Premierul Victor Ponta a declarat, intr-un interviu pentru HotNews.ro, ca a gresit atunci cand a criticat decizia Tribunalului Bucuresti de a muta dosarul ICA la Inalta Curte, pe motiv ca Dan Voiculescu a dobandit calitatea de senator chiar daca la data judecarii termenului nu depusese inca juramantul. La ultimul termen, pe 20 decembrie, Tribunalul Bucuresti a decis trimiterea dosarului la Inalta Curte, insa avocatii lui Voiculescu s-au impotrivit pe motiv ca aceste n-ar fi dobandit calitatea de senator deoarece nu depusese inca juramantul. Acelasi argument a fost utilizat de Victor Ponta intr-o interventie la B1 TV, pe data de 7 ianuarie, cand a calificat drept gresita decizia Tribunalului.

"Eu m-am uitat cu ochiul unui jurist si cred ca decizia judecatorului de la tribunal a fost o decizie gresita si ar trebui ca CSM-ul, cine se ocupa, sa vada de ce a dat acea decizie. Cat timp dl Voiculescu nu e senator, se judeca la instanta obisnuita. Cand devine senator, merge la Curtea Suprema", a declarat Ponta intr-un interviu pentru B1 TV la inceputul lunii ianuarie. Intre timp, Dan Voiculescu a depus juramantul ca senator. Intial, Inalta Curte a stabilit primul termen de judecata in pe 25 aprilie, insa termenul a fost preschimbat la solicitarea DNA pe 31 ianuarie. Victor Ponta a fost criticat pentru declaratiile facute in cazul Voiculescu, fiind acuzat ca-si apara un coleg de alianta si ca exercita astfel presiuni politice asupra justitiei. Intr-un interviu pentru HotNews.ro, Ponta admite ca a gresit.

Rep: De ce ati spus, domnule Ponta, ca judecatorul care a decis trecerea dosarului Voiculescu de la Tribunal la Inalta Curte a gresit?

Victor Ponta: A fost o greseala a mea ca am exprimat un punct de vedere juridic cu care toti juristii au fost de acord pe care insa sigur media l-a itnerpretat exact invers. Era o declaratie juridica, si atat, care nu-l avantaja pe domnul Voiculescu. Adica ar fi trebuit judecatorul de la Tribunal sa-l judece, sa dea sentinta, nu sa amane procesul. A fost interpretata gresit, m-am invatat minte, sa vorbesc de lucruri juridice doar cu juristii. Repet, domnul Voiculescu a fost si dansul suparat pentru ca era o declaratie pana la urma care-l dezavantajat.

Rep: De unde stiti ca a fost suparat? V-a spus asta? V-a reprosat?

V.P. Nu, nu mi-a reprosat. Era un lucru foarte clar. Trebuia sa sa judece in noiembrie, nu stiu cand are termen acum, habar nu am,

Rep: Hat in aprilie (interviul a fost inregistrat inaintea sa fie publicata informatia ca termenul a fost mutat din aprilie pe 31 ianuarie)

V.P. Deci eu ziceam ca trebuie judecat in noiembrie. Repet, o asemenea discutie de acum incolo o port doar cu juristii, jurnalistii nu vor sa asculte de juristi.

Rep: Prin declaratiile facute s-a interpretat ca va aparati un coleg de alianta.

V.P. Pai tocmai v-am explicat ca nu-l aparam. Dimpotriva.

Rep: Dar de unde stiti ca s-ar fi judecat impotriva domnului Voiculescu. Sau in favoarea lui?

V.P. Nu stiu, s-ar fi judecat. Nu stiu, habar nu am, ce dezicie urmeaza sau urma sa dea judecatorul?

Rep: Dar de ce tineti dvs ca cineva sa fie judecat? Ca jurist, stiti ca important e sa se respecte legea, nu sa fie judecat obligatoriu.

V.P. Am facut greseala, voiam sa raspund la o intrebare care mi se parea de bun simt, nu mai fac o asemenea greseala in viitor. Ca vad ca orice spun se interpreteaza invers. Cunostintele mele juridice mi le pastrez pentru cand nu voi mai fi prim-ministru sau pana cand voi vorbi doar cu jurnalisti-juristi.