Academia Romana anunta printr-un comunicat de presa ca "se disociaza total de afirmatiile domnului Vladimir Iliescu, pe care le respinge categoric, si isi exprima regretul ca acestea au fost facute in spatiul sau". Pozitia Academiei vine la doua saptamani dupa ce, in cadrul unui eveniment organizat in cadrul institutiei, istoricul Vladimir Iliescu de la Universitatea din Aachen - Germania a declarat ca "Holocaustul nu a avut loc decat in Ungaria si Germania. In Romania au fost numai persecutii". La eveniment a participat si presedintele Academiei, Ionel Haiduc, iar discursul istoricului Iliescu a fost primit cu aplauze.

Dupa acest eveniment, numeroase personalitati din mediul academic au trimis scrisori deschise catre presedintele Academiei Romane, exprimandu-si indignarea fata de declaratiile facute in aula Academiei si de modul in care acestea au fost primite.

  • Despre subiect a scris initial si Adevarul

14 februarie 2013. Ce s-a intamplat la Academia Romana

Pe 14 februarie, in aula Academiei Romane a avut loc lansarea publica a doua volume. La eveniment a fost prezent si academicianul Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, iar printre cei care au luat cuvantul s-a aflat profesorul Vladimir Iliescu de la Universitatea din Aachen - Germania.

Intr-o inregistrare audio a discursului sustinut de profesorul Vladimir Iliescu in aula Academiei Romane, inregistrare publicata pe Youtube.com in contul ZiaristiOnlineTV, se poate auzi cum acesta a declarat ca "in Romania au fost persecutii impotriva evreilor".

"Domnilor, au fost persecutii, 20.000 de evrei au murit din cauza autoritatii romanesti, dar nu a fost Holocaust, dovada cei peste 300.000 care au supravietuit in Regat si ei au murit mare parte din prostie. Sigur, 20.000-30.000 au fost impuscati (...), dar majoritatea au murit pentru ca au fost bagati in colhozuri cu paie, au venit primele epidemii. Romanii raspund de asta, dar asta nu este Holocaust", a continuat acesta.

"Holocaustul nu a avut loc decat in Ungaria si Germania. In Romania au fost numai persecutii. E o mare deosebire", a declarat profesorul Vladimir Iliescu. In incheierea declaratiei, acesta a precizat urmatoarele: "De curand eu am fost facut antisemit, ca si prietenul meu academicianul Razvan Theodorescu, si - ca sa inchei intr-o nota vesela - i-am propus infiintarea unui club al antisemitilor filosemiti".

Pe inregistrare se poate auzi cum discursul sustinut de Vladimir Iliescu a fost aplaudat de cei prezenti la eveniment.

26 februarie - Asociatia Culturala Mondiala a Evreilor Originari din Romania despre "aplauzele unanime cu care s-a terminat un discurs al unui antisemit mascat"

"Ceea ce m-a impresionat cel mai prost au fost aplauzele unanime cu care s-a terminat un discurs al unui antisemit mascat", a reactionat presedintele Asociatiei Culturale Mondiale a Evreilor Originari din Romania, Shlomo Leibovici Laish. Intr-un interviu acordat Radio Romania Actualitati pe 26 februarie, acesta a declarat ca "am fost mai mult decat prost impresionat de ce am primit prin email, discursul lui Iliescu la Academia Romana. Pe Youtube l-am ascultat, cu vocea lui, tot discursul".

"Adica, 'da, evreii din Romania au suferit, au murit 120.000-130.000, parca ce sunt 120.000 de jertfe? Nimic. Dar nu a fost Holocaust'. In afara de faptul ca din punct de vedere istoric este un fals (...) v-as fi aratat un document scris de mana, un raport al cuiva care a fost responsabil cu exterminarea evreilor din Romania, cati au fost impuscati, in ce locuri. Un numar mai mult decat dublu", a continuat presedintele Asociatiei Culturale Mondiale a Evreilor Originari din Romania.

