Ai o durere persistenta de cap, nu dormi bine noaptea, ti-a scazut apetitul. Parca incepi sa uiti si sa ratacesti lucruri. Mai rau, incepi sa auzi voci imprejurul tau, ai fobii, depresii, te apuca furiile din aproape orice. La neurolog si la psihiatru e tare aglomerat: primesti o consultatie peste luni de zile, daca nu esti pacient privat. Dupa doua minute de conversatie, medicul te trimite la tomograf.
Alta asteptare de saptamani, verdictul e rezumat intr-o pasareasca medicala, din care nu intelegi nimic. Vrei sa stii doar daca esti bolnav sau nu, daca ai sau nu motiv de ingrijorari. Ti se spune ca rezultatul analizei computerizate merge si la neurolog, care iti va explica ce si cum. Alta programare, alte doua luni de asteptare.
Intre timp, durerea de cap te-a lasat, caci ti-ai schimbat serviciul, sau te-ai mutat intr-o zona mai linistita, sau te-ai impacat cu partenerul de viata, sau copilul nu-ti mai e bolnav, sau ai inceput sa-ti revii dupa un deces in familie. Sau, sau, sau… Sunt atatia factori exteriori, de mediu inconjurator, familial, profesional sau social, care declanseaza in noi disconfort. Acesta se poate prelungi si ne poate duce la gandurile cele mai negre. De acolo, la psihiatru. Premisa de la care pornesc in general „specialistii neuronului“ este ca raul e in noi, adica in pacient. Uneori e chiar asa. Alteori, nu.
Industria care se ocupa de sufletul si creierul nostru e din ce in ce mai flamanda si mai avida de profit. O imensa piata de desfacere i se ofera, caci in diagnosticarea unor boli mentale sunt atatea domenii periferice, in care fluctuatia normal-anormal e aproape imposibil de definit. Mai ales ca „normalul“ poate avea cu totul alte valente, in diferite timpuri istorice si in diferite culturi. Un exemplu: in Romania mai veche, dar si in alte tari cu traditii religioase mai puternice, doliul de un an dupa pierderea unui membru apropiat din familie era ceva normal.
La fel de normal e faptul ca suferi dupa omul drag decedat, iar aceasta suferinta poate dura de la caz la caz. Unui grec al carui fiu de 24 de ani s-a sinucis in timpul concediului din Grecia, caci ibovnica i-a dat papucii pe facebook, i-au trebuit multe luni pana cand sa inceapa sa se reintegreze in Germania social si la locul de munca. Nemtii trec, in general, mai usor peste decese, a doua sau a treia zi dupa inmormantare vin la serviciu ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. E vorba de o educatie mai stoica, de pragmatism, de indiferenta sau de frica sa nu-si piarda serviciul? Greu de spus, caci la doctorul de suflete merg si ei, cu gramada.
Iar remediul aproape universal propus de medic sau psihoterapeut e „pilula“. Deoarece se porneste, in principiu, de la premisa ca un om cu probleme psihice sufera de un dezechilibru chimic la nivel de creier, solutia este restabilirea acestui echilibru prin administrarea de medicamente, unele dintre ele psihotrope. Iar in aceasta ecuatie intra in forta concernele
farmaceutice, care au tot interesul ca piata tratarii psiho-farmacologice sa fie supradimensionata.
DSM la 60 de ani
Ce a readus in discutia publica din Germania tema „capcanei psihice“, cum o numeste Spiegel, in editia sa tiparita de saptamana trecuta? Faptul ca, dupa 14 ani de truda, noul compendiu american al dereglarilor psihice a fost in sfarsit aprobat. Numele acestuia e DSM si se afla la a 5-a editie. O editie adaugita, se intelege. O editie grea, fara dubiu. Actuala varianta in limba germana a fostei editii, DSM-4, cantareste aproape 2 kg si costa 129 de euro.
