Guvernul Ponta a trecut de la declaratii la fapte care indeparteaza pe zi ce trece Romania de la standardele occidentale. Dupa actiunile din vara lui 2012, in urma carora astazi in presa occidentala se pune semnul egal intre Viktor Orban si Victor Ponta in materie de derapaje antidemocratice, guvernul a recurs la o serie de actiuni, modificari legislative si declaratii fara nici o legatura cu exigentele europene. Va prezentam mai jos un scurt inventar al acestor semnificativi pasi inapoi petrecuti doar in ultima luna de zile in aproape toate domeniile cheie: economie, justitie, educatiei, externe, dar si in plan politic.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Economie

- desfiintarea licitatiei (esentiala pentru a stimula competitia) in cazul atribuirii contractelor referitoare la marile proiecte, prin modificarea legii parteneriatului public privat

- cresterea arieratelor in economie in locul reducerii lor, conform intelegerii cu FMI insotita de revolta baronilor USL impotriva intentiei ministrului de finante de a achita aceste arierate

- denuntarea blocajului din economiei de catre reprezentantii unor ambasade. Ambasadorul Germaniei, de pilda, s-a plans ca firmele germane nu-si incaseaza la timp banii de la administratiile locale sau centrale cu care au incheiat contracte

- esecul numirii unor manageri independenti la la companiile de stat. La Posta Romana a fost mentinut pe fostul directorul numit in mai 2012 (PSD).

Justitie

- numirea unui cercetat penal in pozitia de sef al corpului de control al ministrului de interne in ciuda recomandarilor din raportul MCV si a exigentelor Schengen

- mentinerea ministrilor cercetati penal in Guvern in ciuda recomandarilor Comisiei Europene

- pierderea majoritatii reformiste in Consiliul Superior al Magistraturii, institutie care va juca un rol important, ca urmare a revocarii a doi membri CSM fara motive clare; actiune incurajata si sustinuta de ministerul justitiei

- amanarea numirii noilor sefi la varful parchetelor

Educatie

- votarea modificarilor la legea educatiei in Camera Deputatilor, modificari in sensul anti-reformei: eliminarea incompatibilitatii rector-parlamentar, rectorii nu mai pot anula lucrari de plagiat, acest lucru fiind posibil doar in instanta etc

Relatia cu UE

- esecuri majore in politica externa: MCV, Schengen, anuntul celor patru tari referitor la necesitatea gandirii unui mecanism de santiune impotriva tarilor cu derapaje antidemocratice

- raportul consiliului afaceri generale intareste concluziile raportului MCV

- inmultirea pozitiilor si declaratiilor anti-occidentale: de la ministrul de externe, Titus Corlatean care indeamna la "ruperea pisicii" la ministrul justitiei, Mona Pivniceru, care se plange de "tintele in miscare" impuse de Bruxelles

Politic

Constatam o degradare continua a atmosferei in plan politic prin:

- tensionarea relatiilor in interiorul USL

- incurajarea fenomenului migratiei politice de catre PNL

- faramitarea opozitiei si asa slabe, risipirea energiilor in razboiul intern din PDL

- absenta unei activitati parlamentare notabile, cu exceptia votarii modificarilor la legea educatiei in prima camera

- intentia anuntata de presedintele comisiei pentru revizuirea constitutiei de a nu tine cont de votul referendumului din 2009 privind reducerea numarului de parlamentari