Acesta a sustinut ca le-a raspuns tuturor celor care i-au trimis mesaje legat de acest subiect. "Doua zile mai tarziu am primit raspunsul presedintelui Academiei, Haiduc, ca nu e pozitia Academiei si asa mai departe. Iar am reactionat destul de grav, ca e fatarnic. Ca nu numai ca nu a spus nimic de la catedra, dar a aplaudat si el. Si se vede, e imagine. Asta nu se poate infirma", a declarat Shlomo Leibovici Laish.

Potrivit acestuia, in reactiile pe care le-a avut a intrebat: "Voi, de la Academie, nu va dati seama cum se uita lumea civilizata la voi? Ce fata vreti voi sa aiba Romania in aceasta lume? Indiferent de ce credeti. Cum nu va dati seama ca duceti renumele Romaniei de rapa?"

26 februarie - Scrisoare deschisa adresata presedintelui Academiei Romane, Ionel Haiduc: Va propunem sa va delimitati cu fermitate de afirmatiile iresponsabile ale vorbitorului din Aula Academiei Romane

Presedintii Fundatiei pentru Democratie, Cultura si Libertate, Asociatiei Pro Democratia, Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, Transparency International Romania, profesorul universitar Paul Dobrescu si scriitorul George Astalos au adresat marti, 26 februarie, o scrisoare deschisa presedintelui Academiei Romane, academicianul Ionel Haiduc.

"In cadrul reuniunii din 14 februarie 2013 in prezenta conducerii Academiei Romane un domn de origine romana care traieste si lucreaza la Universitatea din Aachen, Germania a afirmat ca Holocaustul evreilor din Romania este 'o minciuna enorma pe plan cosmic'. Si nimeni din sala nu a reactionat, ba mai mult, profesorul respectiv a primit si multumiri pentru interventia sa", se arata in scrisoarea deschisa, citata de Radio Romania Actualitati.

"Cu tot respectul pe care il purtam Academiei Romane ca pilon al natiunii noastre acest fapt este de neacceptat", continua semnatarii, care isi exprima "consternarea ca in aceste conditii o persoana poate sa emita de la tribuna Aulei Academiei Romane astfel de declaratii care contrazic atitudinea corecta, echilibrata si demna a societatii romanesti".

In finalul scrisorii, semnatarii ii transmit urmatoarele presedintelui Academiei Romane: "Va propunem sa va delimitati cu fermitate de afirmatiile iresponsabile ale vorbitorului din Aula Academiei Romane si sa evitati pe viitor ca astfel de personaje sa foloseasca tribuna celei mai importante institutii stiintifice romanesti pentru a crea confuzie si a justifica abordari extremiste".

27 februarie - Reactia Academiei Romane: Ne disociem total de afirmatiile domnului Vladimir Iliescu, pe care le respingem categoric

Pe 27 februarie, la doua saptamani de la eveniment, Academia Romana a reactionat printr-un comunicat de presa. "In Aula Academiei Romane, in ziua de 14 februarie 2013, a avut loc lansarea publica a doua volume: 'Enciclopedia Regimului Comunist - Represiunea' si 'Enciclopedia Regimului Comunist - Institutii' publicate de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (director dr. Radu Ciuceanu)", incepe comunicatul Academiei.

"Cu aceasta ocazie, au luat cuvantul unsprezece persoane, intre care ultimul vorbitor a fost prof. Vladimir Iliescu de la Universitatea din Aachen - Germania. Intalnirea nu comporta o dezbatere. Discursurile s-au referit la noile aparitii. Continutul interventiei dlui Vladimir Iliescu nu avea legatura cu tematica intalnirii si a fost total neprevazut", precizeaza Academia Romana.

Potrivit acesteia, "tema Holocaustului din Romania este prezentata pe larg in volumul IX din tratatul 'Istoria Romanilor' (redactat sub conducerea acad. Dinu C. Giurescu), publicat inca din 2008 la Editura Enciclopedica din Bucuresti".

"Academia Romana se disociaza total de afirmatiile domnului Vladimir Iliescu, pe care le respinge categoric, si isi exprima regretul ca acestea au fost facute in spatiul sau", se incheie comunicatul de presa publicat de Academia Romana.

Descarca de aici comunicatul Academiei Romane