25 de milioane de dolari ar fi costat pana acum cei 14 ani de geneza a variantei 5, bani care se vor, desigur, a fi fost investiti cu folos. 1.500 de experti din 39 de tari au pus osul la tomul cel greu. Unii dintre ei se vor putea lauda cu descoperiri proprii, adica cu dereglari care sa le poarte numele. In luna mai a acestui an, DSM-5 va vedea lumina tiparului. Dar ce inseamna initialele DSM si ce inseamna aparitia acestui manual de lucru pentru psihiatri, casele de asigurari de sanatate, dar si pentru pacienti?
„Manualul diagnostic si statistic al dereglarilor psihice“ (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders – DSM) este un sistem de clasificare a bolilor psihice, intocmit de experti. Pentru prima data, acest manual a fost intocmit in 1952, de catre Asociatia Psihiatrica Americana (American Psychiatric Association - APA), o federatie cu peste 36.000 de membri. Din 1996, exista si o varianta germana a DSM-4. DSM-1 din 1952 avea 130 de pagini si lista cca 100 de boli, respectiv dereglari psihice. In 1968, la DSM-2 s-au adaugat doar patru pagini, pentru ca, in 1980, DSM-3 sa sara brusc la 494 de pagini. Cu un avant de neoprit, editia a 4-a, din 1994, poate sa se laude cu 886 de pagini si 297 de verdicte psihiatrice „clare“, standardizate, numai bune de diagnosticat la pacienti. DSM-5 promite 1.000 de pagini, dupa estimarile Spiegel.
Bulina fericirii
Oare din 1952 pana acum, in 60 de ani de democratie si bunastare postbelica, am devenit de trei ori mai nebuni? Clasificarile DSM par a zice ca da. S-ar putea argumenta ca, in toti acesti ani, stiinta medicala n-a stat pe loc. Din pacate, in afara de remediul medicamentos, tratarea bolilor psihice, ca si a nevrozelor si altor afectiuni ale „neuronului“, nu a inregistrat pasi epocali. Se diagnosticheaza in mare parte empiric si bazat pe simptomatologie, care poate adesea induce in eroare. Tratament medicamentos, terapie individuala, de grup, „telefonul sufletelor“ si trimiterea la ospiciu sunt practic singurele remedii gasite de experti si medicii specialisti, la deraierile noastre sufletesti si mentale. Ar trebui sa le cerem mai mult?
Cert este insa ca s-ar cere mai putina frenezie, in a mari grila de cuprindere a dereglarilor psihice, dupa cum o demonstreaza actuala dezbatere in presa din Germania, declansata de aparitia editoriala a DSM-5. „Manualul diagnostic si statistic al dereglarilor psihice listeaza sute de stari, care figureaza in medicina ca boli psihice recunoscute. […] O mica clica de psihologi si medici neurologi decide ce se scrie in aceasta biblie a psihiatriei“, scrie Spiegel.
Nu putini dintre ei stau pe listele de plata ale concernelor farmaceutice. „70% dintre autorii actualului DSM lucreaza ca si consilieri pentru firmele farmaceutice si primesc de la acestea onorarii personale“, mai scrie publicatia citata, enumerand cateva mari concerne: Elli Lilly and Company, Forest Pharmaceuticals, Pfizer, Johnson&Johnson, Servier Amerique, Hoffmann-LaRoche, Lundbeck, Novartis, Solvay Wyeth.
Daca aceste concerne se vor afla sporit pe lista cu beneficii, casele de asigurari de sanatate au dat deja alarma, caci s-ar putea sa fie nevoite sa plateasca, printre multe altele, si pentru „fobia fata de locul de munca“, o afectiune care inseamna instalarea unei stari de teama, doar la simplul gand al locului de munca prezent, cu ai lui sefi si colegi dezagreati de pacient.
Pentru oameni, inmultirea carentelor psihice si sufletesti stipulate ca atare in „biblia psihiatrilo“, inseamna sporirea derutei. In afara de aceasta, mai inseamna accentuarea starii de cobai pe „canapeaua destainuirilor“, ca si a celei de consumator, poate fara rost, inca din copilarie sau adolescenta, de sedative sau pilule ale fericirii, care costa bani, dau in parte dependenta, iar fericirea n-o garanteaza decat artificial si pe moment.
