Ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, a anuntat, luni, la o conferinta de presa prilejuita de lansarea unui program pentru imbunatatirea comunicarii intre parinti si elevi, ca anul acesta vor fi simplificate procedurile de inscriere in clasa pregatitoare, potrivit Agerpres.

'Parintii vor avea din start doua optiuni, in sensul ca locul corespunzator circumscriptiei va fi rezervat, astfel incat parintele sa nu-si puna problema ca daca incearca sa-si dea copilul la o alta scoala sau intr-o alta locatie pierde locul din propria circumscriptie. (...) Am stabilit ca Ministerul Educatiei impreuna cu inspectoratele scolare vor face un recensamant cat mai aproape de realitate, apoi vom stabili exact cum procedam. Anul acesta avem mai multe situatii, nu este doar inscrierea la clasa pregatitoare, sunt si ceilalti copii care nu au fost dati de parinti in clasa pregatitoare pentru ca nu stiau ce se intampla acolo si i-au mentinut in grupa mare. Acum trebuie sa gasim o modalitate prin care acesti copii sa treaca in clasa intai. Am discutat cu inspectorii scolari si am insistat pe ideea de dialog, pentru ca multe dintre problemele de anul trecut au aparut pentru ca pur si simplu nimeni nu a stat de vorba cu nimeni', a spus Pricopie exprimandu-si speranta ca 99% dintre problemele care ar putea sa apara la inscrierea in clasa pregatitoare vor fi rezolvate din prima etapa.