 de generali din Armata romana.

"Care sunt efectele legii: Daca as fi promulgat-o azi, joi, 41 de generali ar fi fost trecuti in rezerva. Comandamentul fortelor terestre ar fi ramas fara niciun general, la fel la fortele navale, cel al fortelor aeriene cu un singur general. 41 de generali trebuiau trecuti in rezerva, alti zece pana la finele anului", spusese seful statului, argumentand motivul pentru care a trimis spre reexaminare legea aprobata de Senat.

"Mi se pare o exagerare cu plecarea a 50 de generali, mai ales ca proiectul are o prevedere potrivit careia pot ramane in activitate. Dar cand vrei sa motivezi un anumit aspect, mai folosesti o declaratie politica, anumite argumente care nu sunt la locul lor", a comentat ministrul Apararii, la B1 TV.

Pe de alta parte, Mircea Dusa a precizat ca este in favoarea aplicarii aceluiasi principiu de pensionare pentru toti militarii: "Daca la ceilalti militari limita este 55 de ani, sa existe acelasi principiu pentru toti militarii. Sustin proiectul legii in sensul echitatii pentru toate cadrele militare", a explicat el.

Ministrul a adaugat ca statutul cadrelor militare a fost modificat de sute de ori in ultimii ani, "bulversand sistemul", astfel incat trebuie "rescris de la primul articol la ultimul".

In prezent, un grup de specialisti rescriu textul legii 80 incepand cu sistemul de invatamant si trecand prin cariera si sistemul de pensii, a adaugat acesta.