Cei trei romani acuzati de implicare in furtul celor sapte tablouri de mare valoare din muzeul Kunsthal din Rotterdam ar fi fost ajutati de un cetatean albanez, cercetat in Romania pentru o tentativa de omor comisa cu o arma militara, au declarat, pentru Mediafax, surse apropiate anchetei.

Potrivit surselor citate, doi dintre cei arestati in dosarul furtului, respectiv Alexandru Bitu si Eugen Darie, ar fi ajuns in Olanda la propunerea unui interlop albanez care, pentru o perioada, a locuit in judetul Tulcea.

Albanezul ar fi intrat in atentia politistilor si a procurorilor romani dupa ce a comis la Tulcea o tentativa de omor asupra unui barbat pe care a incercat sa-l ucida cu o arma militara, in timp ce acesta se afla la volanul masinii sale, au mai spus aceleasi surse.

Potrivit anchetatorilor, albanezul a tras atunci mai multe focuri de arma asupra autoturismului, insa cel vizat a scapat cu viata, desi vehiculul a fost, practic, ciuruit de gloante.

Ulterior, suspectul a fugit din tara, prezenta lui fiind semnalata pe teritoriul Olandei si cel al Marii Britanii, conform datelor culese de politisti si procurori.

Dupa plecarea acestuia din Romania, Alexandru Bitu si Eugen Darie, care locuiesc in orasul tulcean Macin, ar fi plecat si ei in Olanda, la indemnul albanezului.

Potrivit surselor citate, exista suspiciuni ca, in Olanda, cei doi romani s-ar fi implicat in trafic de persoane si furturi, impreuna cu cel de-a treilea complice care ar fi participat la furtul tablourilor, Radu Dogaru, originar dintr-o localitate de langa Macin.

In privinta furturilor, anchetatorii au indicii ca, in mare parte, bunurile obtinute erau vandute in Romania.

Referitor strict la furtul tablourilor, anchetatorii au suspiciunea ca fapta a fost comisa si cu ajutorul interlopului albanez.

Conform anchetatorilor, inainte sa plece in strainatate, Bitu si Darie nu erau cunoscuti ca hoti sau talhari, ei nefiind cercetati vreodata, in tara, pentru o astfel de fapta.

"Alexandru Bitu si Eugen Darie erau cunoscuti, la nivelul judetului Tulcea, numai pentru infractiuni cu violenta, iar acestea erau comise in special pe raza orasului lor natal, Macin. Cei doi actionau, de regula, mascati si se ocupau, pe langa incaierari cu alti interlopi, de incendieri sau distrugeri", au precizat sursele citate.

In 29 iulie 2011, interlopii au fost retinuti in urma unui scandat produs, la Macin, la care au participat peste 20 de persoane. In urma acestui conflict, au fost distruse mai multe autoturisme, iar politistii care au intervenit atunci au fost nevoiti sa traga mai multe focuri de avertisment, au mai spus sursele citate.

In iunie 2012, procurorii Parchetului Judecatoriei Macin i-au trimis in judecata pe Eugen Darie si Mihai Alexandru Bitu, alaturi de mai multe persoane, fiind acuzati de vatamare corporala.

Ulterior, cei doi au fost trimisi in judecata, alaturi de alte 19 persoane.

In 20 septembrie 2012, la primul termen al procesului, instanta a dispus sa fie trimisa o adresa la Administratia Nationala a Penitenciarelor, prin care a solicitat sa comunice daca Mihai Alexandru Bitu si alti opt inculpati care au lipsit de la judecarea cauzei figureaza sau au figurat incarcerati si perioada incarcerarii.

Totodata, instanta a solicitat Politiei Romane sa informeze daca Bitu si ceilalti opt inculpati figureaza retinuti sau arestati preventiv in vreuna dintre unitatile din subordine. Alte adrese au fost trimise atunci, la solicitarea instantei, Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Tulcea, pentru a afla daca Bitu si ceilalti inculpati lipsa au figurat sau figureaza ca angajati, dar si Serviciului de Evidenta a Populatiei Macin, pentru a comunica ultimul domiciliu al acestora. Instanta a mai cerut atunci de la IPJ Tulcea extrasele de cazier ale tuturor inculpatilor.

In 25 octombrie 2012, instanta a dispus ca dosarul sa fie restituit procurorului, pentru refacerea urmaririi penale si a actului de sesizare.

Seful Politiei Romane a precizat joi, intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu secretarul general Interpol, ca in cazul furtului de la muzeul din Rotterdam, considerat cel mai mare furt de tablouri din istorie, s-au facut perchezitii si s-au audiat mai multe persoane, ancheta fiind in plina desfasurare.

Petre Toba a precizat atunci ca exista indicii ca la furt au participat mai multe persoane, pana in prezent fiind arestati doar trei autori, Eugen Darie, Radu Dogaru si Mihai Alexandru Bitu.

Despre cei trei se stie ca locuiau de mai multa vreme pe teritoriul Olandei unde erau cunoscuti ca facand parte din randul hotilor.

Sapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin si Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam in noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, anunta atunci politia olandeza.

Operele sustrase sunt "Tete d'Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" si "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenetre ouverte, dite la fiancee" de Paul Gauguin, "Autoportrait de Meyer de Haan" si "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.

Politia i-a interogat atunci pe posibilii martori si a examinat imaginile video inregistrate de sistemul de securitate al muzeului.

Trei dintre suspecti - Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie si Radu Dogaru - au fost retinuti de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Structura Centrala, iar in 21 ianuarie, magistratii Judecatoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventiva pentru 29 de zile.

Vineri, Tribunalul Bucuresti a respins recursul celor trei fata de masura arestarii preventive.

In motivarea deciziei Judecatoriei Sectorului 5 de arestare preventiva a celor trei romani suspectati de furtul tablourilor de la muzeul Kunsthal din Rotterdam se arata ca, in acest dosar este implicat inclusiv un asistent al lui Catalin Botezatu, care, impreuna cu un cetatean moldovean, ar fi incercat sa evalueze si sa vanda doua dintre tablouri unui evaluator pe nume Constantin Dinescu.

Contactat de Mediafax, Botezatu a negat orice implicare in acest caz.

Potrivit anchetatorilor, cele doua persoane i-ar fi prezentat tablourile lui Dinescu, iar dupa ce acesta le-ar fi evaluat si ar fi constatat ca sunt originale, a refuzat sa le cumpere.

Evaluatorul a fost pus sub invinuire in acest dosar, au precizat anchetatorii, citati in motivarea instantei.

Totodata, anchetatorii au aratat ca cei trei barbati arestati ar fi fost denuntati procurorilor de catre o fosta iubita a unuia dintre acestia.

Conform sursei citate, exista trei fotografii cu cei trei cum au vizitat muzeul Kunsthal din Rotterdam.