Mariana Campeanu: As vrea sa avem grija de copiii nostri, avand in vedere cazurile tragice din ultima vreme

de I.R.     HotNews.ro
Sâmbătă, 26 ianuarie 2013, 17:29 Actualitate | Esenţial


Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale  Mariana Campeanu, a solicitat mai multa grija fata de copiii din fiecare comunitate, avand in vedere cazurile tragice din ultima vreme, in care au murit copii.

"Ar trebui sa avem grija de copiii nostri. Copiii nostri nu inseamna numai copiii din familiile noastre, ci sunt si copiii vecinilor, si copiii romilor, si copiii abandonati, si copiii cu dizabilitati. Toti sunt copiii nostri si as dori ca societatea in ansamblu sa acorde mai multa atentie copiilor. Ma refer aici in special la comunitatile locale. Sunt foarte trista ca la nivelul comunelor si satelor s-a pierdut acea grija pe care comunitatea o avea fata de copii, asa cum o stiu eu, in traditia noastra, a familiei de taran, care, incepand cu bunicul si pana la stranepot aveau grija unii de altii. Acest lucru as vrea sa revina in traditia familiei noastre", a spus ministrul Mariana Campeanu intr-un interviu pentru Mediafax, precizand ca este un mesaj pe care il transmite intregii societati.

Ea a declarat ca urmeaza sa fie modificata Legea 272/2004 privind protectia drepturilor copilului, aratand ca sunt vizati minorii cu parintii plecati la munca in strainatate sau cei care ar putea fi exploatati prin participarea la activitati artistice si sportive.

"Avem si masuri de protectie impotriva parintilor care, din anumite interese materiale, nu se gandesc la interesul copilului atunci cand se despart si acesti copii trebuie protejati. Trebuie sa incercam sa asiguram o exercitare a autoritatii parintesti de catre ambii parinti, chiar daca un copil este lasat in grija unuia dintre parinti, si vrem sa crestem atributiile si chiar sa introducem sanctiuni impotriva autoritatilor locale care nu-si fac datoria", a mai spus Mariana Campeanu.

 In legatura cu incendiile, ministrul Mariana Campeanu a spus ca a vorbit si cu vicepremierul Liviu Dragnea, solicitand ca in toate videoconferintele pe care le are cu prefectii sa-i atentioneze pe acestia sa revigoreze si activitatea aceasta.

"In viitor, incercam sa facem un program de cooperare interministeriala, pentru ca foarte multe dintre masurile care pot fi luate in sprijinul copiilor depind de mai multe ministere. Vom incerca sa facem un protocol de colaborare, pentru a identifica masurile pe care le vom putea lua impreuna. Prima discutie o vom avea cu Ministerul Sanatatii, dupa ce se termina ancheta cu ce se intampla cu copiii din maternitati", a mai spus demnitarul.

Sapte copii au murit, de la inceputul anului, in propriile case, din cauza unor incendii izbucnite in lipsa parintilor.

In 9 ianuarie, in judetul Bacau, patru copii cu varste de patru, cinci ani si doi dintre ei, gemeni, de un an si sapte luni, au murit in urma unui incendiu puternic care le-a cuprins casa din satul Dealu Mare, comuna Magura, dupa ce tatal acestora a plecat la cumparaturi, lasandu-i singuri in locuinta.

Alte trei fete cu varste de doi, patru si, respectiv, cinci ani au murit, in 17 ianuarie, in urma unui incendiu care a cuprins locuinta familiei, din localitatea Nicolae Balcescu, judetul Constanta, acestea fiind lasate singure in casa.

Parintii au spus ca, in momentul izbucnirii incendiului, ei se aflau in gradina pentru a strange lemne si le incuiasera pe fete in casa, unde soba cu lemne era aprinsa.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















825 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    da (Sâmbătă, 26 ianuarie 2013, 17:36)

    loki [anonim]

    copiii pot fi manipulati mai usor...
  • +1 (1 vot)    
    Da, mamaie (Sâmbătă, 26 ianuarie 2013, 17:41)

    morometu [utilizator]

    Aveti mare grija sa nu mai mergem cu ei la spitale si scoli private.
    Vezi ce se intampla in cele de stat unde sunteti neputinciosi sa le asigurati servicii de calitate.
    Nici macar siguranta fizica nu le-o asigurati.
    Oare de ce ne cereti impozite? Pentru conturi din paradisuri fiscale?
  • 0 (0 voturi)    
    copii nesupravegheati (Sâmbătă, 26 ianuarie 2013, 22:09)

    eowyn [anonim]

    poate ca sunt povest...dar am auzit ca in alte tari daca iti lasi copilul mic singur acasa si te vede un vecin, te reclama si statul iti ia copilul...pare exagerat, dar un copil mic nu trebuie lasat singur sau nesupravegheat niciodata!
    Problema e sa pui in practica acest lucru.
  • 0 (0 voturi)    
    Mai multa grija fata de copii nostri (Marţi, 29 ianuarie 2013, 23:15)

    David Florica [anonim]

    Aveti dreptate ,Doamna Ministru ,am tot respectul pentru opiniile dumneavoastra in general..numai ca va rog sa va ganditi un pic:noi,familia facem orice sacrificiu,avem grija de ei iar cand ajung pe piata muncii sunt rejectati si lasati sa moara de foame.Au ajunds oamenii sa ceara sa fie eutanasiati ca sa nu mai indurea supliciul de a simti spectrul mortii prin infometare.Cum sa se angajeze un tanar vreodata daca i se cere mereu experienta si nu sunt lasati sa dobandeasca aceasta experienta pentru ca nu-i angajeaza nimeni.?Angajarile se fac pe baza de cunostinte dar cei care nu au asa ceva sunt condamnati la moarte...Nu ar trebui facut ceva in acest sens?Sau se adopta masuri pentru tineri de 25 de ani dar cei de 32 de ani pe care nu-i angajeaza nimeni ii condamnati la moarte dupa ce parintii au avut grija de ei o viata intreaga..


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by