Sansele Republicii Moldova de a se apropia de Uniunea Europeana scad, din cauza instabilitatii politice de la Chisinau. Iata ce spune, la RFI, consilierul prezidential Cristian Diaconescu. El se teme ca tulburarile din tara vecina reprezinta un obstacol in drumul spre Bruxelles.

Guvernul Republicii Moldova a fost demis marti, in urma unei motiuni de cenzura. Cristian Diaconescu declara ca "asteptarile noastre sunt foarte mari in ceea ce priveste parcursul european al Republicii Moldova. Sigur, este dreptul democratic al mecanismelor politice, al partidelor politice din Republica Moldova de a-si alege sau de a-si schimba guvernele, dar pe de alta parte, vreau sa va spun ca la ultimul Consiliu European, delegatia Romaniei si presedintele au reusit sa fixeze in actul final, in deciziile Consiliului faptul ca Republica Moldova este acceptata a semna acordul de asociere, deci de a deschide practic negocierile cu Uniunea Europeana la summit-ul de la Vilnius al Parteneriatului Estic".

Consilierul prezidential precizeaza ca "oricum, pana in acest moment, Republica Moldova era considerata proiectul de succes in cadrul acestui Parteneriat Estic. Dupa cum se stie, Parteneriatul Estic este proiectul de cooperare dintre Uniunea Europeana si sase state din vecinatatea estica. Moldova era tara cu cele mai mari sanse de a se apropia rapid de UE, tara in care aspiratiile de integrare in UE se coroborau si cu vointa si decizia politica adecvate. Iata insa ca datorita situatiei politice de la Chisinau, datorita unor frictiuni si a unor probleme mai mult sau mai putin intemeiate, asa cum vedem cel putin din presa, aceasta sansa a Republicii Moldova se indeparteaza".

Continuarea pe www.rfi.ro.