Sunt normal, nu ma tratez!
O editie de lux a unei carti explicative a operei lui Sigmund Freud, aparuta in 2006 la editura S. Fischer din München si care cuprinde multe texte ale tatalui psihanalizei, am putut-o cumpara nu demult, noua si infoliata, la raftul cu reduceri. Cartea a costat 1 euro. Cu 1 euro, poti sa iti explici mai toate deraierile de neuron pe care le ai ca om normal, sau putin nevrozat de imprejurari. Dar cine o face? Nimeni, caci altfel cartea nu se gasea la „gunoi“.
E incurajator faptul ca nici tagma psihiatrica, in totalitatea ei si nici publicul nu se lasa dus in iuresul DSM. „Etichetati sticlele, nu oamenii!“ a fost sloganul unei manifestatii de protest de anul trecut, cu prilejul reuniunii anuale a APA, din Philadelphia. Peste 14.000 de medici, psihologi si alte persoane interesate de tema au semnat o petitie, in care se contesta asociatiei psihiatrice americane APA, dreptul decident asupra „vindecarii sufletului“. „Peste cincizeci de societati psihologice si din domenii aferente sustin protestul“ scrie Spiegel.
Nici alte publicatii germane nu cruta intentiile de a clasifica drept bolnav, ceea ce e doar un disconfort psihic sau sufletesc trecator. Welt online scrie despre noua categorisire a „usoarei dereglari neurocognitive, ca precursoare a dementei“. Despre listarea in DSM-5 a dependentei de jocurile de noroc, ca prima dependenta straina de ingerarea vreunei substante. Despre bulimie, sau foamea fara sat.
In ce priveste dependenta de sex, Welt.de mentioneaza ca „initial, trebuia sa se numere printre viciile comportamentale, apoi sa se constituie o boala complet noua, numita hipersexualitate. In final, a zburat complet din schema. Multi experti ar fi vrut s-o includa in manual, insa baza stiintifica a fost prea subtire“.
Desigur ca alte dereglari, mai putin tabu, sunt pe lista sau urmeaza a fi. Sa facem un scurt exercitiu de imaginatie, in ce priveste simptomele care ne-ar putea calific adrept „dezaxati“ sau „bolnavi“: daca ridicam tonul intr-o discutie sau devenim agresivi, daca avem accese de foame, daca fumam, bem, ne drogam, ne scarpinam, ne roadem unghiile. Daca ii injuram pe sefi sau pe partenerii din trafic. Daca copiii ne mint, au accese de furie sau urla necontrolat. Daca radem sau plangem neintelesi de altii, daca visam urat noaptea si auzim voci pe care altii nu le aud.
Daca ne izolam de anumite cercuri, caci nu le mai suportam, sau dimpotriva, daca suntem prea sociali, petrecand pana la lesin. Daca manam masina prea cu viteza. Daca ne place zgomotul tare sau dimpotriva, ne deranjeaza decibelii prea multi. Daca ne e frica de inaltime, de paianjeni, de lifturi, de locuri stramte. Daca in mijlocul multimii, la cumparaturi, suferim atacuri de panica. Daca jucam cu pasiune ceva, la automate, in cazinou sau pe computer. Daca suntem maniaci, avem ritualuri zilnice, sau am fost prinsi de „boala hamsterului“, care aduna orice.
Daca traim, ne miscam, suferim sau suntem fericiti, in felul nostru, nu in cel acreditat de experti. Pentru toate aceste „simptome si dereglari“, cred ca psihiatrii americani vor gasi, candva, o clasificare si o solutie. Speram insa ca solutiile tiparite si acceptate stiintific sa fie doar pentru oamenii cu adevarat bolnavi, iar cei normali si uneori nelinistiti, sa fie lasati in pace.
3
3
